Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
RSS News Feed - Monitorul de Neamt Retele Sociale si RSS
RSS - Monitorul de Neamt
Calendar- Arhiva de Stiri Decembrie 2006
LMMJVSD
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Monitorul Neamt
 Judetul Neamt
 rochii.ro
 fantastic.ro
 culise.ro
 grazie.ro
 odeon.ro
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 18 Decembrie 2006
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email
Ucisă cu lemnul de foc

Ucisă cu lemnul de foc

• Stefan Găină si-a omorît concubina în bătaie • el a încercat să ascundă crima si să obtină certificat de deces pentru înhumare • anterior să cheme medicul, a spălat victima si a îmbrăcat-o cu haine curate • Găină este acuzat de loviri cauzatoare de moarte •

Stefan Găină, de 59 de ani, din localitatea Bicaz Chei, a fost arestat, în sarcina sa fiind retinută infractiunea de loviri cauzatoare de moarte. Fapta a avut loc în noaptea de 12 spre 13 decembrie 2006, cînd pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice si-a ucis concubina. Bărbatul i-a aplicat mai multe lovituri în cap cu un lemn de foc, iar la scurt timp victima a decedat. Cînd si-a dat seama ce a făcut, făptuitorul a încercat să acopere urmele omorului si să scape de răspundere penală. Astfel, pentru că toate leziunile erau la cap, a spălat femeia de sînge, a schimbat-o în haine curate si a chemat medicul pentru eliberarea certificatului de deces. Pentru că moartea fulgerătoare a victimei nu avea practic nici o explicatie, în cauză a fost dispusă necropsia, în urma căreia a iesit la iveală omorul. Dar iată cum au avut loc faptele. Stefan Găină trăia în relatii de concubinaj, de mai multi ani, cu Maria Pop, de 67 de ani, din Bicaz Chei. Ambii obisnuiau să consume băuturi alcoolice, iar din această cauză se mai iscau si scandaluri. În urmă cu 5 ani, femeia a căzut si si-a fracturat soldul. Din această cauză ea se deplasa cu mare greutate si nu mai iesea din casă. Chiar si prin casă mergea destul de greu, dar cu toate acestea reusea să facă treburile gospodăresti. În noaptea de 12 spre 13 decembrie 2006, cei doi concubini au consumat vin, bere si rachiu. După miezul noptii viitoarea victimă a început să-l cicălească pe Găină si, desi acesta i-a cerut să-l lase în pace, femeia nu a încetat. Enervat la culme de faptul că este bătut la cap continuu, bărbatul s-a dus într-o încăpere alăturată, din hol, unde avea o stivă de lemne. A pus mîna pe o bucată de lemn mai mare, cu care i-a aplicat viitoarei victime mai multe lovituri, cele mai multe fiind în zona capului. A abandonat-o într-un pat, iar el s-a culcat în aceeasi cameră, dar în alt pat. S-a trezit după o oră si jumătate si atunci a constatat că Maria Pop decedase. Cu toate acestea nu a anuntat oamenii legii ci a încercat să obtină certificatul de deces pentru înhumare. Dis-de-dimineată a spălat victima de sînge, a schimbat-o cu haine curate si asa cum e obiceiul la sat i-a acoperit capul cu un batic. Hainele murdare de sînge le-a dus în magazia de lemne. Abia după aceea a mers la doctor si a solicitat certificatul de deces. Medicul a avut ceva retineri, iar pentru înlăturarea oricărui dubiu cadavrul a fost transportat la morga din Bicaz în vederea efectuării necropsiei. Medicii legisti au scos la iveală crima.

Reactii în Bicaz Chei

„Raportul medico-legal a stabilit că moartea a fost violentă si s-a datorat nenumăratelor leziuni, cea mai importantă fiind fractura de coloană cervicală. La nivelul capului erau trei leziuni profunde, provocate cu un corp dur, mîna stîngă era dublu fracturată si mai era o fractură de omoplat.
Bărbatul a fost retinut pentru 24 de ore fiind acuzat de săvîrsirea infractiunii de lovituri cauzatoare de moarte. Astăzi (ieri n.r.) a fost prezentat instantei de judecată de la Tribunalul Judetean Neamt cu propunere de arestare preventivă, care a fost însusită de magistrati“, a declarat procurorul criminalist Alexandru Togan, din cadrul Parchetului Judetean Neamt. Stefan Găină nu are antecedente penale, iar pînă în 1989 a lucrat la sofer în judetul Hunedoara. Ulterior a revenit la casa părintească, iar de cîtiva ani a trăit în relatii de concubinaj cu viitoarea victimă. În localitate erau de notorietate scandalurile dintre cei doi, precum si faptul că acestia consumau frecvent băuturi alcoolice. În timpul anchetei condusă de procurorul criminalist, bărbatul a recunoscut acuzatia adusă cu rezerva faptului că nu-si aminteste prea multe din cauză că era beat.
Crima a zguduit viata comunitătii locale. Din discutiile purtate cu oameni locului s-a desprins ideea că cele întîmplate erau oarecum previzibile. Cei doi concubini, Maria Pop si Stefan Găină ce-si duceau viata sub acelasi acoperis de peste opt ani consumau în permanentă băuturi, iar, atunci cînd aburii alcoolului îsi făceau efectul, se certau. „Beau tot timpul, iar el o lovea de fiecare dată pînă o lăsa aproape moartă. A avut si picioarele rupte, asa că biata femeie nici nu mai putea merge. Stătea mai mult în pat. Ne spunea să mai trecem pe la ea, dar nu putea intra de răul lui. Era nebun. Băutura l-a făcut neom“, a declarat Ana Moldovan, iar Ioan Ghet, un bătrîn al satului după ce ne-a povestit cam aceleasi lucruri a dat de înteles că băutura, bat-o vina, a dus la sfîrsitul femeii, desi în final a căutat s-o dreagă. „Ei, toată lumea mai bea, asta e. Dar pentru asta nu trebuie să-ti pierzi capul“. La căpătîiul Mariei Pop cea care si-a aflat sfîrsitul prin violenta omului de lîngă ea, se aflau ieri, feciorul femei, un tînăr condamnat să-si ducă restul vietii într-un cărucior, si mai multe rude ori vecine, ce-o privegheau. „Mare nenorocire. Dar eu ce pot să fac? Stiam că o duce greu, că beau amîndoi si el o bătea mereu. Numai că n-am crezut că se va ajunge pînă acolo, încît s-o omoare“, a spus feciorul femeii aflat într-o oarecare stare de resemnare. Ceilalti oameni, vecini ori consăteni ne-au întrebat dacă făptuitorul crimei a fost arestat ori nu. „Bine-ar fi să nu se mai întoarcă printre noi, că făcea numai necazuri satului“, au afirmat atît oameni din Bicaz Chei, cît si din Dămuc, ultima localitate fiind locul de bastină al Mariei Pop.

Articol afisat de 2272 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Gabi MUNTEANU)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Economie Stiri Economie
Stiri Social Stiri Social
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Eveniment cultural Stiri Eveniment cultural
Stiri Politica Stiri Politica
Stiri Sanatate Stiri Sanatate
Stiri Alte Titluri Stiri Alte Titluri
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Premium UK domain names
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totalĂŁ sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective