Centrul de permanentă din Bicaz, aproape gata
• autoritătile avansează data de 15 august pentru deschidere • „Am vizitat împreună cu domnul primar Sălăgean spatiul si am fost foarte plăcut surprins de cele găsite“, a precizat doctorul Dan Morenciu, seful DSP Neamt • Bicăjenii vor avea în sfîrsit un centru de permanentă în această vară, avînd astfel posibilitatea de a beneficia de servicii medicale pe timp de noapte si în weekend. Primarul orasului Bicaz, Nicolae Sălăgean, si directorul DSP Neamt, medicul Dan Morenciu, au vizitat luni, 22 iulie, spatiul în care va functiona centrul de permanentă si au ajuns la concluzia că sînt făcute aproape toate treburile astfel încît la jumătatea lunii august dispensarul ar putea fi deschis pentru pacienti. „Am vizitat împreună cu domnul primar Sălăgean spatiul si am fost foarte plăcut surprins de cele găsite. Camerele au fost deja curătate si modernizate, există si mobilierul necesar si mai trebuie instalate doar caloriferele si centrala termică. Am găsit si medicii de care avem nevoie, doi fiind din zonă, iar alti sase din Piatra Neamt. Pe de altă parte, numărul doritorilor este chiar mai mare, astfel încît există specialisti fără probleme. Desi domnul primar Sălăgean estimează că totul va fi gata în scurt timp, eu cred că un termen realist pentru deschiderea centrului este jumătatea lunii viitoare, pentru că vor dura si actele necesare încheierii contractelor între medici si Casa de Sănătate. Va fi un lucru foarte bun deschiderea acestui centru si am convingerea că va fi de mare folos bicăjenilor“, a precizat doctorul Morenciu. În ultimul an au fost mai multe încercări de deschidere a unui dispensar non-stop la Bicaz, dar fie nu se găseau spatii, fie nu erau suficienti medici interesati. Acum fiind îndeplinite deja toate conditiile sînt sanse mari ca bicăjenii să aibă în sfîrsit parte de servicii pe timp de noapte, mai ales că de cînd s-a închis spitalul, oamenii erau nevoiti să ajungă la Piatra Neamt pentru orice problemă medicală ivită noaptea ori la sfîrsit de săptămînă. În judet, functionează nouă centre de permanentă, trei la Piatra Neamt, trei la Roman, unul la Roznov si două în mediul rural: unul la Tămăseni, iar celălalt la Moldoveni. Sefii DSP îsi mai doresc deschiderea a cel putin două, unul la Bicaz, iar celălalt la Poiana Teiului si astfel consideră că astfel va fi asigurată asistenta medicală cam în tot judetul.
|