O brumĂŁ de istorie pe-o fĂŁrĂŽmĂŁ de pĂŁmĂŽnt... care nu mai vine

• un bĂŁtrĂŽn de 90 de ani sperĂŁ sĂŁ mai vinĂŁ ziua cĂŽnd va primi pĂŁmĂŽntul ce i se cuvine pentru cĂŁ a luptat ĂŽn ultimul rĂŁzboi mondial • i-a fost datĂŁ o suprafatĂŁ, dar nu o vrea pentru cĂŁ, zice el, nu i se cuvine • „DupĂŁ ce am fost repartizati pe companii ni s-au dat efectele militare. Înainte de a le ĂŽmbrĂŁca am stat douĂŁ zile si-am cĂŽrpit. Vestoanele, pantalonii si mantalele erau gĂŁurite de gloante si pline de sĂŽngele celor ce-si pierduserĂŁ viata ĂŽn luptĂŁ. CĂŽnd le cĂŽrpeam si curĂŁtam ne dĂŁdeam seama cĂŁ asta ne asteaptĂŁ si pe noi“, rememoreazĂŁ bĂŁtrĂŽnul •

Pentru Neculai Brocea, din Bicaz, fiecare zi trĂŁitĂŁ conteazĂŁ cĂŽt, altĂŁdatĂŁ, un an. „Asta, pentru cĂŁ nu-i de ici-de-colo, cĂŽnd ai ĂŽn spate 90 de ani pe muchie, o viatĂŁ de muncĂŁ la pĂŁdure si ani buni de rĂŁzboi ĂŽn linia-ntĂŽi, sĂŁ apuci ziua de mĂŽine“, ne-a spus omul, cu oarece regret ĂŽn glas, dĂŽnd impresia cĂŁ-i pare rĂŁu de timpul trecut mult prea repede. „Din toate cel mai rĂŁu ĂŽmi pare cĂŁ, ĂŽn urmĂŁ cu 70 de ani, am cerut de bunĂŁ voie sĂŁ fiu ĂŽncorporat si sĂŁ plec la rĂŁzboi, gĂŽndind, asa cum au gĂŽndit toti românii cĂŁ, luptĂŽnd pentru tarĂŁ, voi cĂŁpĂŁta drept recunostintĂŁ o palmĂŁ de pĂŁmĂŽnt. Si culmea, de vreo cĂŽtiva ani ĂŽncoace, de cĂŽnd cu legile privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru veteranii de rĂŁzboi, chiar am sperat cĂŁ mi se va face dreptate. Numai cĂŁ, stau cu hotĂŁrĂŽrile judecĂŁtoresti ĂŽn mĂŽnĂŁ si cu ochii la stele ca sĂŁ se ĂŽntĂŽmple ceva, dar nimic“, ne-a relatat nea Brocea. Povestea lui cu pĂŁmĂŽntul o cunosteam de mult, aceasta fĂŁcĂŽnd subiectul unui alt articol publicat ĂŽn Monitorul ĂŽn urmĂŁ cu ceva vreme. Ce stiam mai putin era cum trecuse omul prin rĂŁzboi si scĂŁpase nevĂŁtĂŁmat, desi participase printre altele la bĂŁtĂŁliile de la Sevastopol, din Crimeea si la cele din Caucaz. „Am fost la VĂŽnĂŁtori de Munte, Batalionul 13 TĂŽrgu Neamt. La plecare am jurat cĂŁ «voi apĂŁra pĂŁmĂŽntul României si SfĂŽnta Cruce», iar comandantul ne-a spus cĂŁ «cine va face ĂŽnainte va fi decorat, cine va face ĂŽnapoi va fi ĂŽmpuscat». Si nu m-am fĂŁcut de rusine. La un moment dat, am rĂŁmas singurul supravietuitor din ceea ce fusese batalionul meu. Asta la retragere, cĂŽnd am fost atacati de rusi la Dobreni. AlĂŁturi de civilii din sat am ĂŽngropat o bunĂŁ parte din fostii mei camarazi de arme. Numai cĂŁ, trebuia s-o facem pe furis, cĂŁ rusii de ne-ar fi prins, ne-ar fi ĂŽmpuscat“, a povestit omul.

„Nu vreau sĂŁ mĂŁ numĂŁr printre cei ce furĂŁ de la semenii sĂŁi“

CĂŽt priveste prima lectie de patriotism la care participase ĂŽnainte de plecarea pe front, povestea lui nea Brocea ni s-a pĂŁrut fantasticĂŁ. „DupĂŁ ce am fost repartizati pe companii ni s-au dat efectele militare. Înainte de a le ĂŽmbrĂŁca am stat douĂŁ zile si-am cĂŽrpit. Vestoanele, pantalonii si mantalele erau gĂŁurite de gloante si pline de sĂŽngele celor ce-si pierduserĂŁ viata ĂŽn luptĂŁ. CĂŽnd le cĂŽrpeam si curĂŁtam ne gĂŽndeam la ei si ne dĂŁdeam seama cĂŁ asta ne asteaptĂŁ si pe noi. Cu inima ĂŽmpietritĂŁ, juram ĂŽn gĂŽnd cĂŁ-i vom rĂŁzbuna. Asta, zic eu, cĂŁ a fost prima lectie de patriotism trĂŁitĂŁ ĂŽnainte de a primi botezul focului“, ne-a povestit cu ochii ĂŽn lacrimi Neculai Brocea. Si cĂŽte ne-ar mai fi povestit omul, numai cĂŁ durerea lui de astĂŁzi era alta. Cea a dreptului, ca veteran de rĂŁzboi, de a fi pus, o datĂŁ pentru totdeauna, ĂŽn posesia celor 5 hectare de teren cu vegetatie forestierĂŁ, ĂŽn dreptul sĂŁu, si a altor 5 hectare, ca mostenitor al tatĂŁlui, Basa Petrea. Pentru asta, ne-a arĂŁtat mai multe hĂŽrtii ce purtau patina celor peste sase ani de umblĂŁturĂŁ dintr-o mĂŽnĂŁ ĂŽn alta, cĂŁ doar-doar ĂŽl vor conduce spre izbĂŽndĂŁ. Din toate ne-a retinut atentia una emisĂŁ de Consiliul Local Bicaz, prin care omul era anuntat prin martie 2010, cĂŁ s-a propus de cĂŁtre Ocolul Silvic Bicaz ca ĂŽmproprietĂŁrirea a 8 persoane, printre care se afla si Brocea Neculai, sĂŁ se facĂŁ ĂŽn UP Neagra, parcela 98, parcelĂŁ situatĂŁ ĂŽn imediata vecinĂŁtate a centrului urbei de sub baraj, undeva ĂŽn coasta Clubului Cimentistilor. Aparent, toate bune si frumoase. Numai cĂŁ veteranul nostru nu-i multumit. Motivul? „Terenul ĂŽn cauzĂŁ nu este proprietatea ocolului silvic, deoarece pĂŽnĂŁ la nationalizare a apartinut bicĂŁjenilor, ca islaz ĂŽn devĂŁlmĂŁsie. Cum sĂŁ accept eu sĂŁ fiu ĂŽmproprietĂŁrit pe un teren care cĂŽndva a fost al nostru al tuturor? Eu am luptat si mi-am riscat viata ca sĂŁ mi se atribuie drept recunostintĂŁ pĂŁmĂŽnt din averea de drept a statului. Nu vreau sĂŁ mĂŁ numĂŁr printre cei ce furĂŁ de la semenii sĂŁi. M-ar blestema Dumnezeu!“, a spus tare si rĂŁspicat veteranul. Si ne-a mai zis una ca s-o tinem minte. CĂŁ pe front avusese onoarea sĂŁ fie sĂŁrutat pe frunte de regele Mihai si bĂŁtut pe umĂŁr de maresalul Antonescu. „Asta s-a ĂŽntĂŽmplat ĂŽn Crimeea, pentru cĂŁ destinul a fĂŁcut sĂŁ fiu nĂŁscut ĂŽn acea zi cu regele Mihai“. CĂŽnd am aflat, ne-a venit ĂŽn minte povestea cu Mos Ion RoatĂŁ, mai precis, episodul cu sĂŁrutul lui VodĂŁ si vorbele acestuia: „Du-te si spune sĂŁtenilor dumitale, mos Ioane, cĂŁ pe unde te-a scuipat boierul, te-a sĂŁrutat domnitorul tĂŁrii si ti-a sters rusinea“. CĂŁ parcĂŁ prea se aseamĂŁnĂŁ...