Dumnezeu n-a isprĂŁvit lumea ĂŽn sase zile

Lucrarea divinã pentru fãurirea lumii s-a întins pe durata a sase zile, timp în care Creatorul a zãmislit pãsãrile si vîntul, pestii si lighioanele tîrîtoare, copacii cei fosnitori si iarba care le mîngîie rãdãcinile. La urmã de tot a plãmãdit omul, cãruia i-a suflat în cap puterea de a visa, nelinistile care-i sfredelesc noptile. A pus în el si poezie si cîntec si blestem. Ostenit, în ziua a saptea, Dumnezeu a pus capul pe pernã si s-a hodinit fiindcã si Cel de Sus oboseste uneori. Atotputernicul a uitat însã ceva în marea si nemuritoarea Lui operã. N-a fãurit România. Scãparea avea sã fie reparatã, lucru pe care l-am aflat marti, 15 septembrie, în anul 2009 dupã Hristos, de fãuritorul de tarã numit, de cei care-l slãvesc Zeus si de muritorii de rînd, Traian Bãsescu. Dacã el însusi nu ne-ar fi spus-o, într-un lung si monoton discurs, n-am fi stiut niciodatã cã Romînia, de oriunde ai privi-o, de jos în sus si de sus în jos, oblic sau pe lateralã e fãuritã prin neostenita sa trudã. De notat cã spre deosebire de Dumnezeul din ceruri, acest creator lumesc nu cunoaste odihna iar duminicile trudeste mai abitir ca oricine, plãmãdind cu picioarele si mîna, aflate miraculos ba aici, ba dincolo, la hanuri si-n iarmaroace, la prãznuiri si chermeze, chipul miraculos al României. Cum aratã acest colt de rai? Ne-o spune creatorul sãu. Mierea si laptele curg pretudindeni, sãrãcia s-a scurs printre pietrele iadului, aici domnind prosperitatea. Oamenii, asa cum a promis la fãurirea lumii, trãiesc bine, chiar bine rãu, fericirea zburdã pe potecile asfaltate ale codrilor, nu existã cei aproape un milion de someri decît în mintea clevetitorului diavolesc, nu existã mii de copii flãmînzi si nici masã pe care sã nu se înghesuie copane rumenite de curcan. El ne-a vîrît în NATO, el ne-a netezit drumurile intrãrii în Uniunea Europeanã. El si numai el a mãrit pensiile si salariile profesorilor, el a adus liniste între reprezentantii breslelor, a împãcat magistratii si a domolit nemultumirile politicienilor care se cred acaparati si mînati ca oile. În ultima bucatã a lumii, cea uitatã de Dumnezeu si fãuritã de Traian Bãsescu, binele aleargã pe toate pajistile si bagã, cu lingurite de argint, ambrozie între buzele tuturor muritorilor. Cam asta am înteles eu, dupã un ceas si alte trei sferturi din marea cetire de vorbe petrecutã în fata unor parlamentari care ba intrau, ba ieseau, ba cãscau, ba aplaudau sub cupola zisului Palat al Poporului. N-am priceput însã, oricît mi-am bãtut capul, cum de lucrurile îndelung blamate din vremea guvernãrii Nãstase, pe care l-a rãstignit zilnic în acesti ani, au devenit izbînzi de netãgãduit ale presedintelui-fãurar? Cum se face cã nenorocita guvernare Tãriceanu, premierul zilnic cãlcat cu bocancii, a desertat în raportul presedintelui atîta mãretie care fireste i se datoreazã? Prin ce minune cereascã sau prin ce scamatorie? S-a lãsat toamna peste români. Mi-e dor de gutui, acele felinare aromate pe care le rînduiam în geam. Din pãcate, în satul meu natal a fost ger în primãvarã, tocmai cînd pomii dãduserã în floare. Nu-s nuci, nu-s mere si prune, iar gutuii fosnesc sterp sub vîntul de searã. Prin alte pãrti, prin Vîlcea, Arges si prin Moldova aud cã sînt fructe. De la Panciu un amic a cumpãrat struguri cu trei mii de lei vechi kilogramul, adicã i-a luat de pomanã. Cu ce-si vor fi astupînd acei podgoreni cheltuielile? Elevii reformantei noastre scoli prin asumarea rãspunderii au gãsit, un sfert dintre ei, scolile dãrãpãnate, cu aceleasi closete în curti si cu apa de spãlat pe mîini la lighean. Un raport nemernic fãcut de nu stiu ce academie mondialã ne gãseste pe ultimul loc în Europa în materie de drumuri si pe locul 129 dacã-mi aduc bine aminte, un pic mai sus decît Biafra si Namibia, la nivelul lumii întregi. Ce ministri ai transporturilor am avut noi în ultimii douãzeci de ani gloriosi? Bilantul lui Zeus nu suflã un cuvînt despre asta.