Un Gînd
Respectul politicianului român pentru cetãteni este de notorietate: egal cu zero. Au fost rare si, cel mai adesea esuate în pierzanie, proiecte colective dedicate „independentei“, unei gestiuni autonome a cãilor de urmat, a prioritãtilor, eforturilor angajate si riscurilor asumate. Cel mai adesea, astfel de încercãri au rãmas la nivel de „aventuri“... Pãrem sã fim de veacuri (milenii?) un popor „în asteptare“. Sunã cam prost. Avem o serie de politicieni care pretind cã vor schimbarea clasei politice si clameazã capital politic si social prin auto-legitimarea ca „noua clasã politicã“, desi ei provin din fosta sau actuala clasã politicã. Avem o serie de miscãri si actiuni la firul ierbii care însã nu-si (mai) gãsesc drumul în vacarmul vocilor care clameazã viitorul si schimbarea. La ce sã ne asteptãm, sincer si lucid, de la politicienii din „frumoasa noastrã Perlã“? Asemeni „generalului de Pâslã“ si „smecherului de Alexandria“ ori a cuplului de „stand up comedy“ din „dreapta“ esicherului politic, acolitii lor locali umblã cu o vrabie lesinatã pe post de cioarã vopsitã încercînd sã ne vîndã si blana ursului din pãdurile defrisate ale Neamtului. Deficitul de încredere, pe planuri si nivele multiple dominã, ca mecanism, tocmai dependenta de asteptare. Sau, de ce nu, de bun simt comun. „Sã vedem ce-o sã fie“ - nu a rãmas aceasta, de veacuri, lozinca neamului?! „Ne-om descurca noi cumva“. „Dacã nu, altãdatã!“. „Asta e! La noi nu se poate!“. „Ungurii, sau rusii, sunt de vinã!..“. Paradoxal, nu suntem pesimisti!! Rãmânem surprinzãtor de veseli. Chiar si dupã intervale dintre cele mai pãguboase. Privim ghinionul ca pe ceva mai curând trecãtor, superficial, într-o realitate cu adâncimi necunoscute, chiar perene. De aici, o horã fãrã oprire, jocuri succesive generând o zãpãcealã istoricã pe cât de incoerentã, pe atât de trainicã. Desigur, la limita mediocritãtii. Adevãr trist. Ca români, ne mândrim nu cu putine compromisuri. La nivel individual, dar si pe câmpuri mari, dintre cele mai sofisticate: culturã, stiintã, piete, tehnologie…. Ca tarã, popor, rãmânem la periferie. Eventual la granita dintre imperii aflate în conflict. Asteptãm sã fim trãdati, vânduti! Sau doar folositi... Plecându-ne politicos sau scrâsnind din dinti în fata noilor „oaspeti“.
Si astfel mã strãbate un gând si nu unul duios!
Subcultura supunerii
Am dobândit, în timp, o subculturã a supunerii, subordonãrii, complicitãtii, trãdãrilor succesive, multilaterale, prezentate generos în manualele scolare ca acte de eroism individual sau colectiv. Da, uneori românii întrec asteptãrile! Fac surprize... Desigur, aflãm mai târziu cã doar le executã. Sub coordonarea atentã a noilor stãpâni.
O ignorantã instalatã, atotcuprinzãtoare, derivatã, pe de o parte, dintr-o nevoie modestã de informare exactã si la zi, puternic conectatã în acceptarea lejerã a datelor devenite banale, la nesfârsit repetate în lumea în care trãim. Noutãti?! Despre viata intimã a unor „vedete“, domnisoare cu urme de bikini si flãcãi cu urme de creier. Eventual scandaluri despre cei proaspãt îmbogãtiti sau vremelnic la putere. Aceastã ignorantã colectivã, ca moda, nu vine doar din partea uzualã a prostiei ca modalitate comodã de a trãi de la o zi la alta, de la un necaz la altul. Savoarea ignorantei tine de privilegiul ipocriziei.
Vedem cum cortegiul de traseisti si resapati se insinueazã, din nou, în prim-plan cu avânt, ipocrizie si suficientã, nederanjati de lipsa lor de bun simt sau de vreo ripostã coerentã si eficientã din partea noastrã, a tuturor celor ce urmeazã sã fim, din nou, folositi. E pãcat cã „vocea strãzii“ este din ce în ce mai putin auzitã si înlocuitã de o serie de alte voci, care perpetueazã aceeasi confuzie de valori si avanseazã o agendã strict auto-interesatã. E pãcat cã societatea civilã, în primul rând, este atât de divizatã si nu a fost capabilã sã reactioneze unit si coerent la evenimentele cheie. Rolul indiferentei, în tarã si în urbe, concureazã cu indicatori strategici de marcã. Reprezintã un pilon al realitãtii actuale. Un zid de nepãtruns pe care se lipesc afise dintre cele mai excitante. ÃŽn deplinã libertate de alegere, expresie de sine si asociere, indiferenta s-a impus ca unul dintre cei mai solizi stãpâni, necrutãtori, ai vietii curente. O balegã sãnãtoasã pe versul: „desteaptã-te române!“ Dacã v-am supãrat cu ceva, eu vã iert!
|
Autentificare
