Medicamente pentru cancer sînt, ar mai trebui ceva bani
Bolnavii de cancer din judet au asigurate tratamentele fără probleme, dar banii alocati de stat pentru acestea ajung doar pînă în septembrie. Acesta a fost mesajul transmis de autoritătile sanitare Ministerului Sănătătii la ultima videoconferintă. Periodic medicii specialisti în Oncologie sînt chemati la întîlniri cu reprezentantii Ministerului Sănătătii care vrea astfel să stie unde sînt probleme. Miercuri, 22 mai, a avut loc o nouă analiză cu ministrul pe tema aceasta, fiecare judet în parte fiind chestionat despre problemele în asigurarea medicatiei. La întîlnire au participat reprezentanti ai Directiei de Sănătate Publică Neamt precum si medicii oncologi care coordonează aceste programe. „Din fericire, în judet nu există probleme în asigurarea tratamentelor specifice pacientilor cu diverse tipuri de cancer. Sperăm ca lucrurile să rămînă la fel si în perioada următoare pentru că am văzut că unele judete întîmpină dificultăti în asigurarea tratamentelor vitale“, a precizat medicul Dan Morenciu, directorul DSP Neamt. Dacă în judet există aproape toate medicamentele, lipsind doar pe ici pe colo cîte unul, asigurarea finantării îi îngrijorează pe doctori. Banii alocati programului de oncologie sînt suficienti doar pînă în luna septembrie, iar medicii se tem că dacă nu au loc rectificări bugetare urgente ar putea apărea sincope în asigurarea citostaticelor. Aceste videoconferinte se fac lunar sau chiar mai des de la începutul acestui an, mai marii de la Bucuresti luînd decizia de a monitoriza cît mai eficient programul de oncologie. Atît anul acesta cît si în 2012 au apărut în presă mai multe reclamatii ale pacientilor care se plîngeau că sînt nevoiti să-si cumpere singuri tratamentele ce lipseau din spitale. Din fericire, în Neamt nu au fost astfel de probleme, bolnavii avînd asigurat cam tot ceea ce aveau nevoie. În judet sînt diagnosticate anual cam 1.500-2.000 de cazuri noi, iar în evidentele specialistilor erau la finele anului trecut peste 12.000 de persoane cu cancer, aflate în diverse stadii ale bolii.
|