Un om providential e asteptat la Ceahlăul
• directorul Ioan Mironas a vorbit ieri despre ajutorul pe care clubul l-ar putea primi de la un posibil investitor din Piatra Neamt • „Acel om deosebit ne-ar putea ajuta să recîstigăm sprijinul orasului“, a declarat Mironas • Cum debutul Ligii 2 e încă departe, la Ceahlăul se fac încă planuri pentru viitorul sezon. E cea mai cruntă perioadă a clubului din ultimii ani, după cum o recunoaste directorul executiv Ioan Mironas. „Pînă acum nu s-a întîmplat o asemenea situatie gravă. Sînt uluit că un simbol pozitiv al orasului a ajuns să fie ignorat. În mod explicit nici de la Primărie, nici de la CJ nu ni s-a spus «nu vrem să ajutăm», dar nici nu s-a făcut ceva concret, poate e si vina noastră“, declara ieri oficialul (foto). Fără a da nume, acesta a lăsat să se înteleagă că un personaj din oras ar fi dispus să pună umărul pentru redresarea echipei. „Acel om deosebit ne-ar putea fi alături si ne-ar ajuta să recîstigăm sprijinul orasului, dar totul depinde de o întîlnire pe care o vom avea peste cîteva săptămîni si de planul de măsuri pe care îl vom adopta“, a mai spus Mironas. Peste problemele financiare care apasă clubul aflat în insolventă, sînt si incertitudinile esalonului secund. „Comitetul Executiv al FRF a stabilit că noul sezon al Ligii a 2-a va începe pe 29 august, dar nu s-a stabilit dacă vor fi două serii, sau una singură. Dată fiind situatia, am decis să reluăm pregătirile pe 22 iulie, si nu pe 15, cum stabilisem initial“, a precizat directorul Mironas. Pînă pe 20 iulie mai e timp ca echipele să se înscrie în liga secundă, în functie de numărul competitoarelor urmînd a fi stabilită si formula de campionat. Ceahlăul va lua startul în Liga 2, de vreme ce echipa a depus documentele de înscriere. Necunoscutele sînt însă multe: cine va conduce echipa, ce jucători vor rămîne, cine va părăsi gruparea. „Am avut o discutie serioasă cu domnul Cristi Popovici pentru functia de antrenor, nu am semnat nici un contract, dar portile nu sînt închise, cum se spune. Luăm însă în calcul si să acordăm o sansă antrenorilor pe care îi avem în curtea noastră“, a mai precizat Mironas. Nici în ceea ce priveste lotul nu sînt certitudini. Pe picior de plecare sînt Calancea, Sialmas, Balint si Slavikas, jucători sub contract, care au depus cereri la comisie, dar solicitările le-au fost suspendate prin intrarea clubului în insolventă. Pentru o sumă convenabilă, Ceahlăul nu se va opune despărtirii, cum se mizează pe venituri si din eventuale transferuri ale unor jucători tineri precum Chitoscă, Margină, Popadiuc sau Tăbăcariu. „Pe plan intern nu sînt bani pentru transferuri, ati văzut că si Steaua a cumpărat de 900.000 de euro si a vîndut de un milion. Actionarul majoritar a spus că Ceahlăul nu va da jucători gratis si acum face demersuri prin Italia si Anglia pentru ca, probabil la sfîrsitul lunii, 3-4 jucători să dea probe si să obtinem un pret bun. Luăm în considerare chiar si împrumuturi. Pe de altă parte, după noile reguli care impun ca echipa să trimită pe teren minim doi fotbalisti sub 19 ani, va trebui să avem în lot si 5-6 astfel de jucători“, a mai spus Mironas.
|