„Muzica, precum rugăciunea, coboară din cer“

• era fraza din finalul unui interviu, de prin 2005, prin care maestrul Alexandru Morosanu definea crezul său într-ale artei sunetelor

Pentru cei care, de-a lungul anilor, s-au aflat aproape de spatiul cultural nemtean, disparitia violoncelistului Alexandru Morosanu poate însemna un spatiu sufletesc văduvit de încă un simbol. A trecut în lumea de dincolo de undeva de pe meleagurile Brăilei, unde se afla ca în fiecare vară în apropierea unui eveniment cultural perpetuat în memoria cîntecului. De altfel, maestrul Alexandru Morosanu era permanent aproape de ceea ce însemna muzică; oriunde s-ar fi întîmplat să se petreacă. A demonstrat nu o dată si la Piatra Neamt, dacă mai era nevoie, că este unul dintre cei mai mari si mai înzestrati instrumentisti ai momentului, avînd de partea sa atît o temeinică si profundă cunoastere a fenomenului muzical, cît si o capacitate remarcabilă de întelegere a sensurilor, deloc facile, ale interpretării autentice. În urmă cu mai multi ani, după ce ne vrăjise cu sonoritatea instrumentului său, îndrăzneam să scriu, cu respectul si consideratia pe care o datorăm maestrilor: „Vigoarea sunetului si expresivitatea frazării, nuantarea particularizantă a planurilor dinamice, pregnanta expunerii tematice, dozarea inteligentă a traseului arcusului de la talon la vîrf, deplina stăpînire a tehnicii instrumentului, îmbinate cu o sensibilitate care, pe alocuri, poate fi suspectată de exacerbare, ca si profunzimea consistentă a registrului grav, prezenta celui mediu si incisivitatea celui acut - împănat, nu de putine ori, cu tehnici de executie ireprosabile, de la flageolet la pizzicato – au constituit o demonstratie de măiestrie interpretativă la care publicul pietrean avea dreptul să fie părtas. O adevărată întîlnire de suflet si din suflet.”
De altfel, prezent la foarte multe din editiile „Vacantelor muzicale“, Alexandru Morosanu se simtea la Piatra Neamt ca acasă: „Pentru noi, Piatra Neamt înseamnă foarte mult. În afară de acel oras cu o deschidere intelectuală pe care o stim cu totii, este un oras în care,
mi-aduc aminte bine, Filarmonica din Iasi, cu regretatul Ion Baciu, a făcut primele stagiuni de concerte permanente cu săli arhipline. (...) Mie mi-a plăcut mult aici. Si o parte din tineretea mea s-a întîmplat aici. Ca student, ca profesor, ca solist. Aici nu refuz nici o invitatie, aici am prieteni. Piatra Neamt ar trebui să fie perla României. Sigur e frumos, dar ar merita de o sută de ori pe atîta.“ Si, de regulă, conchidea invocînd dimensiunea divină a artei sunetelor: „Crezul meu artistic? Muzica, precum rugăciunea, coboară din cer si trebuie să se întoarcă în cer prin intermediul sufletelor noastre. Dacă reusesc într-o seară să vă iau cu mine, măcar pentru o clipă, si să vă duc în sus, înseamnă că eu, ca artist, mi-am atins scopul“. De bună seamă, maestre, muzica a coborît asupră-vă si s-a întors la cer. Cu sufletul dumneavoastră ales.