Regele vine la serviciu pe bicicletĂŁ

Aflîndu-mã cu treburi jurnalistice într-o tarã pe care norocul a asezat-o în mijlocul Europei, un coleg de meserie, dar care îsi tocea pixul în acea lume fasonatã, m-a întrebat dacã nu vreau sã îl vãd pe rege venind la serviciu pe bicicletã. M-am mirat de douã ori: o datã pentru cã nu credeam cã o majestate, unsã de Dumnezeu sã pãstoreascã muritorii, are serviciu. A doua oarã m-am mirat cã un suveran nu se deplaseazã cu Rolls Royce-ul, ci cu modesta bicicletã la care au început sã renunte chiar si chinezii. Serviciul, în sensul de slujbã, ne este rezervat nouã, pãlmasilor. Regii, care stau cu sceptrul la un lat de palmã de tronul Celui de Sus, nu coboarã la orarul zilnic al unei meserii remunerate. Mã rog, în acea tarã regele se ducea dimineata la Palat cãlare pe bicicletã si se întorcea dupã opt ore de nãdusit în numele natiei, acasã la nevastã, scuzati, la reginã. Programul meu s-a complicat subit în acea deplasare si am ratat sansa de a o vedea pe majestatea sa pedalînd la inventia cu douã roti, ghidon si combustibil în rezervorul turloaielor. Azi (n.r. - joi), cînd scriu aceste rînduri, l-am vãzut pe premierul român Tãriceanu, apologet al motoarelor cu ardere internã, colectionar de hîrburi istorice care scot fum prin coadã, asudînd spre Guvern cãlare pe vehiculul pe douã roti. Spre amuzamentul general, în spatele primului ministru, pedala vînjos un tînãr sepepist care îsi exercita, în premierã, obligatiunile de pazã si protectie cãlare pe un mijloc de deplasare similar. Semnala premierul cu mîna întinsã intentia de a face la stînga, semnala si omul cu pistol aceeasi intentie, asezat cu doi pasi mai îndãrãt. Într-o intersectie, dinainte anuntatã presei, Tãriceanu a fãcut declaratii. Pãi dacã face Bãsescu declaratii la iesirea din cîrciumã de ce n-ar face si primul ministru la descãlecarea de pe bicicletã? Liberalul, bine dispus, a îndemnat populatia metropolei, pentru a scãpa de smog si otrãvirea plãmînilor, sã meargã la slujbã pe jos, cu bicicleta sau în mijloacele de transport în comun. E mai sãnãtos si mai patriotic. Dacã n-as trãi într-un Bucuresti otrãvit, as rîde. Premierul se tine de snoave. Dar trãiesc în cea mai poluatã capitalã europeanã. Bucurestenii, din motive de poluare si stres, trãiesc în medie cu patru ani mai putin decît orãsenii din Rîmnicu Vîlcea, sã zicem, sau Piatra Neamt, copiii, pînã la vîrsta de patru ani fac, în proportie de 80 la sutã, polipi. Nu e de rîs, ci de plîns. Iatã de ce am luat în serios îndemnul primul ministru si am notat primul gest european într-o Românie dispusã sã rîdã de orice. Nu întîmplãtor ni s-a dus vestea cã rîdem si de propria noastrã moarte. Tãrile cu care ne-am cununat din Europa Occidentalã, formînd marele club al celor 27, au obtinut, la capãtul multor actiuni de acest gen, performanta de a trãi în orase curate, pline de flori, iar în lumea lor rîurile, chiar si atunci cînd traverseazã metropole, sînt limpezi. Nu stiu cîti bucuresteni, în graba zilnicã, au renuntat la serviciile din ce în ce mai constisitoare, e drept, prin scumpirea benzinei, ale autoturismului personal. Dar sãmînta odatã aruncatã va germina. M-am simtit, urmãrind la televizor gestul parcã în joacã al premierului, mai european decît în alte zile. Mi-am amintit vechimea stilatã si igienicã a Bruxellesului, Luxemburgul care este o tarã-parc, cu vestigii istorice pãstrate cu infinitã grijã, chiar si Parisul care mai pãcãtuieste uneori, mai spre periferie, prin neglijente gospodãresti mãrunte. Întîmplarea de la Bucuresti a coincis cu o alta, mai adîncã în semnificatii, petrecutã la Castelul Peles din Sinaia. Familia regalã a fãcut prima primire de diplomati la asezãmînul statornicit de Carol I, întemeietorul de fapt al României moderne. Ne reluãm, încet, greoi, dar ne reocupãm pozitia în lumea bunã a Europei din care ne-a alungat crivãtul rosu din Rãsãrit.