Ziua Cucului

• toatĂŁ luna martie este consideratĂŁ perioada vrĂŁjilor involuntare • data de 24 este cunoscutĂŁ ca fiind Ziua Sarpelui, iar 25 a Cucului n

Întreaga lunã martie este consideratã în popor a fi perioada vrãjilor involuntare, iar fiecare zi din Mãrtisor are semnificatia ei. Astfel, sîmbãtã, 24 martie, este cunoscutã ca Ziua Sarpelui, cînd se crede cã aceste reptile ies din adãposturile în care au hibernat. Pe 24 martie, numele sarpelui nu se pronuntã si nici denumirile eufemistice: Domn, Curea, Cel care se Tîrãste. 25 martie, de Bunavestire, este cunoscutã si sub denumirea de Ziua Cucului. Dintre toate pãsãrile care înfruntã rigorile iernii, specifice climatului nostru temperat continental sau care poposesc aici numai pentru vãrat, cucul ocupã în traditiile populare un loc privilegiat. Nu existã în ornitologia româneascã o altã pasãre cãreia poporul sã-i fi dedicat atîtea legende, povesti, cîntece si proverbe. Cucul nu este o pasãre cîntãtoare si nici nu încîntã prin coloritul penelor. Îsi depune ouãle prin cuiburile altor pãsãri, iar puii sãi, mai robusti, îsi aruncã fratii vitregi peste marginile cuibului pentru a profita de un surplus de hranã. Cucul nu-si face cuib, nu-si cloceste ouãle si nu-si hrãneste puii. Fiind simbolul primãverii, al timpului frumos si al dragostei pãtimase, poporul îi iartã totul. În povestiri apare antropomorfizat: argat, slugã, tîlhar, haiduc, pãrinte, sot si amant. Aceastã pasãre ar fi putin cunoscutã în folclorul românesc dacã prin comportamentul sãu, începutul si sfîrsitul cîntatului la date fixe, nu ar marca succesiunea a douã fenomene echinoctiul de primãvarã si solstitiul de varã. Cucul, de cum soseste i se dezleagã limba, si începe sã cînte necontenit de la Bunavestire pînã la Sînziene sau pînã la Sînpetru. Cucul este o sursã de inspiratie melancolicã în cîntecele de dor si jale, iar în creatiile a cãror temã este despãrtirea a doi frati sau a doi soti amplificã sentimentul de înstrãinare si singurãtate.