Amintiri din casa plumbului
ACCENT
Imediat dupã decembrie 1989, un grup de reporteri din Occident a ajuns si în vechea tipografie din Piatra Neamt. Eram si eu acolo (ca reprezentant profesional al ziarului) împreunã cu tipografii de serviciu. Eu fãceam ce fãcusem ani în sir: veneam cu schitele de paginatie, cu articolele colegilor mei de redactie, iar tipografii urmau sã preia, sã transforme totul în litere de plumb, si apoi, în pagini de plumb. Asta însemna culegere de text la linotip, paginatie în sifuri, calandrare, turnare si copiere cu plumb topit, în forme speciale etc, etc si, în final, tiparul. Totul în plumb. Plumb, plumb, plumb! Din cauza plumbului, nenumãrati tipografi, nu numai din Neamt, ci din toatã tara - au murit cu mult înainte de vreme, în urma inhalãrii vaporilor de plumb, extrem de toxici, care se-ntindeau peste tot, producînd plumbemie si apoi... . Laptele, folosit o vreme ca antidot, nu ajuta, practic, mai deloc. Apoi, nici lapte nu s-a mai dat. Încît unii tipografi, destui, foloseau... rachiul, ca antidot, care le fãcea, de fapt, mai rãu. Ce vreau sã spun? În toatã lumea civilizatã, tiparul de plumb fusese demult aruncat la gunoi. Se folosea tiparul computerizat, modern, off-set, mult mai practice, mai performante, si mai rapide, mai sãnãtoase. Se foloseau din plin calculatorul, transmiterea de texte si imagini prin satelit si atîtea altele care faciliteazã si fac mult mai eficientã munca ziaristului si a tipografului.
Noi ce fãceam pe atunci? De ani buni fãceam totul în plumb, chiar si sintagma „epoca de aur“ ceausistã - care pretindea cã traversãm o epocã de aur, cînd de fapt, cum am spus, totul si în toate era în plumb. Vã imaginati în ce stare si cu ce sentimente scriau ziaristii, cum culegeau si cum tipãreau meseriasii în plumb minciuna asta cronicã. Cînd, stiti bine, în toatã tara era o jale adîncã, o foamete cruntã, o puscãrie la vedere sau nu. ÃŽnjuram toti si pe toate, în gînd, pe tãcute, scrîsneam din dinti, dar ne fãceam treaba. Si cei cu pixul, si tipografii. De ce nu refuzam? Eu, personal, si mãrturisesc cu mîna pe inimã, n-am avut puterea sã mã opun, dar nici n-am prea cunoscut opozanti, dizidenti, eroi ai rezistentei anti-ceausiste. Au fost, dar destul de putin la vedere. Cei „periculosi“ erau demult prin puscãrii, la izolare, cu domicilii fortate. Fortate inclusiv la Piatra Neamt. Trebuie sã fii mincinos sã spui, indiferent ce meserie aveai pe atunci, cã puteai sã te opui. ÃŽti fãceai treaba asta mincinoasã, înjurînd, cum am spus, în gînd, dar trãgeai la saibã ca robul, pentru biata ta bucãticã de pîine. Asta dacã nu erai de-ai lor, dacã nu slujeai, pe bani sau fãrã, unii doar din entuziasm „patriotic“, „ochiul si timpanul“. O epocã nouã pare sã se configureze acum, cu o înfãtisare mai umanã. Dacã esti, de pildã, ziarist normal, slujesti adevãrul, scrii ce vezi. Cã, adicã, nu te opreste nimeni. Nu mai stai în plumbul aducãtor de moarte. Dar sã vedem ce zice tipograful, paginatorul de azi, cel tînãr, nepotul vechiului meu tipograf si prieten.
Fiind gazetar civilizat, întrebi:
- Paginezi, bre? Cã trebuie sã închei ziarul mai repede.
- Ce sã paginez, domnule?
- Mai întîi un titlu. Scrie: „Epoca mincinosilor“. Cu ghilimele.
- Paginez, nu zic nu. Dar fãrã ghilimele.
Si a rãmas dupã el. Chestie de ortografie, nu? Am cîstigat ceva...
|
Autentificare
