 Revedere cu lacrimi si aplauze, dupa 50 de ani
• absolventele Scolii Pedagogice de acum 50 de ani s-au întîlnit ieri, în sala de clasa în care au învatat • catalogul a fost strigat de diriginta lor, profesoara Sofica Burculet • O revedere dupa 50 de ani de la absolvire, o întîlnire cu lacrimi de bucurie, cu regrete fata de vremurile trecute, dar cu bucuria împlinirii unei vieti de dascal. Cam acestea au fost coordonatele pe care s-a desfasurat revederea „Generatiei de aur“ - asa cum s-au autointitulat absolventele de acum 50 de ani ale Scolii Pedagogice de Fete. Venite din toate colturile tarii, cele care s-au pregatit pentru a se dedica vietii de cadru didactic au tinut sa participe la sedinta festiva acolo unde au facut liceul. Spre bucuria lor, catalogul a fost strigat de fosta diriginta, profesoara Sofica Burculet. Cum este singurul cadru didactic care a ramas în viata, pensionarele venite la revedere au depus pe o masa o jerba de flori si au aprins o candela în memoria celor pierduti si a colegelor de clasa care nu mai sînt printre vii. Apoi, profesoara Sofica Burculet le-a strigat pe toate elevele sale în ordine alfabetica, asa cum se numeau ele cînd erau „la mama fete“. Cîteva, foarte putine din cele 41 din catalog n-au raspuns „prezent“. Cu vocea gîtuita de emotie si destul de stinsa de trecerea anilor, a facut prezenta de la prima, pîna la ultima. Apoi, în semn de respect pentru sefa de promotie, i s-a dat cuvîntul profesoarei Ana Urzica, casatorita Filioreanu. Ea si-a început discursul cu un banc despre batrîni, descretind fruntile colegelor alaturi de care si-a petrecut patru ani din viata. „Sa fim sanatoase, fetelor, si sa traim cu voie buna si întelegere anii care ne-au mai ramas. ÃŽmi amintesc foarte des de ultima zi în care am fost eleve, cînd profesorul Boris Alexianu ne-a zis: «Sa ne imaginam ca acum este 15 septembrie 1957. Dragi colege, la revedere!». Sînt fericita ca doamna diriginta este printre noi. Dumneaei îi reprezinta pe toti cei pe care i-am respectat si ne-au fost modele de viata. Parca pentru cîteva minute ma simt din nou copil. ÃŽmi amintesc de profesorul de româna, modelul meu, a carui meserie am urmat-o. Ne era rusine sa venim la ora nepregatite, iar dumnealui îi era rusine sa ne puna note proaste. 30 de ani am profesat în municipiul Bacau si, din acestia, 20 de ani am fost director, colega de cancelarie si sefa a fiicei mele, apoi colege de catedra. M-am casatorit de tînara, desi nu credeam ca am s-o fac vreodata. Sper la o nunta de aur peste trei ani. Chiar daca acum mai avem cîte un rîu pe obraz, iar parul s-a încaruntit la tîmple, sînt fericita sa traiesc aceste momente de exceptie“, a spus, plina de emotie, Ana Urzica Filioreanu, care a tinut sa recite patru versuri spuse de ea în calitate de sefa de promotie, în urma cu 50 de ani, la absolvire: „O visule, ce-i oare/ Mai sfînt din cîte stii?/ Decît o-nvatatoare/ ÃŽn sat, printre copii“. Dupa ropote de aplauze, si-a prezentat viata din ultimele cinci decenii Viorica Arama, profesor da biologie, stabilita în Brasov. „M-am casatorit prima din clasa, pentru ca nu puteam rata ocazia. Apoi, am facut facultatea. Am elevi olimpici, medici în toate colturile lumii. Am calatorit foarte mult la viata mea. Am vazut 28 de tari din patru continente. Si as vrea sa mai calatoresc, daca ne-or mari astia pensiile. Acum fac croitorie, cîrpesc si sînt bucatareasa unui cîine. Am pastrat toate corespondenta pe care am purtat-o cu dumneavoastra si vreau sa va dau copii dupa felicitarile, scrisorile si martisoarele pe care le-am schimbat între noi, în atîtea zeci de ani“.
Amintiri, amintiri...
Fosta eleva Maria Asavei, stabilita în Bucuresti, a spus ca si acum rasfoieste cu placere albumul de fotografii cu fetele din clasa si si-a amintit cum la o ora de româna, o colega s-a ascuns în dulapul de viori si a încercat sa-i sufle. „M-a pufnit rîsul si am luat nota 2. Pe atunci nu ma gîndeam ca as putea ajunge profesoara de româna. Dar asa a fost sa fie“. Printre absolventele de acum 50 de ani se afla si fosta primarita de Pastraveni, care timp de 20 de ani a stat la cîrma comunei. „Din pacate, ceea ce am realizat eu cînd eram primarita, acum s-a distrus. Dar sînt mîndra ca nu am stat degeaba“, a declarat Elena Armenici, casatorita Popescu. Ca sa o gaseasca în Constanta pe Teodora Tarantus, casatorita Petcu, comitetul de organizare a revederii i-a scris primarului Radu Mazare, care a dat adresa celei care este profesoara de româna-rusa. Aratîndu-si mai întîi regretul pentru anii care s-au dus, fosta eleva Teodora Tarantus le-a povestit colegelor ei, plina de amuzament, ce i-a harazit viata. „M-am casatorit cu un barbat destept si frumos, dar betiv si curvar. Dupa sapte luni, l-am lasat balta si s-a dus la ma-sa. Apoi m-am maritat cu altul, urît, destept si curvar, dar nu l-am mai lasat, pentru ca m-am gîndit ca de astia am eu parte. Am facut doi copii, care au iesit frumosi. Baiatul este capitan de vas, iar fiica economista. Am terminat filologia la Iasi, dar rusa n-am stiu niciodata“, a spus profesoara în aplauzele colegelor. Si relatarile despre viata fiecareia în parte au continuat. Si-au amintit cu drag despre poznele adolescentei, despre primele crîmpeie ale dragostei, despre respectul fata de carte si profesor si s-au bucurat ca toate au mers pe drumul care le-a placut - acela de a crea caractere, de a sculpta în sufletele si creierele celor mici. A fost o zi în care s-au revazut dupa foarte multi ani, s-au regasit cu fruntile pe care timpul si-a lasat „patina“, cu parul nins de ani, dar cu aceeasi demnitate cu care au trecut prin viata.
|
Autentificare
