 Matriarhat în Primăria Piatra Neamt
• „Domnule primar, eu zic s-aveti grijă, că în primărie e pe cale să se instituie matriarhatul si a mai fost o dată“, i-a zis consilierul Dumitreasa lui Gheorghe Stefan • „Matriarhatul s-a instaurat deja în primăre: 70% din angajati sînt femei“, i-a răspuns acesta profesorului • prima sedintă a legislativului local a fost plină de voie bună • În Primăria Piatra Neamt femeile au puterea. Iar primarul Gheorghe Stefan e primul care o recunoaste. De fapt a si făcut-o ieri, în cadrul primei sedinte a Consiliului Local, ca răspuns a unei remarci a profesorului Gheorghe Dumitreasa. Discutia a pornit de la un proiect de hotărîre privind vînzarea centralelor termice. De aici s-a ajuns rapid la grădinite, dispensare, cantine sociale si alte lucruri care mai pot fi făcute în centralele de cvartal dezafectate. În timp ce fiecare consilier îsi dădea cu părerea, viceprimarul Mihaela Stoica (foto) preciza că primăria este deschisă oricăror initiative de acest fel, cu conditia să apară. „În momentul cînd vor apărea solicitări le vom analiza. Dar primăria nu îsi permite să facă pe cheltuiala ei lucrări de reparatii, modernizări sau reabilitări“, a spus Mihaela Stoica. Prilejul a fost fructificat la maxim de social-democratul Gheorghe Dumitreasa, care ieri a fost într-o formă de zile mari. Oarecum afectat de faptul că a fost întrerupt din nedumerirea lui, mai în glumă, mai în serios, s-a adresat primarului Gheorghe Stefan: „Domnule primar, eu zic să aveti grijă că în primărie e pe cale să se instituie matriarhatul. Si a mai fost o dată si stim cu totii cum s-a terminat atunci“. Gheorghe Stefan a hotărît să ia în glumă remarca profesorului, drept pentru care i-a răspuns serios: „Avem deja matriarhat la primărie. 70% din angajati sînt femei si numai 30% sînt bărbati. Dacă vă interesati si vă uitati în statul de functii si organigramă, o să vedeti că asa este. În primărie s-a instalat deja matriarhatul“. „Puterea femeilor“ nu a fost singurul punct în care seful Executivului pietrean si liderul grupului de consilieri PSD s-au contrat amical. Gheorghe Dumitreasa a avut cîte o nedumerire aproape la fiecare din cele 50 de proiecte discutate ieri. Dar nici Gheorghe Stefan nu i-a rămas dator. La un proiect în care urma să se decidă acordarea unei suprafete de teren din domeniul municipiului către o firmă care doreste să-si modernizeze sediul, Gheorghe Dumitreasa s-a arătat interesat de cît pămînt urma să primească firma în cauză: „Cam cît pămînt îi dăm?“. Gheorghe Stefan l-a taxat imediat: „Păi dacă e vorba de pămînt, eu zic că vorbim de metri cubi sau de tone, nu? Dacă vorbim de suprafete de teren, atunci da, putem măsura în metri pătrati. Dom’ profesor, eu zic să mai învătati si ceva fizică, nu numai matematică“. Valul de ilaritate stîrnit imediat în sala de sedinte a fost amplificat tot de primarul Stefan, care si-a explicat pornirea „sugubeată“: „Dacă o caută, eu ce să-i fac?“.
În această atmosferă, cei douăzeci de consilieri locali au reusit să decidă soarta a 49 de proiecte de interes municipal. A fost prima sedintă din acest an a legislativului. Pe întreg parcursul întrunirii, o singură dată s-a pomenit de „spaima“ care stă să vină, atunci cînd primarul Gheorghe Stefan a spus că „E război de campanie“. În rest, a domnit pacea si prietenia.
|