Un Gînd

Respectul politicianului român pentru cetăteni este de notorietate: egal cu zero. Au fost rare si, cel mai adesea esuate în pierzanie, proiecte colective dedicate „independentei“, unei gestiuni autonome a căilor de urmat, a prioritătilor, eforturilor angajate si riscurilor asumate. Cel mai adesea, astfel de încercări au rămas la nivel de „aventuri“... Părem să fim de veacuri (milenii?) un popor „în asteptare“. Sună cam prost. Avem o serie de politicieni care pretind că vor schimbarea clasei politice si clamează capital politic si social prin auto-legitimarea ca „noua clasă politică“, desi ei provin din fosta sau actuala clasă politică. Avem o serie de miscări si actiuni la firul ierbii care însă nu-si (mai) găsesc drumul în vacarmul vocilor care clamează viitorul si schimbarea. La ce să ne asteptăm, sincer si lucid, de la politicienii din „frumoasa noastră Perlă“? Asemeni „generalului de Pâslă“ si „smecherului de Alexandria“ ori a cuplului de „stand up comedy“ din „dreapta“ esicherului politic, acolitii lor locali umblă cu o vrabie lesinată pe post de cioară vopsită încercînd să ne vîndă si blana ursului din pădurile defrisate ale Neamtului. Deficitul de încredere, pe planuri si nivele multiple domină, ca mecanism, tocmai dependenta de asteptare. Sau, de ce nu, de bun simt comun. „Să vedem ce-o să fie“ - nu a rămas aceasta, de veacuri, lozinca neamului?! „Ne-om descurca noi cumva“. „Dacă nu, altădată!“. „Asta e! La noi nu se poate!“. „Ungurii, sau rusii, sunt de vină!..“. Paradoxal, nu suntem pesimisti!! Rămânem surprinzător de veseli. Chiar si după intervale dintre cele mai păguboase. Privim ghinionul ca pe ceva mai curând trecător, superficial, într-o realitate cu adâncimi necunoscute, chiar perene. De aici, o horă fără oprire, jocuri succesive generând o zăpăceală istorică pe cât de incoerentă, pe atât de trainică. Desigur, la limita mediocritătii. Adevăr trist. Ca români, ne mândrim nu cu putine compromisuri. La nivel individual, dar si pe câmpuri mari, dintre cele mai sofisticate: cultură, stiintă, piete, tehnologie…. Ca tară, popor, rămânem la periferie. Eventual la granita dintre imperii aflate în conflict. Asteptăm să fim trădati, vânduti! Sau doar folositi... Plecându-ne politicos sau scrâsnind din dinti în fata noilor „oaspeti“.
Si astfel mă străbate un gând si nu unul duios!

Subcultura supunerii

Am dobândit, în timp, o subcultură a supunerii, subordonării, complicitătii, trădărilor succesive, multilaterale, prezentate generos în manualele scolare ca acte de eroism individual sau colectiv. Da, uneori românii întrec asteptările! Fac surprize... Desigur, aflăm mai târziu că doar le execută. Sub coordonarea atentă a noilor stăpâni.
O ignorantă instalată, atotcuprinzătoare, derivată, pe de o parte, dintr-o nevoie modestă de informare exactă si la zi, puternic conectată în acceptarea lejeră a datelor devenite banale, la nesfârsit repetate în lumea în care trăim. Noutăti?! Despre viata intimă a unor „vedete“, domnisoare cu urme de bikini si flăcăi cu urme de creier. Eventual scandaluri despre cei proaspăt îmbogătiti sau vremelnic la putere. Această ignorantă colectivă, ca moda, nu vine doar din partea uzuală a prostiei ca modalitate comodă de a trăi de la o zi la alta, de la un necaz la altul. Savoarea ignorantei tine de privilegiul ipocriziei.
Vedem cum cortegiul de traseisti si resapati se insinuează, din nou, în prim-plan cu avânt, ipocrizie si suficientă, nederanjati de lipsa lor de bun simt sau de vreo ripostă coerentă si eficientă din partea noastră, a tuturor celor ce urmează să fim, din nou, folositi. E păcat că „vocea străzii“ este din ce în ce mai putin auzită si înlocuită de o serie de alte voci, care perpetuează aceeasi confuzie de valori si avansează o agendă strict auto-interesată. E păcat că societatea civilă, în primul rând, este atât de divizată si nu a fost capabilă să reactioneze unit si coerent la evenimentele cheie. Rolul indiferentei, în tară si în urbe, concurează cu indicatori strategici de marcă. Reprezintă un pilon al realitătii actuale. Un zid de nepătruns pe care se lipesc afise dintre cele mai excitante. În deplină libertate de alegere, expresie de sine si asociere, indiferenta s-a impus ca unul dintre cei mai solizi stăpâni, necrutători, ai vietii curente. O balegă sănătoasă pe versul: „desteaptă-te române!“ Dacă v-am supărat cu ceva, eu vă iert!