 Pastele sãracilor
• pe lîngã lumina ÃŽnvierii, Pastele înseamnã „un pic mai bine“ pentru nãpãstuitii soartei • la polul opus, cei cu bani se aratã milostivi sau... cheltuiesc cît pot • „Nu mãnîncã cu sapte guri, ci doar atît cît pot“, a declarat Benone Damian, directorul Scolii Speciale Roman, referindu-se la „avalansa“ de pachete si cadouri de Paste venite la centrele sociale • A doua zi dupã ÃŽnvierea Domnului, în traditia popularã se sãrbãtoreste „Pastele Blajinilor“. Sãrãcia din municipiul Roman i-a dat alte etichete, precum „Pastele Calicilor“, „Pastele Blazatilor“, „Pastele Pomanagiilor“ etc. Ioan Burcã, în vîrstã de 30 de ani, este unul dintre obisnuitii tomberoanelor din preajma bulevardului Republicii. A recunoscut cã n-a muncit niciodatã, iar Pastele pentru el reprezintã doar cîteva zile în care oamenii devin de obicei mai buni, mai milostivi. „M-am nãscut prin pãrtile Botosanilor, într-o familie cu 12 copii. Pãrintii nu au avut bani sã ne tinã prin scoli, au muncit cu ziua, pe ici pe colo, pentru a pune cîte ceva pe masã. Am învãtat sã citesc si sã socotesc cu ajutorul altor nãpãstuiti ca mine, prin canale si prin subsolurile blocurilor din Botosani. Am venit în Roman în 1990, imediat dupã Revolutie, am auzit cã aici se cîstigã mai bine din cersit, dar aveam sã mã conving cã nu este chiar asa. Am încercat sã mã angajez la patron, însã lipsa scolii si a actelor de identitate a fãcut sã nu pot lucra decît cu ziua pentru cîtiva lei. Ca sã pot rezista frigului din iernile geroase am început, încet, încet sã beau si acest lucru «m-a tras la fund» de tot. Am ajuns sã mã hrãnesc din tomberoane sau din mila oamenilor. Mai adun cartoane de pe la unele magazine si dupã ce le predau la Remat, cu banii pe care-i obtin, mã mai «rãsfãt» cu salam sau pastramã. ÃŽn rest, se cam duc pe bãuturã. De dormit dorm pe unde apuc, uneori pe la prieteni de pahar sau pe la unii oameni mai milostivi“, si-a depãnat din poveste Ioan Burcã. Acesta a spus cã are credintã în Dumnezeu, însã la bisericã merge doar cînd se dau pomeni.
„Nu mã primeste nimeni în bisericã, cu zdrentele care le am pe mine. ÃŽnsã, femei cu suflet îmi dau de pomanã, astfel, vreo douã zile sînt asigurat cu mîncarea. Uneori îmi mai scapã si cîte un leu, care se duce pe «udãturã». Nu stiu ce mai pot astepta de la viatã. La 30 de ani, simt cã pot sã muncesc, însã nimeni nu are nevoie de mine“, a mai spus amãrît tînãrul.
„Dumnezeu mi-a luat totul“
Din categoria „blazatilor“ face parte si Petru Gherzum, în vîrstã de 53 de ani. Omul a fost alungat din propriul apartament de cãtre copil, sotie si apoi de lege si a fost nevoit sã doarmã timp de sase ani pe casa scãrilor la „doi pasi“ de locuinta obtinutã odinioarã prin muncã cinstitã la societatea Smirodava. De supãrare, omul s-a apucat de bãut si a decãzut, din ce în ce mai mult. ÃŽntre timp, sotia care a divortat de el în urmã cu sase ani, a vîndut apartamentul, iar Petru Gherzum nici mãcar nu poate sã-si recupereze banii. „Ce pot sã mai astept de la Sãrbãtorile de Paste? Nici mãcar sperantã! Am aflat cã am de primit în urma vînzãrii apartamentului circa 250 milioane de lei. Banii acestia se aflã la executorul judecãtoresc, însã nu-i pot lua din cauzã cã nu am acte de identitate. Mi-au fost furate, în urmã cu ceva timp, toate actele personale. M-am angajat, prin mila unei patroane, la un restaurant, însã am fost alungat si de acolo, nu stiu din ce motive. Am ajuns sã rãtãcesc pe strãzi si sã mã întreb dacã meritã sã mai trãiesc. Cine a mai stat anul acesta sã se gîndeascã la Paste, la ÃŽnvierea Domnului? Mie Dumnezeu mi-a luat totul“, a spus, plin de amar, Petricã Gherzum. Cine are ochi de vãzut, ar fi trebuit sã observe cã mereu curtile bisericilor sînt pline de copii trimisi de pãrinti betivi sau de cei lipsiti de resurse materiale la cersit. Cu ochii tristi, cu lacrimile uneori curgînd siroaie pe obrajii murdari, aceste „flori“ multumesc, din sufletul lor curat, celor care le dau cîte ceva si apoi fug fericiti acasã. Cîti dintre acesti chinuiti sînt zilnic bãtuti de niste bestii cu chip de mamã si tatã sau de cîte ori se culcã fãrã sã fi mîncat nimic?
Prilej numai bun de „pomanã“
ÃŽn preajma sãrbãtorilor pascale, reprezentantii partidelor si ai unor organizatii nonguvernamentale se înghesuie sã ofere pachete centrelor sociale în care sînt institutionalizati bãtrîni sau copii cu unele dizabilitãti locomotorii si fizice. La aceste evenimente sînt invitati si reprezentantii mass-media pentru a descrie pe larg „gesturile de normalitate“ ale politicienilor. Benone Damian, directorul Scolii Special Roman, a sintetizat cel mai bine „avalansa“ de pachete si cadouri de Paste. „Din nefericire acesti oameni, care nu mã îndoiesc, mai vin si cu bune intentii, uitã cã acesti copii cu dizabilitãti au fiecare cîte o singurã gurã si o singurã burtã. Nu mãnîncã cu sapte guri, ci doar atît cît pot. Nevoile lor sînt zilnice si poate oamenii politici si toti cei care calcã pragul institutiei scolare ar trebui sã «dozeze» aceste binefaceri“, a declarat directorul Benone Damian. ÃŽn Sãptãmîna Mare, la unul dintre multele supermarketuri din Roman am asistat la o scenã oferitã de o doamnã din protipendada municipiului. Aceasta, cu un cãrucior mare, plin cu toate bunãtãtile, a ajuns la raionul de fucte de mare si delicatese din peste si dupã ce a scotocit printr-un morman de pungi, a scos una în care se afla fileu de somon, la un pret inaccesibil multor oameni. A „strîmbat din nas“ si s-a declarat nemultumitã. „Dupã ce cã plãtesti cît nu face, nici mãcar un ambalaj ca lumea nu au folosit ãstia“. Cam cît a dat doamna respectivã pe fileul de somon au primit de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor bãtrînii cu o pensie mai micã de patru milioane de lei. Cei 50 de lei primiti ca ajutor au însemnat, pentru multi dintre acesti oameni, asigurarea unei mese de Paste, o masã sãrãcãcioasã, cu strictul necesar. Lumina Sfîntã a ÃŽnvierii a pogorît în toate casele, însã ar fi de dorit ca multora dintre guvernanti sã le deschidã ochii pentru a vedea cã, pentru multi locuitori, sãrbãtorile Pascale au fost mai sãrace ca oricînd.
|
Autentificare
