Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Septembrie 2007
LMMJVSD
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Regionale 12 Septembrie 2007
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email
Daniel al Moldovei, sau Bartolomeu al Clujului?

Daniel al Moldovei, sau Bartolomeu al Clujului?

• astazi se alege noul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române • sînt cunoscuti cel putin doi candidati: Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, si Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului • procedura de alegere este extrem de complicata • alegerea patriarhului a ajuns si subiect de pariu •

Noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române va fi ales, astazi, de catre Colegiul Electoral Bisericesc, dupa ce, în aceeasi zi, Sfîntul Sinod va desemna doi sau trei candidati dintre mitropolitii, arhiepiscopii si episcopii eparhioti în functie, „cetateni români, care s-au impus în constiinta Bisericii si a societatii prin viata curata, cultura teologica, demnitate eclesiala, zel misionar si simt gospodaresc“.
În preziua întrunirii Adunarii Electorale Bisericesti pentru alegerea noului patriarh, doua tabere se înfruntau la vedere. Traditionalistii, pe de o parte si ecumenistii de cealalta. În culise se vorbeste ca jocurile au fost refacute, dupa ce în cursa a intrat Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania. Ambele tabere admit ca negocierile vor fi dure în Sfîntul Sinod. Situatia este deja încordata. Cel mai bine s-a vazut la Sibiu unde, desi invitati, trei sferturi dintre membrii Sfîntului Sinod au evitat sa se afiseze dupa ce au aflat ca acolo se va afla Mitropolitul Moldovei. Oficial, ierarhii neaga existenta unui boicot la adresa lui Daniel.
Pîna acum, e aproape sigur ca vor fi doar doi candidati: Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, si Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului. Alegerile vor începe în aceasta dimineata, la ora 10, cînd se vor întruni cei 49 de membri ai Sfîntul Sinod.
Conform Statutului BOR, la 41 de zile de la vacantarea scaunului patriarhal, are loc sedinta extraordinara a Sfîntului Sinod, convocat de loctiitorul de Patriarh, pentru desemnarea a doi sau trei candidati.

Alegerea candidatilor

ÃŽn deschiderea sedintei extraordinare, loctiitorul de Patriarh îl invita pe secretarul Sfîntului Sinod sa faca apelul nominal. Sfîntul Sinod este legal constituit cu prezenta a doua treimi din membrii sai si hotaraste cu votul majoritatii, adica jumatate plus unu dintre cei prezenti. La apelul secretarului de sedinta, fiecare votant primeste un buletin de vot si, mergînd într-un loc special amenajat, bifeaza pe buletin, „în frica de Dumnezeu si sub insuflarea Duhului Sfînt“, numele celui pe care îl crede vrednic sa fie ales. ÃŽnainte de a parasi locul special amenajat pentru votare, fiecare votant împatureste buletinul în patru, în asa fel încît stampila sa fie afara. Apoi, fiecare votant saruta Sfînta Evanghelie si depune buletinul în prima urna. Votarea este obligatorie, iar voturile bifate incorect, cu adaugiri sau fara bifare, se anuleaza. Devine primul candidat desemnat pentru alegerea în slujirea de Patriarh cel care a obtinut majoritatea, adica jumatate plus unu din numarul voturilor valabil exprimate. Daca niciunul dintre candidati nu întruneste majoritatea, în aceeasi sedinta se procedeaza la o noua votare. Daca nici de data aceasta nu s-a obtinut majoritatea, în aceeasi sedinta se repeta scrutinul pîna ce unul din candidati o obtine. ÃŽn caz de paritate, decid sortii. Pentru al doilea candidat se organizeaza, în aceeasi sedinta, fara pauza, un nou scrutin, la care participa trei candidati în ordinea numarului de voturi obtinute la votarea precedenta. Devine al doilea candidat cel care a obtinut majoritatea. Pentru al treilea candidat se organizeaza, în aceeasi sedinta, fara pauza, un nou scrutin, la care participa tot trei candidati în ordinea numarului de voturi obtinut la votarea precedenta.

Desemnarea noului patriarh

În aceeasi zi în care a avut loc desemnarea candidatilor de catre Sfîntul Sinod, în aula Palatului Patriarhal are loc sedinta Colegiului Electoral Bisericesc pentru alegerea noului Patriarh. Colegiul Electoral Bisericesc este constituit din membrii Adunarii Nationale Bisericesti, organism reprezentativ central al Bisericii Ortodoxe Române format din membrii Sfîntului Sinod si din cîte trei reprezentanti ai fiecarei eparhii, doi laici si un cleric, cei ai Adunarii Eparhiale a Eparhiei vacante, în acest caz Bucuresti.
Patriarhul este si Arhiepiscopul Bucurestilor, adunarea eparhiala fiind formata din 30 de membri, din care 20 mireni si 10 clerici. Din Colegiu fac parte, ca membri de drept, cîte un decan si cîte un director, clerici de la institutiile de învatamînt teologic din fiecare mitropolie, în tara fiind sase mitropolii, desemnati de mitropolit în consultare cu ierarhii sufragani, dintre care sa nu lipseasca decanul si directorul reprezentînd eparhia vacanta. Colegiul Electoral Bisericesc este legal constituit cu prezenta a doua treimi din membrii sai si alege valabil cu majoritate, adica jumatate plus unu din membrii prezenti. Pe fiecare buletin de vot sînt tiparite numele celor doi sau trei candidati, în ordinea desemnarii de catre Sfîntul Sinod. La apelul secretarului de sedinta, fiecare votant primeste un buletin de vot si, mergînd într-un loc special amenajat, bifeaza pe buletin numele celui pe care îl crede vrednic sa fie ales. Înainte de a parasi locul special amenajat pentru votare, fiecare votant împatureste buletinul de vot în patru, în asa fel încît stampila sa fie afara. Apoi, fiecare votant saruta Sfînta Evanghelie si depune buletinul în prima urna. Votarea este obligatorie, voturile bifate incorect, cu adaugiri sau fara bifare, se anuleaza. Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române devine candidatul care a obtinut majoritatea, adica jumatate plus unu din numarul voturilor valabil exprimate. Daca niciunul dintre cei doi sau trei candidati nu a întrunit majoritatea, se organizeaza o noua votare, la care participa primii doi candidati care au întrunit cel mai mare numar de voturi. Devine ales cel care a întrunit majoritatea, adica jumatate plus unu din numarul voturilor valabil exprimate. În caz de paritate decid sortii. Rezultatul alegerii este consemnat într-un proces-verbal la care se anexeaza buletinele voturilor exprimate. Presedintele anunta solemn numele celui ales, dupa care conducerea sedintei îi este predata celui ce a deschis-o, care o si închide. Actele alegerii se înainteaza Sfîntului Sinod în vederea examinarii canonice si a validarii alegerii.

Pomenirea patriarhului Teoctist

Slujba de 40 de zile de la moartea patriarhului Teoctist a fost oficiata, ieri, la Catedrala Patriarhala, dupa Sfînta Liturghie. La ceremonie au participat toti membrii Sfîntului Sinod. În acelasi timp a fost asezata peste mormînt Pisania, lespedea de marmura de Ruschita care acopera mormîntul din Catedrala Patriarhala. Patriarhul Teoctist a murit pe 30 iulie, din cauza unui stop cardiac suferit ca urmare a complicatiilor aparute dupa operatia de prostata la care a fost supus. Avea 92 de ani si în ultimii 21 de ani a condus Biserica Ortodoxa Româna.

Pariati pe patriarh!

O casa de pariuri pe Internet îi atrage pe jucatorii înfocati în pronosticuri legate de noul cap al Bisericii Ortodoxe Române. La cote, principalii favoriti sînt Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, si Daniel, Mitropolitul Moldovei. Cotele sînt de 1,75 la 1,95. „Cine va fi noul Patriarh al României? Astazi, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române se va întruni pentru alegerea noului Patriarh. Principalii favoriti ar fi Mitropolitul Moldovei, Daniel Ciobotea si Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania. Pariati pe cine credeti ca va fi ales“. Nu este un comunicat al Patriarhiei, ci pagina de Internet a unei cunoscute case de pariuri on-line. Luni, la lansarea pariurilor, favorit era Mitropolitul Clujului. Cel care va paria un leu pe el va cîstiga un leu si 75 de bani. Foarte aproape se afla Mitropolitul Moldovei. Daca va iesi patriarh, va dubla banii celor care au crezut în el. Pariurile se pot face doar pe Internet.
Specialistii se asteapta ca peste 1.000 de pariori sa joace pe alegerea patriarhului.

Articol afisat de 1563 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
()
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Ad�ugat de i_todiroae la data 12.09.2007 18:22
PF Daniel
PF Daniel - Vrednic este Noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

Traiasca ROMANIA !
Traiasca Biserica Ortodoxa a ROMANIEI !
Traiasca PF Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române !

---------- informatician somer din cauza [...] Ioan Todiroae (Satul : Timisesti, Judetul : Neamt)

----------
Ad�ugat de constanta la data 12.09.2007 19:59
brazi lacrimannd
Ioane, te declari somer-informatician de cateva luni! S-ar puteasa ne cunoastem de la Liceul din Tg. Neamt! Poate chiar am fost colegi de 'apartament' in internat. Dar cauta un loc de munca in alta parte, nu la Muritorul de Nemat si de Roman! Mai bine ai citi articolul meu de ieri, 11 septembrie! Da-ti dea Domnul un loc de munca! (Daca nu stii sa le cauti, le repet aici!!!!)
Ad�ugat de constanta la data 12.09.2007 20:01
Fuga in Egipt (1)
Declaratiile unor demnitari americani dovedesc, inca o data, cat de superficial trateaza 'traditionalismul' si spiritul propriu al fiecarei natiuni. Imixtiunea in sufletul si modul de viata al acestor popoare, chiar daca se face sub obladuirea Drepturilor omului (bineinteles dicatata de americani si nerespectata nici macar de ei!), este, in mod categoric, violenta si, prin urmare, genereaza violenta. Sau poate genera! Este posibil ca Ben Laden sa-si dea seama ca lupta cu 'morile de vant', ca dorinta ca poporul lui sa-si faca singur legile dupa care sa se conduca, sa concureze si sa contribuie la civilizatia (!) mondiala prin cultura si traditiile lui este inutila. De ce ar mai darama o casa mica sau mare daca vede ca Casa Neagra nu intelege nimic? A ucide fara sens, e incalificabil! Ce s-a intamplat in 11 sept cu Gemenii era un avertisment si un semnal: VEDETI CA SI PUTEM FI CA VOI, VA PUTEM UCIDE FRATI, PRIETENI CA VICTIME COLATERALE!
Ad�ugat de constanta la data 12.09.2007 20:02
Fuga in Egipt (2)
Reactia Casei Negre a fost alta: si-a aratat incisivii (ca are!), a iesit din bush-uri si A UCIS! Puneti-va in locul celui care a pierdut pe cineva drag intr-un BOMBARDAMENT de la mare inaltime! Stiti ce a fost! Explodau ecranele televizoarelor de incendii ONLINE! Frumos, nu?! Acolo, jos, erau VICTIMILE COLATERALE, evident NEIMPORTANTE!!! Ce vina avea Abdulah ca era irakian? Ce vina avea poporul irakian ca a ales un om care-si iubea poporul, traditia (si, poate prea mult pe sine!)? Cand sabia a fost ridicata, cand securea razboiului a fost dezgropata, momentele de 'liniste' sunt cele mai periculoase! Sa le dea Dumnezeu (si Alah) minte, intelepciune, rabdare si intelegere tuturor! Altfel, vom suferi cu totii!
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Regionale Stiri Regionale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Internaþionale Stiri Internaþionale
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective