Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
RSS News Feed - Monitorul de Neamt Retele Sociale si RSS
RSS - Monitorul de Neamt
Calendar- Arhiva de Stiri Iunie 2006
LMMJVSD
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Monitorul Neamt
 Judetul Neamt
 rochii.ro
 fantastic.ro
 sarcasm.ro
 helen.ro
 cojoc.ro
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 20 Iunie 2006
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email
Viață între monștri și cadavre

Viață între monștri și cadavre

• Laboratorul de Anatomie Patologică din spitalul romașcan „nu mai are secrete“ pentru cititorii „Monitorului“ • medicul Constantin Danciu efectuează biopsiile și o parte a necropsiilor • acesta a terminat și Facultatea de Drept, dar a optat pentru Medicină •

Laboratorul de Anatomie Patologică, situat la demisolul spitalului romașcan, este unul dintre cele mai evitate compartimente ale instituției, lesne de înțeles avînd în vedere specificul muncii cadrelor de aici. Încă de la intrare, un miros insuportabil de formol și toluen te determină să te gîndești de două ori dacă să intri sau să faci cale întoarsă. După ce parcurgi un holișor îngust, intri în laboratorul propriu-zis, unde lucrează 11 cadre medicale, coordonate de Constantin Danciu, medic primar anatomo-patolog. Acesta este într-o continuă mișcare, alergînd de la un cabinet la altul, răspunzînd la diversele solicitări, atît din partea șefilor de secții, cît și a persoanelor care se interesează de o rudă decedată. „Șeful“, un bărbat înalt, la 37 de ani, purtînd ochelari, încearcă să răspundă prompt la toate solicitările și nu pare o clipă că s-ar supăra că este întrerupt din activitate, încercînd să împace pe toată lumea. Meticulos, medicul începe să analizeze la microscop lamele cu diferitele probe biologice recoltate de la pacienții internați. Romașcan get-beget, acesta povestește că „a intrat din prima“ la Medicină, în anul 1988 și, doi ani mai tîrziu, a luat examenul de admitere și la facultatea de Drept, urmînd cele două școli simultan. În perioada 1994-1995 a lucrat șase luni, stagiar la judecătorie, iar ulterior a renunțat, în favoarea medicinii. „De mic, mi-am dorit să fac Medicină legală, însă, pentru că nu au fost locuri la rezidențiat, am optat pentru Anatomie Patologică. Deși am urmat și Dreptul, nu mi-a plăcut să lucrez în domeniul justiției, pentru că acolo există tot timpul conflicte și oamenii sînt înverșunați. Justiția lucrează, dar nu-ți oferă satisfacții. Am ales Anatomia Patologică pentru că sînt emotiv, îmi este frică de injecții, întotdeauna mi-a fost frică să nu greșesc. Mi-a plăcut să lucrez «la rece»“, a menționat doctor Constantin Danciu. Avînd în vedere specificul meseriei, acesta are un pogram redus de lucru, între orele 8-14. De două ori pe săptămînă, lucrează biopsiile recoltate de la pacienții internați. „Este foarte important să stabilești un diagnostic corect, în cazul unei tumori, de exemplu, pentru că, în funcție de rezultatul pe care îl stabilești, bolnavul de cancer poate începe tratamentul. Ca anatomo-patolog, ești primul care îi spui bolnavului dacă are cancer sau nu. Consider că pacientul, ca și familia sa, au dreptul să știe cît mai repede și exact situația, pentru a începe tratamentul. Cînd asiguri un pacient că lucrurile sînt bune, îl încurajezi psihic, ceea ce îl ajută să se vindece. Însă, atunci cînd înștiințez familia că bolnavul are cancer, de exemplu mă simt rău fizic, motiv pentru care, de multe ori, aș prefera să greșesc diagnosticul în favoarea pacientului. Din păcate, nu se întîmplă așa“, povestește doctorul Constantin Danciu. Pe lîngă biopsii, medicul participă zilnic, timp de două ore, la autopsii. Acesta își amintește că prima necropsie la care a participat a fost proba de examen, din timpul Facultății de Medicină, cînd i-a fost mai rău așteptînd decît în timpul disecției propriu-zise. „Chiar și acum, după șapte ani de experiență, sînt atît de obișnuit cu Morga, încît de multe ori, înainte de a intra la necropsie, mănînc chiar și un covrig. Sîntem profesioniști și privim lucrurile ca atare. Știu că pentru mulți este un serviciu macabru, imaginați-vă să deschizi stomacul unui cadavru decedat în urmă cu patru zile. În primii ani de activitate, mi s-a întîmplat să mi se facă rău și, atunci, preț de cîteva minute, am ieșit din Morga. Poate dacă aș fuma lucrurile s-ar amesteca și ar fi mai ușor de suportat mirosurile de morgă și formol. Toate decesele copiilor 0-1 an și cele care survin în spital intră în competența Anatomiei Patologice, serviciile fiind gratuite. De-a lungul carierei în rîndul necropsiilor la adulți, cel mai tare m-a marcat cazul unui cadavru în putrefacție, al unui bătrîn mîncat de viermi. Au mai fost cazuri de cadavre decapitate de tren sau arse, care mi-au rămas în memorie“, mai spune medicul Constantin Danciu.

„Erorile“ Creatorului

De-a lungul activității sale, medicul anatomo-patolog a întîlnit cazuri grave și extrem de rare de malformații la naștere. „Dacă ne gîndim bine, natura plătește un tribut pentru geniile pe care le crează, producînd acei copii malformați, «erori» ale Creatorului. De aceea, toate geniile și oamenii de știință au o mare datorie față de societatea în care s-au născut, să ajute medicina pentru reducerea acestor cazuri. Cele mai spectaculoase sînt cele în care gemenii împart același trup. Chiar anul acesta, în luna mai, am avut un caz de gemeni conjugați, simetrici, uniți de la bazin în jos, ceea ce a fost o pemieră atît pentru spital, cît și pentru cariera mea. În urmă cu doi ani, au mai existat doi gemeni uniți de la gît în jos, cu două capete, unite în partea mediană, cu trei ochi și două nasuri. Am mai întîlnit un nou născut doar cu față, fără cutie craniană și fără creier. În cariera mea am mai întîlnit un caz de nou născut cu o tumoră gigant pe cord, de mărimea unui pumn. Un alt caz a fost al unui copil născut fără diafragm, încît splina, stomacul și intestinele erau în torace, în loc de abdomen. Un nou născut avea dezvoltată o mînă în loc de picior. Un altul s-a născut cu două spline sau cu un singur rinichi în formă de potcoavă. Sînt citate peste 400 de substanțe din mediul înconjurător ce induc malformațiile congenitale, inclusiv radiațiile și medicamentele“, a mai menționat Constantin Danciu.
FOTO: Medicul Constantin Danciu, șeful Laboratorului de Anatomie Patologică

Articol afisat de 5904 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Lăcrămioara BUGA)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Social Stiri Social
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Politica Stiri Politica
Stiri Sanatate Stiri Sanatate
Stiri Opinii Stiri Opinii
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Premium UK domain names
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totalĂŁ sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective