EDITORIAL. Dupã 65 de ani, altã campanie!
Acum 65 de ani, România ataca Uniunea Sovieticã. Pe 22 iunie 1941, pentru noi începea al doilea rãzboi mondial. Cum se ºtie, România nu era singurã - ci parte dintr-o alianþã cu Germania lui Hitler. Conducãtorul de atunci al armatei ºi al statului, generalul (apoi mareºalul) Ion Antonescu a dat un ordin ce a mers la inima multor români: trecerea, spre Est, a Prutului, era vãzutã ca o rãzbunare pentru cedãrile teritoriale cãtre URSS, pe care România le admisese în iunie ºi august anul precedent.
Începutã cu avans rapid, campania din Rusia nu a decurs bine. Armata hitleristã era, la început, favoritã sigurã: acea armatã - cea mai teribilã forþã pe care, pînã în acel moment, o cunoscuse istoria! - care înfrînsese Franþa ºi care fãcea sã tremure Anglia zi ºi noapte, cum oare s-ar fi putut opri din marºul sãu triumfal în faþa unei armate sovietice prost echipate ºi prost conduse de ofiþeri numiþi politic?
ªi, totuºi, marea surprizã s-a produs. Armata germanã, „invincibilã“ la început, urma sã fie spulberatã acolo unde, un secol ºi mai bine înainte, fusese înfrînt ºi marele Napoleon: în stepa rusã, pradã iernii ºi hãrþuielilor eroicilor soldaþi sovietici. Nu trebuie sã ne ferim de cuvinte: aceºti soldaþi sovietici, care dupã 1945 aveau sã comunizeze o jumãtate de continent, cei care aveau sã facã violuri ºi furturi de-a lungul drumului (dupã 1943) de la Stalingrad spre Berlin, au luptat ca niºte eroi cîtã vreme ºi-au apãrat þara.
Intratã în rãzboi în aceastã zi de iunie, acum 65 de ani, ºi armata românã a luptat o vreme pentru vechile graniþe ale þãrii-mamã - pînã la Nistru. Dar a trecut ºi dincolo. A fãcut bine Antonescu depãºind acest perimetru? Rãspunsul, singurul legitim: nu putea face altceva. Cînd eºti într-o alianþã, nu te poþi opri unde vrei tu, la jumãtatea drumului, dupã ce þi-ai vãzut sacii (tãi) în cãruþã.
Problema e alta. Cele douã mari acuze - reale - la adresa lui Antonescu privesc: 1) tratamentul pe care statul român se pregãtea sã-l rezerve, dupã model german, unor minoritãþi ºi 2) faptul cã, pe 22 iunie 1941, România a intrat în rãzboi alãturi de Hitler, fãrã sã aibã semnat un singur act oficial cu Germania. În primul rãzboi mondial, marele român care a fost Ionel Brãtianu a tratat doi ani (1914-1916) cu aliaþii pînã ce a gãsit termenii ideali pentru intrarea în foc a þãrii. Antonescu a intrat în rãzboi pe simplul cuvînt de gentleman al lui Hitler - care nu era tocmai genul ideal de gentleman! De reflectat la aceastã greºealã.
Acum, România este în faþa altei campanii, diferite: aderarea la UE. Nu mai e nevoie de arme, ci de creiere. Nu atacãm pe nimeni, ci lãsãm, de bunãvoie, sã ne „cucereascã“ un model european. Dar morala rãmîne: pentru orice decizie trebuie sã avem documentul de rigoare ºi, mai ales, mereu trebuie sã fim atenþi la ceea ce semnãm în numele þãrii.
Istoria nu se va încheia în 2007. ªi s-ar putea ca generaþiile viitoare sã ne judece, dupã cum ºi noi judecãm faptele greºiþilor noºtri de acum 65 de ani
|
Autentificare
