Au fost scosi din birouri si pusi la muncă pe teren
• personalul TESA de la firma ECO Tîrgu Neamt va lucra 4 ore la birou, iar în restul zilei va merge pe teren, la încasări
Începînd cu data de 1 aprilie, toti salariatii care lucrează în birourile firmei de salubritate ECO TG Tîrgu Neamt au, după-amiază, program de încasare pe teren. Hotărîrea a fost luată de directorul Viorel Marian, care si-a propus să sporească astfel veniturile firmei si să strîngă legătura cu cetătenii pentru preluarea eventualelor probleme. „Am stabilit acest program din două motive: să încasăm facturile de la clienti si să stăm de vorbă cu oamenii. Vreau să preluăm problemele lor, să-i constientizăm referitor la colectarea selectivă a gunoiului, avînd în vedere că vine masterplanul judetean“, a spus directorul ECO. Mergînd din casă în casă, lucrătorii societătii vor avea si misiunea de a face contracte noi. Circa 100 s-au încheiat deja în primul trimestru al anului, inclusiv acte aditionale acolo unde a fost cazul. Viorel Marian a reusit să pună la punct sistemul de încasare de la locatarii blocurilor prin intermediul asociatiilor de proprietari. Si oamenilor le este mai usor, fiindcă nu mai trebuie să meargă la casieria societătii, ci plătesc serviciile ECO odată cu întretinerea. „Am încheiat contracte cu majoritatea asociatiilor de proprietari, au mai rămas doar cîteva scări de bloc. Deja se încasează prin intermediul asociatiilor, acoperind în acest mod circa 90% din populatia orasului. Este un pas urias, mai ales că am mai recuperat si din datorii“, a mai spus directorul societătii patronate de consiliul local. Si pentru clientii de la case au intervenit noutăti, după ce conducerea ECO TG a renegociat contractul cu Posta, obtinînd o întelegere mai avantajoasă. Factura la gunoi se va emite la două luni si va fi trimisă si încasată prin intermediul postasului. În paralel s-a actionat si pentru reducerea cheltuielilor firmei. După montarea de GPS-uri pe masini, s-a pus capăt risipei si s-a ajuns la o reducere a costurilor la combustibil cu 60-70 milioane de lei vechi, a mai spus Viorel Marian. „Totul este controlat. Am deschis contabilitate pe centre de cost si lucrăm la adaptarea programului informatic existent. Din socotelile făcute, în iunie societatea va intra, de pe pierdere, pe profit si vom avea posibilitatea să investim în oras. Deocamdată, din putinul încasat am reusit să reparăm parcul de utilaje, să le facem functionale“, a precizat seful ECO. Firma încearcă să atragă venituri si prin intermediul echipei de constructii, formată dintr-un maistru, cu experientă în străinătate, si patru muncitori.
|