Iubitorii hipismului, răsfătati în 2008
• Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu“ va găzdui o etapă din Cupa Mondială • vor mai fi si alte două întreceri cuprinse în calendarul national • se vrea constructia unui manej acoperit • Baza Hipică „Col. Virgil Bărbuceanu“ va găzdui trei competitii importante atît în calendarul national, dar si în cel international, în această vară. S-a anuntat că, în perioada 7-10 iunie 2008, Piatra Neamt va fi din nou gazda unei etape din cadrul Cupei Mondiale la sărituri peste obstacole si că în luna iulie, între 17 si 20, se va desfăsura Cupa Municipiului la sărituri peste obstacole. În fine, ultima întrecere a anului va fi între 18 si 21 septembrie, Trofeul „Virgil Bărbuceanu“, concurs care în 2007 a fost primul din România la care organizatorii au acordat un autoturism ca „mare premiu“.
Si pentru 2008 premiile se anuntă a fi importante. Costache Lupu, presedintele Clubului Sportiv Ecvestru din Piatra Neamt, a precizat că pentru etapa de Cupă Mondială este nevoie de un buget de 280.600 ron, din care 30.000 de euro vor fi bani alocati pentru premii. La Cupa Municipiului s-a anuntat un buget de 62.000 ron, 20.000 reprezentînd fond de premiere, iar la Trofeul „Virgil Bărbuceanu“ - unul de 90.000 ron. De asemenea, din suma anuntată pentru trofeu, 20.000 vor fi pentru premii, iar alti 7.000 de euro vor însemna 50% din «marele premiu», adică un autoturism acordat celui mai bun sportiv prezent la Piatra Neamt, restul banilor venind din partea Federatiei Ecvestre Române.
Costache Lupu a mai anuntat că din luna mai sau iunie se va demara constructia unui manej (n.r.- teren de antrenament) acoperit. Acesta va avea tribune, iar dimensiunile vor fi de 40 metri lungime si 20 metri lătime. Desi nu s-a estimat încă un buget pentru această constructie, Lupu a precizat că există deja scheletul metalic, ce va fi asigurat de clubul Alcorado Sibiu.
|