Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Februarie 2012
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829    
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 29 Februarie 2012
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email

POVESTI DE VIATÃ FASCINANTE CU TREI DOAMNE CARE ÎMBÃTRÎNESC MAI GREU

• o datã la patru ani, în viata unor oameni de lîngã noi se petrec lucruri extraordinare • asta, pentru cã reusesc sã îsi aniverseze ziua de nastere • este vorba despre persoanele nãscute pe 29 februarie • în anii cînd n-au zi de nastere, unele dintre ele se simt mai sãrace, de parcã anul n-ar avea farmecul lui • altele ignorã acest aspect si se serbeazã de mãrtisor • cu bune si cu rele, toti sînt niste pesti dedicati întru totul familiei, dispusi la sacrificii greu de înteles de semeni nãscuti în alte zodii • „Sîntem sotii ideale si mame iubitoare“ - se mîndreste o pietreancã nãscutã pe 29 februarie •

Despre nativii zodiei Pesti s-au spus multe, cel mai des cã sînt cei mai dedicati familiei, oameni sãritori, pentru care necazul celui de alãturi este si necazul sãu. Dar sînt în aceastã zodie niste nativi si mai speciali, mai rari si care „îmbãtrînesc“ mai greu. Este vorba despre cei nãscuti pe data de 29 februarie. Sînt oamenii care se sãrbãtoresc o datã la patru ani, ceea ce îi face ca atunci cînd „prind“ o aniversare sã o marcheze „apãsat“. La fel de bine o duc si cei care nu-si fac un tel din aniversãrile lor rare, ocupîndu-si zi de zi timpul cu probleme cotidiene, cu grija fatã de semeni, cu lucruri care le însenineazã viata si îi fac sã se simtã bine. Si unii, si altii, sînt oamenii care la 60 de ani se recomandã ca avînd vîrsta fragedei adolescente, sînt oamenii care merg de mînã cu nepotii, dar se recomandã ca fiind de-o seamã pentru cã au acelasi numãr de aniversãri la activ, sînt oamenii care nu spun cã au 45 de ani, cu „unsprezece si-un sfert“. Sînt mai putini nãscutii zilei de 29 februarie si asta pentru cã în general pãrintii lor s-au ferit sã îsi declare pruncii în aceastã zi, gîndindu-se „sã aibã si ei ziua lor“. Am reusit sã gãsim trei doamne nãscute pe 29 februarie, trei caractere diferite si totusi atît de asemãnãtoare! ÃŽsi iubesc familiile cum nimeni n-ar putea-o face cu mai multã ardoare! Adorã linistea, ordinea si frumusetea din jur. Sînt sociabile si convinse cã dacã n- ar avea oameni în jur, viata ar fi o pacoste.

Lenuta Ditu nu face caz de lipsa zilei de nastere

• aniversãrile sale sînt în general simple reuniuni de familie, fãrã tam-tam • profesoara de matematicã Lenuta Ditu gãseste alte ocazii de a se bucura, decît cele în care ar marca trecerea încã a unui an peste ea •

Lenuta Ditu s-a pregãtit sã slefuiascã destine. Este dascãl. Profesor de matematicã, de trei ani la Scoala Pîngãrati. A adus pe lume trei feciori, care-i sînt dragi ca ochii din cap. De dragul lor si al copiilor cu care lucreazã face totul. Nu se plînge cã ziua ei de nastere este o raritate. Nici nu petrece trei zile si trei nopti, cînd îi vine rîndul. Se bucurã de tot ceea ce îi este dat sã primeascã si încearcã sã îsi facã viata frumoasã cît de mult se poate. Vorbeste cu drag de familie, de sotul alãturi de care este încã de la cea de-a patra aniversare din viata sa, despre bãietii pe care încearcã sã-i învete sã fie ordonati. Nu-si doreste mai mult, poate convinsã si de faptul cã dacã sînt cu totii sãnãtosi si au atîta cît sã se simtã bine, altceva nici nu le-ar trebui. „Anul acesta voi fi la a unsprezecea aniversare din viata mea. Sînt un om împlinit. Am douãzeci de ani de cãsnicie, am trei bãieti, unul de 20 de ani, student la Bucuresti, unul în clasa a VII-a si mezinul, de patru ani si jumãtate. Cred cã mai mult mã considerã cei din jur specialã cã m-am nãscut pe 29 februarie, decît mã vãd eu. Dacã as fi avut un copil nãscut în aceastã zi, cu sigurantã pe 29 l-as fi înregistrat. Nu vãd ce pierdere poti avea dacã nu te aniversezi an de an. Eu marchez trecerea anilor pe 28 februarie sau pe 1 martie, în anii care nu sînt bisecti. Dar niciodatã nu am fãcut mare caz de împlinirea anilor. ÃŽn general familia mã sunã pe 28, cînd nu existã 29 februarie. Eu m-am nãscut într-un cartier al orasului Adjud, în Vrancea. Dar dintotdeauna prioritatea mea a fost familia si nu eu însãmi. Am avut grijã de sot si copii si de dragul lor uneori mi-am lãsat prioritãtile mele deoparte. Dar nu pot spune cã nu mã simt împlinitã. ÃŽn scoalã, oriunde am fost am lucrat cu drag cu elevii si cred cã lipsa unui post pe care sã-l ocup în urma titularizãrii nu reprezintã un lucru de nedepãsit. N-am ajuns la capãtul drumului, sã pot spune cã problema mã depãseste“, a povestit profesor Lenuta Ditu.

Cea mai frumoasã aniversare a avut-o acum patru ani

Fiind post, dascãlul de la Scoala Pîngãrati sustine cã nu va face mare caz de aniversarea sa în acest an. „Cred cã cea mai frumoasã aniversare am avut-o acum patru ani, cînd am schimbat prefixul. Atunci 29 februarie nu a cãzut în zi de post. Dar se întîmplã atît de rar asta... Anul acesta, aniversarea va fi în limitele normalului si cînd spun asta mã gîndesc cã pentru mine petrecerile nu reprezintã un tel în viatã. ÃŽmi aminesc cã în copilãrie, tîrziu am descoperit cã nu am zi de nastere în fiecare an, pentru cã pãrintii mei îmi organizau momentul aniversar pe 28 februarie. Purtînd numele Lenuta, un moment special peste an am pe 21 mai, de Constantin si Elena. Nici ziua de 8 martie nu mã emotioneazã foarte tare. Consider cã ziua femeii e mereu si se mediatizeazã prea mult aceastã datã, fãrã a avea un substrat real. Tin asa, pentru cã tine toatã lumea. ÃŽmi amintesc cu plãcere de aniversarea mea de la saisprezece ani. Eram prietenã cu sotul meu, cu care am fost colegã de liceu. Am primit prin postã vreo patru felicitãri, pe care le realiza într-un mod incredibil sora lui, care stãtea în Bucuresti. Ea le fãcea, ea le expedia, dar le semna cu numele sotului meu. Le am si acum, alãturi de toate scrisorile din tineretea noastrã. Am fost prieteni sapte ani, cu o scurtã perioadã de întrerupere. Cînd eu eram în ultimul an de facultate ne-am cãsãtorit. A fost frumos si cînd m-am aniversat în studentie. A fost frumos totul si sînt multumitã de tot ce mi s-a întîmplat, chiar dacã au fost si perioade mai grele. Si chiar dacã nu am ocazia an de an sã mai adun un trandafir în buchetul vietii. Familia mã sunã în anii care nu sînt bisecti, pe 28 februarie, seara, ca sã se apropie cît mai mult de limita dintre luni. Dar nu consider asta o pierdere. Sînt multumitã de ceea ce am si ador sã trãiesc în curãtenie, sã fie ordine în jur si cred cã uneori îi mai tracasez pe cei din familia mea, dar sînt amãnunte care mie îmi dau o stare de bine“, a mai spus aniversata de astãzi, ajunsã la a unsprezecea petrecere a zilei de nastere.

Ana Munteanu, mai fericitã la „15 ani“ ca niciodatã

• profesoarã de francezã de profesie, Ana Munteanu le doreste tuturor sã ajungã la vîrsta cînd sã se bucure de ceea ce au agonisit în viatã, în special moral • fericirea familiei sale vine de la faptul cã mereu si-a respectat sotul, si-a crescut cu drag copiii si acum „buniceste“ cu deosebitã plãcere •

„Doamna Ana“ - pentru prieteni si cunoscuti, „doamna de francezã“ - pentru sute de elevi si pãrintii lor, „bunica Ana“ - pentru nepoti, sau... „sotia deputatului Munteanu“, cum o mai stie lumea, este o altã reprezentantã a „bisectilor“. O discutie cu Ana Munteanu înseamnã o incursiune într-o poveste de viatã. O poveste minunatã, presãratã cu micile bucurii ale începutului, continuatã cu exemple de viatã trãitã din plin, pigmentatã cu urcusuri si coborîsuri, si încheiatã cu un happy-end mare! Si asta pentru cã la a cincisprezecea aniversare, Ana Munteanu are puterea sã strige „Sînt fericitã!“ E o fire dinamicã si se vede asta si din initiativa pe care a avut-o de a da fiintã unui club în care sã fie prinsi toti cei nãscuti pe 29 februarie. A muncit pret de cîtiva ani, a reusit sã adune acesti oameni atît în mediul on-line cît si la propriu. Duminicã seara si-a dat întîlnire cu unele prietene într-un restaurant din Piatra Neamt si au marcat „patru în unu“. A fost seara în care amicele au felicitat-o si apreciat-o pentru tot ce e în stare sã facã: „Tu chiar esti o persoanã specialã, Anuska, dragã! De cînd te cunosc, am simtit cãldura ta sufletescã, bunãtatea si întelegerea ta pentru cei din jurul tãu, pe care nu te sfiesti sã le împarti cu multã generozitate. Dupã pãrerea mea este o calitate rarã, de care trebuie sã fii tare mîndrã si sã-i multumesti lui Dumnezeu cã te-a înzestrat cu ea. Sînt convingerile mele sincere. La bunã vedere, Lena!“ - este mesajul postat de o prietenã. „Sã ne trãiesti, Ana dragã! Ai fost minunatã, de fapt tu nu te-ai schimbat deloc! Poate de aceea ai rãmas si atît de tînãrã, 15 ani si mereu surprinzãtoare. M-am simtit minunat sãrbãtorindu-te si reîntîlnind astfel persoane care au cãlãtorit o bucatã de vreme în viata asta a mea. Sã-ti pãstrezi tineretea sufletului si sã-ti aduni în juru-ti doar oameni care te iubesc. Cu toata dragostea, încã o datã «La multi ani!», i-a scris o altã amicã, dupã petrecerea de duminicã.

„Dumnezeu mi-a dat mai mult decît mi-am dorit, decît i-am cerut si decît am meritat!“

Povestea Anei Munteanu începe simplu: „M-am nãscut în zi de 29 februarie la Rãzboieni, într-o iarnã cu nãmeti la fel de mari ca si cei din acest an. Atît eu, cît si sotul meu sîntem mîndri cã sîntem urmasii lui Stefan cel Mare si ne întoarcem mereu cu drag în satul nostru. Acolo am trãit frumos mai bine de jumãtate din viatã, acolo am fost profesoarã, acolo mi-am fãcut o familie si i-am adus pe lume pe cei trei copii ai nostri, doi bãieti si o fatã. Abia la vremea liceului, atunci cînd am împlinit 16 ani, mi-am dat seama cã sînt o persoanã rarã. Doamna noastrã de matematicã s-a mirat cînd a aflat cã sînt douã fete în clasã nãscute pe 29 februarie si de la dînsa am aflat cã în România sînt vreo 12.000 de «bisecti», iar în lume vreo sase milioane. Dacã s-ar aduna cu totii, ar fi o ciudatã adunare de oameni de toate vîrstele (4, 8, 20, 88, 100) care se sãrbãtoresc o datã la patru ani, iar în rest primesc felicitãri si pe 28 februarie, si pe 1 martie. Anul acesta, pentru cã aniversarea mea este în zi de post si pentru cã n-am vrut sã pãcãtuiascã careva, am invitat deja vreo 25 de doamne la o cafea, duminicã seara. A fost o întîlnire de suflet, o bucurie a revederii si a statului frumos de vorbã. La sfîrsitul agapei am plecat cu masina plinã de flori si cu sufletul plin de bucurie, asa cum e normal atunci cînd n-ai decît 15 ani! Familia mea, mare si frumoasã, mã sãrbãtoreste în fiecare an pentru cã nu se cuvine sã nu-ti feliciti mama, bunica, nevasta, cumnata ori mãtusa decît din patru în patru ani. De asemenea, rudele si prietenii mã cautã, astfel încît vreme de douã zile nu prea am timp sã las telefonul din mînã. Dincolo de toatã aceastã frumoasã poveste de viatã, cred cã ziua mea de nastere a stat sub o stea norocoasã, iar Dumnezeu m-a ales pe mine ca sã mai repare din necazurile care se abãtuserã asupra celor din familiile noastre, vreme de mai multe generatii. E adevãrat cã am muncit mult, dar în tot ceea ce am fãcut am pus suflet si pasiune. Si, oricît de paradoxal ar pãrea, pot spune cã la vîrsta pe care o am acum se poate trãi mult mai frumos si mai în tihnã decît la vremea tineretii. Le doresc tuturor sã cunoascã bucuriile simple ale vietii si sã ajungã sã «buniceascã» cu acelasi succes ca si mine!“, a spus Ana Munteanu.

Respectul fatã de celãlalt, secretul unei cãsnicii reusite

Dupã ani si ani de cãsnicie, sotia deputatului Munteanu se considerã îndreptãtitã sã dea un sfat celor aflati la început de drum în doi si celor care încã nu au aflat secretul unui mariaj fericit: „Dacã mã întrebati care este secretul unei cãsnicii, aflati cã eu am stiut sã-i caut în cinste omului de lîngã mine - ce frumoasã si adevãratã expresie româneascã!, iar împreunã am învãtat ce înseamnã respectul, prietenia, modestia si sprijinul neconditionat din partea celuilalt“. Cît despre reusita în carierã, profesoara Munteanu vorbeste cu usor regret despre ce a prins pe vremea cînd profesa, fãcînd o comparatie cu ceea ce se întîmplã acum în învãtãmînt: „Mã bucur cã am prins acele vremuri cînd scoala era scoalã, iar omul de la catedrã era respectat si apreciat. A nu se crede cã totul a fost ca-n povesti, nimeni nu-i scutit de greutãti, dar pot spune cu seninãtate cã n-am fãcut degeaba umbrã pãmîntului! Spuneam cã Dumnezeu mi-a dat mai mult decît i-am cerut, decît am meritat si decît am sperat: o familie frumoasã, un om bun alãturi de mine, o carierã de succes si o multime de prieteni adevãrati ! Ce-as putea sã-mi doresc mai mult de atît? Doar sãnãtate si inima bunã, alãturi de cei dragi mie! Sotul meu mã ironizeazã amical, atunci cînd mã aude: «Ana, iar începi cu poezia ta?». Dar, ce-i mai important în viatã în afara sãnãtãtii si a sentimentului de multumire sufleteascã? Avem o casã caldã si prietenoasã (de fapt, un apartament, aflat într-un bloc de la poalele muntelui), un minunat univers verde, însufletit de cîntecul pãsãrilor si de zbenguiala veveritelor, care coboarã pînã la usa casei“, a mai spus Ana Munteanu, despre frumusetea unei vieti împlinite.

Poveste de succes de dascãl

Succesele elevilor sãi sînt pentru dascãli adevãrata hranã spiritualã. Nicicînd un profesor nu va uita împlinirile sale cînd si-a vãzut elevii luîndu-l ca model si depãsindu-l. „ÃŽmplinisem vreo 10 ani (în realitate, vreo 40 de ani - n.r.) si eram profesoarã la Scoala 6 Piatra Neamt. Dupã Revolutie, aveam, în sfîrsit, posibilitatea de a urmãri cursurile de limbi strãine la televizor. Se lansaserã tot felul de concursuri literare, iar eu, cu grupele mele de francezã intensivã, nu pierdeam nici o ocazie de a participa la întreceri. Devenisem cîstigãtorii tuturor acestor competitii dintre elevii scolilor generale din România. La un moment dat, le-am spus copiilor sã urmãreascã la ora 10 dimineata cursul de limba francezã, prezentat de cãtre Claude Dignoire. Dupã genericul emisiunii, s-a produs o desincronizare, iar pe bandã, a apãrut, intermitent: «SCOALA 6 PIATRA NEAMT», «SCOALA 6 PIATRA NEAMT»... Si asta, timp de aproape un minut! A fost pentru mine semnul cã, din nou, eram cîstigãtori, dupã alte cîteva astfel de experiente minunate! A doua zi, Georgicã, un pusti pistruiat din clasa a VI-a, mi-a reprosat cã i-am pus sã se uite la televizor, poate cîstigãm si noi ceva, dar nu le-am dat sperante de «marele premiu!». A urmat, apoi, plecarea la Bucuresti, cu un Aro pus la dispozitia noastrã de cãtre un prieten, si ceremonia de decernare a premiilor la Ambasada Frantei din Bucuresti. Acolo ni s-a spus cã elevii mei erau «crema cremei!». O cãutam, uneori, pe Gina Rãdulescu, realizatoarea cursului de limba francezã de la TVR si, imediat ce-mi spuneam numele, urma reactia celui de la capãtul firului: «Dumneavoastrã sînteti profesoara acelor copii nemaipomeniti de la Piatra Neamt?! Asteptati, vã rog, doamna director de programe va fi încîntatã sã va audã...». Existã, oare, o mai deplinã si mai adevãratã împlinire decît aceasta, pe care v-am spus-o, în cuvinte putine, dar pline de emotia omului multumit de munca lui? Cîtã diferentã între profesorul de atunci si cel de azi! Si n-au trecut de-atunci decît vreo 18 ani!.... Cred cã noi, cei nãscuti pe 29 februarie, avem un destin binecuvîntat de Dumnezeu! Mã consider un om norocos, care a primit de la viatã mai mult decît si- a dorit si mai mult decît a meritat. Si eu, si Ion al meu, am fost oameni necãjiti, în sensul cã tatii nostri muriserã, iar mamele noastre au rãmas sã creascã singure cîte trei copii. Ne-am întîlnit, am pornit în viatã fãrã sã avem nimic, în afarã de simplitate, modestie, bun simt si loialitate. Ne-am construit un cãmin, avem trei copii, ne-am împlinit cu succes în meseriile noastre, ne-am sprijinit în orice clipã si ne-am bucurat unul de reusitele celuilalt. Ion nu m-a lãudat niciodatã pe fatã, dar, dincolo de casã era foarte mîndru de nevasta lui! Asa au trecut, cu bune, cu grele aproape 40 de ani, iar acum sîntem oamenii cei mai împliniti, datoritã copiilor si nepotilor nostri. Ce-as putea sã-mi doresc mai mult decît am primit de la Dumnezeu? Am o familie frumoasã, am avut o carierã de exceptie, sîntem sãnãtosi, ne bucurãm împreunã de fiecare zi si dorim ca toatã lumea sã poatã cunoaste asemenea împliniri. Poate n-o sã mã credeti, dar la vîrsta mea se poate trãi mult mai frumos si mai deplin decît la prima tinerete! Nu-ti trebuie averi, important este sã stii sã te bucuri de ceea ce ai agonisit, din greu, de-a lungul vietii!“, si-a încheiat povestea, plinã de optimism, Ana Munteanu. Iar sotul, aflat la Bucuresti, i-a transmis si prin intermediul Monitorului „La multi ani!“.

Iulia Tãnasã, un „peste sui“

• nãscutã la Poiana Teiului si mutatã la Piatra Neamt, Iulia Tãnasã asteaptã timp de patru ani ca sã se distreze o datã • în anii cînd nu are zi de nastere, sustine cã trãieste cu un regret în suflet • recupereazã însã în anii bisecti • „E o senzatie inconfundabilã aceasta, a asteptãrii zilei de nastere o datã la patru ani!“, a mai spus Iulia Tãnasã •

Iulia Tãnasã, nãscutã la Poiana Teiului, acolo unde deruleazã o afacere desi are locuintã în Piatra Neamt, este o altã fire de Peste. „«Peste sui» - îmi zice sotul meu! Ador viata, ador petrecerile, întîlnirile cu oamenii, ador sã muncesc pentru a-mi realiza un vis. Cred cã foarte mult m-a format faptul cã la viata mea am fãcut sport de performantã. Asta m-a întãrit si mi-a dat curajul de a lupta pentru a-mi atinge telul. Cred în oameni, îi pretuiesc, dar nu mã las pãcãlitã. Si dacã tot am ajuns sã fac 12 ani si nu m-a înselat nimeni, cred cã nici de acum nu mi se va întîmpla. Sau asa sper! ÃŽi atentionez pe cei care vor sã mã tragã în piept, cã dacã mã calcã pe coadã, mai am si înotãtoare laterale»“, si-a început autocaracterizarea o pestioaicã plinã de viatã si optimism.

Chef de chef o datã la patru ani

Iulia Tãnasã vorbeste cu regret despre faptul cã nu are zi de nastere în fiecare an, ba, mai mult, nu are nici zi a numelui, astfel încît sã poatã suplini o lipsã. Are pînã acum doar unsprezece aniversãri la activ si de zece dintre ele îsi aminteste perfect. „M-am nãscut pe 29 februarie, la ora 9, acasã, la Poiana Teiului. Aveam un unchi care lucra în primãrie si care a vrut musai sã mã înregistreze în aceastã zi si nu mai devreme sau mai tîrziu. Pãrintii mei au vrut sã mã numesc Iuliana, dar el m-a trecut Iulia. Cam asta e ceea ce mi s-a întîmplat cînd am venit pe lume. Retin toate aniversãrile pe care le-am avut, cu exceptia celei de la patru ani. Adicã a primeia. Eram prea micã...“, a povestit Iulia Tãnasã. ÃŽsi aminteste si regretul care îi invada sufletul în copilãrie, atunci cînd toti prietenii ei aveau petreceri aniversare, mai putin ea. Regreta cã nu avea cadouri si nici o zi a numelui, pe care sã o „valorifice“ an de an. „Mama vedea cã sînt tristã, pentru cã nu aveam si eu petrecere de ziua mea. A luat la rãsfoit calendarul si a gãsit cã pe 21 decembrie este Sfînta Iulia. Si mã trimetea si pe mine cu bomboane la scoalã, sã îi servesc pe colegi. Nu aveam mare succes, cã tocmai se termina scoala si toti ne pregãteam de vacantã, dar eram fericitã cã duceam ceva dulce la scoalã, îmi cîntau colegii «La multi ani!» si mã pupau cadrele didactice. Dar e trist sã nu ai zi de nastere. Cel putin asa e în cazul meu. Anii care nu sînt bisecti sînt anosti pentru mine. Mã bucur de cele ce mi se întîmplã zi de zi, dar ceva lipseste... Asa îmi explic de ce astept cu atîta ardoare anii în care mã pot aniversa. Sînt mamã si stiu ce simti cînd nasti! Dar cînd te aniversezi pe 29 februarie, parcã emotiile sînt mai mari. Atunci cînd aduci un prunc pe lume te învãluie sentimentele materne, te simti responsabil, te timti împlinit. Cînd îti aniversezi ziua o datã la patru ani te simti rãsfãtat, te simti complet, te simti bine, al naibii de bine! Sînt Peste prin zodie si ador apa... Si cum în apã trãiesc scoici, am zis, alintîndu- mã, cã sînt o perlã. O perlã rarã! Sotul meu zice cã sînt un «peste sui!». Dar sînt fericitã de tot ceea ce mi se întîmplã! Dacã am o supãrare, e treaba mea si nu trebuie sã o stie lumea! Nu plec din casã cu necazul dupã mine! Cînd am iesit pe usã stiu cã trebuie sã zîmbesc, sã fiu fericitã, sã nu îi încarc pe altii cu problemele mele. Oricum nu mi le-ar rezolva nimeni. Totul depinde de mine, de aceea m-am învãtat sã lupt, sã muncesc pentru a nu depinde de cineva!“, a mai spus Iulia Tãnasã.

Buchetul de frezii, simbolul aniversar

De cînd se stie, Iulia Tãnasã a adorat freziile. Si s-a întîmplat ceva frumos în viata ei - sotul, cunoscut pe vremea cînd era sportivã la Focsani, iar el marinar, i-a oferit frezii, fãrã sã stie de pasiunea pe care cea care avea sã îi devinã sotie o avea pentru aceste flori. A fost un an în care n-a existat zi de nastere pentru Iulia, dar tînãrul marinar a venit dintr-o cursã si avea o geantã în care ea a presupus cã îsi pusese bagajul. „Era spre miezul noptii, pe final de 28 februarie, si m-a rugat sã deschid geanta. Cînd am desfãcut fermoarul, am vãzut cã pusese în geantã un buchet de frezii. A fost o emotie colosalã pentru mine, întrucît el nu stia cã sînt înnebunitã dupã frezii si nu bãnuia cîtã bucurie îmi putea face. Asa cã, pentru mine, buchetul de frezii a devenit simbolul aniversãrilor. Sînt rare, dar superbe aniversãrile mele! Eu mã simt minunat în anii bisecti, pentru cã stiu cã acestia au ceva pentru mine, ceva ce lipseste în rest!“, a mai spus Iulia Tãnasã. ÃŽn anii cînd nu are aniversare, pietreanca foloseste fractiuni din întreg, pentru a-si spune vîrsta. „Miercuri voi împlini 12 ani, la anul voi avea 12 ani si- un sfert, apoi 12 si jumãtate si tot asa. Cînd nu-i an bisect, organizez o micã petrecere pe 1 martie, de Mãrtisor, dar lucrurile nu-s la fel. Mã sunã familia, mã sunã prietenii, dar lipeste esentialul!“. Iulia Tãnasã tine sã acopere golul din anii nebisecti prin buchetul de frezii primit la ultima aniversare: „Am mereu în casã ultimul buchet de frezii primit la aniversarea adevãratã. Usuc florile si le pãstrez timp de patru ani. Apoi vine sotul cu flori proaspete si renunt la cele vechi...“. Pentru cã 29 februarie de anul acesta este zi de post, Iulia Tãnasã s-a întîlnit cu pãrintii si rudele de la Poiana Teiului, sîmbãtã, 24 februarie. „Am mers la casa pãrinteascã sã mã întîlnesc cu familia mea. Tata mi-a pregãtit pestele afumat, iar eu au mers cu tortul, cu dulciurile, cu ce a mai trebuit pentru a avea o masã pe cinste! De- acum, trei ani nu mai avem petrecere de ziua mea. Am organizat aniversarea cu cîteva zile înainte de 29 februarie pentru cã pãrintii mei postesc“. Asta nu înseamnã cã astãzi, la ora 9, la Iulia Tãnasã nu a sunat telefonul de felicitare din partea mamei. „Este ora la care m-am nãscut si la care mama mã felicitã mereu. Mã cuprind niste emotii nebune cu douã zile înainte de 29 februarie si abia dupã 1 martie reusesc sã mã linistesc! Atunci îmi revin dupã toatã agitatia care se creeazã de ziua mea! E o senzatie inconfundabilã aceasta, a asteptãrii zilei de nastere o datã la patru ani!“, a mai spus Iulia Tãnasã.

Articol afisat de 1693 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Simona TÃRNÃ)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Alte Titluri Stiri Alte Titluri
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective