„Ceva ce nu poate fi exprimat în cuvinte“
• interviu realizat cu soprana Felicia Filip Reporter: Stimatã doamnã Felicia Filip, regret cã nu reprezint o televiziune, pentru a putea argumenta si augmenta cît mai pregnant senzatia de frumusete, cãldurã si bunãvointã pe care o produceti.
Felicia Filip: Vã spun cã nu trebuie sã regretati nimic. Important este faptul cã, iatã, ne privim în ochi si transmitem, dincolo de orice, prin privire, tot ceea ce nu se poate spune sau nu cuprind cuvintele.
Rep.: Da, asa este. Cum vã simtiti în calitatea de „contributor“ la aceastã editie?
F.F.: Minunat, pentru cã mã simt de aici; de cînd au început Vacantele muzicale; în sensul în care energia se transmite de la generatia care a initiat acest fenomen si pînã la cei de azi. Se transmite frumosul, binele, echilibrul, tineretea. Rãsfoind istoricul Vacantelor descopãr nume pe care le iubesc, nume de care m-am sprijinit întotdeauna si mã sprijin în continuare. Mã abtin sã le pomenesc, dar nu pot omite unul: Georgeta Stoleru, care figureazã într-un mod strãlucit în istoria Vacantelor si care mi-a fost profesoarã la început si-mi este mentor cît voi exista. Este omul de aur pe care Dumnezeu mi l-a dãruit. Alãturi de celãlalt om de aur, sotul meu, Cristian Mihãilescu, cel care a creat toatã aceastã atmosferã de acum, pot sã spun cã de cînd au început Vacantele muzicale pînã în acest an rotund, consider cã într-un fel sau altul trãiesc si mã hrãnesc din ceea ce se întîmplã aici. Pentru cã Piatra Neamt a fost prezent ca eveniment în viata mea. Nu este numai o localitate pe harta tãrii, ci este un punct energetic de istorie si spiritualitate pe care nu îl poti ignora. Este deja pãcat sã încerci a trece pe lîngã el si a nu te implica, a nu te hrãni din energia beneficã ce existã aici. O percep, si de fiecare datã m-am bucurat, am fremãtat si m-am hrãnit. Este senzatia pe care am refãcut-o fericit si de astã datã, cînd m-am entuziasmat ca un copil în ideea cã vin aici si mã întîlnesc cu acel „ceva“ ce nu poate fi exprimat în cuvinte.
Mozart, înainte de orice
Rep.: Sînteti cunoscutã ca un promotor al experientelor inedite în materie de expresie muzicalã. Si mã refer aici la pionieratul pe care l-ati cultivat, de îmbinare a expresiei vocale cu alte forme decît cele clasicizate. Tinînd cont de faptul cã sînteti laureatã a tuturor concursurilor de interpretare mozartianã, socot a fi previzibil rãspunsul la întrebarea privind compozitorul dumneavoastrã preferat.
F.F.: Ati intuit bine.
Rep.: Nici nu era greu.
F.F. : Da, compozitorul preferat este Mozart. ÃŽnainte de orice.
Rep.: Un argument...
F.F.: Nu stiu cum se întîmplã... - am trãit pe vremea cînd difuzorul era pus pe programul cultural, al României dintotdeauna - de pe atunci am ascultat acea muzicã. Si foarte des am ascultat Mozart. Si mai tîrziu mã întrebam de unde vine aceastã sensibilitate, aceastã atractie a mea spre geniul vienez. Treptat am înteles cã de acolo vine. Mai ales cã am ajuns sã-l percep ca fiind cel mai apropiat de sensibilitatea mea, de vibratia mea, de energia mea. Un alt compozitor apropiat mie este Donizetti.
Rep.: Interesant acest cuplu ce v-a influentat sensibilitatea si v-a construit temeinice afinitãti. Cum se face de nu v-au atras veristii?
F.F.: Nu-i adevãrat; sînt atrasã. Am realizat lucrul acesta cînd am cîntat în „Boema“ pe scena Operei din Brasov. Este bine sã aflati cã eu niciodatã nu am pãrãsit arealul operei, arealul scenei. Dupã ce, la repetitii, îmi terminam rolul, nu plecam la treburile mele ci stãteam în continuare în salã, trãind emotiile fiecãrui personaj. Cîntam si plîngeam cu fiecare personaj, trãiam fiecare moment al orchestrei; pentru cã este o filosofie întreagã acolo; în care mã regãseam si în care realizam frumusetea muzicii. Fiecare frazã în parte poate fi un hit. Cred cã dacã m-ar pune cineva sã scriu partitura, as putea sã o fac. Si nu numai cea a Mussetei. Fiecare sunet mã storcea de plãcere, aproape pînã la sînge.
„Ar fi pãcat sã judec ceva ce nu am vãzut“
Rep.: Vã cred, pentru cã vorbiti cu multã patimã despre acest lucru. ÃŽn acelasi timp, experienta cu formatia „Iris“ ar putea fi un semn al pomenitei insatietãti muzicale?
F.F.: Din nou aduc vorba despre profesoara mea Georgeta Stoleriu. De la care nu am învãtat numai cum sã cîntãm ci am învãtat si cum sã trãim. În timpul studentiei mele vocalizele se fãceau cu toatã grupa. Si tin minte cã în momentul în care asteptam sã ne vinã rîndul, colegele mele erau preocupate de muzicã de alt gen. De la muzica de operã la musical, operetã, rock si altele e doar un pas. Pentru cã trebuie sã întelegi toate aceste fenomene ca sã poti vorbi de ele si sã poti face diferentierea. Altfel, ar fi pãcat sã judec ceva ce nu am vãzut, din auzite sau din ceea ce au spus altii. Întotdeauna vreau sã încerc acea experientã, sã treacã prin mine, sã o percep; altfel nu vorbesc.
Rep.: Mai cîntati la Opera din Brasov?
F.F.: Întrebarea asta i-o puteti pune domnului director. Foarte rar, fiindcã el are mari valori acolo, pentru cã situatia este cea care este, dar sigur, datoritã cererii, o datã pe an sînt invitatã la concertul de Crãciun, care a intrat în traditie.
Rep.: În acest fel evitati si bîrfele.
F.F.: Ei, pretutindeni existã aceastã preocupare si sînt oameni care din asta trãiesc. Spuneati despre dumneavoastrã cã sînteti un „contra“. Dumneavoastrã nu sînteti asa, se vede. Sînteti un scormonitor care scoate în evidentã mai mult decît sîntem noi în stare sã expunem. O faceti cu bunã credintã, stiu asta, chiar dacã pentru unii pare altfel. Pentru asta vã sînt recunoscãtoare.
Rep.: Vã multumesc pentru acest imprevizibil „laudatio“ care mã pune în dificultate, deoarece eu sînt cel care trebuie sã vã multumeascã pentru atitudinea îndatoritoare si pentru onoarea pe care ne-ati fãcut-o de a ne rãsfãta cu harurile dumneavoastrã la aceastã editie festivã a Vacantelor Muzicale.
|
Autentificare
