Trecutul nu se alinã cu piramidoane
Carol Sebastian ºi Dan Voiculescu: un ziarist ºi un preºedinte de partid. În principiu, doi oameni foarte diferiþi. Ceea ce i-a apropiat recent a fost, dupã ceea ce ºtim pînã acum, un dosar - din care reieºea colaborarea lor cu Securitatea fostului regim. ªi-i mai apropie ceva. Indiferent de vederile lor, deseori la antipozi, de-a lungul ultimilor ani, indiferent de faptul nici unul n-a adus deservicii democraþiei româneºti - ba dimpotrivã -, ambii au evitat sã vorbeascã vreodatã despre acest episod al trecutului lor. Fiecare, de la locul sãu, a sperat cã ceea ce nu aminteºti nu existã. Iatã aºadar cã au trebuie sã aparã aceste nume - de fapt, cazuri (ºi sînt mai multe) - pentru a înþelege cã existã, acolo, în spatele nostru, ceva care ne urmãreºte; un coºmar de care, cu cît fugim mai repede, cu atît revine peste noi. În decembrie 1989, cînd au murit soþii Ceauºescu, noi, printr-un fel de complicitate comunã, i-am investit cu rolul de þapi ispãºitori. Acel bãtrînel zaharisit ºi certãreaþa lui soþie au pãrut a lua, pe umerii lor descãrnaþi, pãcatele unui întreg sistem ºi ale unei întregi naþiuni. Cel puþin ne-am iluzionat cã aºa va fi. Dar n-a fost. România de azi, faþã de România din 1989, are în plus o generaþie cu pretenþii ceva mai mari. Studenþii din Piaþa Universitãþii, din 1990, doreau sã vadã carnetul de partid al lui Ion Iliescu ºi fãceau bancuri pe seama votantelor lui Petre Roman. Studenþii de azi nu mai ocupã pieþe, dar cer sã vadã dosarele CNSAS ale rectorilor lor, în timp ce sindicaliºtii din învãþãmînt se întreabã despre trecutul funcþionarilor din minister.
Trãim, de fapt, o isterie. Goana actualã dupã surprize în dosare ºi dupã detalii de biografie nu e decît reculul firesc al tãcerii ipocrite în care ne-am complãcut atunci, dupã 1990. Ne-am iluzionat vorbind despre culpe colective („moºtenirea vechiului regim“, „s-au fãcut ºi greºeli“ etc.), iar acum, iatã, sîntem - fiecare - pradã potenþialã culpelor individuale pe care le-am sperat uitate. E foarte probabil ca în perioada urmãtoare sã aflãm lucruri de necrezut despre personaje publice pe care, acum, nici cu gîndul nu le-am pune în legãturã cu trecutul. Dosarele fostei Securitãþi nu sînt celulozã ºi cernealã, ci vieþi ºi destine. Trecutul nostru prins în acele pagini a ajuns sã ne bîntuie. Ca o boalã de copilãrie pe care am încercat s-o vindecãm cu piramidoane ºi care iat-o cã se întoarce agravatã, iar noi nu mai ºtim de mult care i-ar putea fi tratamentul.
|
Autentificare
