Mor cîinii de pazã ai democratiei
E o iarnã cu multi morti. Ger, boli, foame, bãtrînete. Bãtrînii, stiam eu din satul meu, mor mai ales spre primãvarã, dupã ce iarna i-a secat de ultimele resurse de vitalitate. Prin februarie, martie, aprilie, într-un an clopotele celor douã biserici din Sîngeru au bãtut non-stop a mort. Un dangãt rar si lung, ca un bocet metalic risipit în cer. Un chefliu, client nedezlipit al birturilor, poreclit Palmieru’ fiindcã e cel mai lung cetãtean de pe toatã valea asta, a propus popei sã investeascã într-un sistem automat de tras clopotele. Apesi pe un buton acasã pãrinte si clopotele intrã în functiune automat. Iesi mai ieftin si matale si enoriasii care plãtesc la greu clopotarii. Merge? N-a mers. Biserica are regulile ei de modernizare. Ba parohul s-a si supãrat pe bietul Palmieru’ considerat beat, ceea ce nici nu era departe de adevãr. Dar cîte inventii n-au plecat de la idei trãznite, rãsãrite la chef? ÃŽn tarã se moare de gripã porcinã. Nu stiu ultima statisticã dar erau la un moment dat vreo cinci mii de bolnavi luati în evidentã si vreo 50 de morti. Informatia încape în toate emisiunile de stiri iar ultimii doi ministri de sãnãtate (de ce s-o fi chemînd asa ministerul cînd el se ocupã mai mult de molime si decese?) s-au lãsat pozati cu injectia vaccinului antigripal în brat. Se mai moare si pe sosele din motive de gropi si alunecus. Limuzinele o iau razna prin stîlpi, pe cîmp sau se duc de-a rostogolul în hãurile muntilor. De fiecare datã apare un politist grav cu o lecturã stereotipã din care întelegem cã mortul sau mortii sînt vinovati cã n-au adecvat mersul la sosea. N-am auzit pînã acum explicatia cã responsabilii cu sãnãtatea drumurilor nu le-au adaptat pe acestea la eventualitatea de a suporta deplasarea pe ele a automobilelor. O altã categorie de morti, plînsã putin sau deloc este cea, din ce în ce mai frecventã, a cîinilor democratiei. Mor pe rupte ziare de provincie sau centrale, unele televiziuni abia îsi trag sufletul ca si multe radiouri picnite de sindromul depresiv al destrãmãrii. Unii spun cã e în moarte financiarã trustul lui Sorin Ovidiu Vîntu. Cã ultimele ziare care si-au anuntat întreruperea aparitiei ar depinde direct sau indirect de acest patron. E vorba de Cotidianul, de Gardianul, de Ziua, ziare cu personalitate si cu destule personalitãti. Unii au încercat sã speculeze, poate cu îndreptãtire, moartea acestor publicatii ca pe evenimente puse la cale de dusmani. Adicã ziarul condus de Nistorescu n-a murit, ci a fost omorît. La fel ziarul în care iscãlea zilnic Rosca Stãnescu si ziarul condus de Racoviceanu. Acesta din urmã, Gardianul, a publicat în editia sa electronicã filmuletul de la Ploiesti în care presedintele îi aplicã un dos de palmã pustiului ãla care „poate o fi înjurat, poate o fi vorbit urît“ si care mai apoi n-a mai înjurat, n-a mai vorbit urît, n-a mai existat decît în forma unui plîns prezidential în direct adresat nemilosului si nemernicului de Patriciu care, înteleg, el l-a pocnit pe copil si a înlocuit, prin tehnici extraterestre mîna sa cu mîna prezidentului. Mã rog, fleacuri. Important e cã „i-am ciuruit“. Speculatii pot fi multe. Povestea tragicã este alta. Presa, o bunã parte din ea, este în colaps. Publicitatea s-a subtiat ca si suflul economic al tãrii iar publicitatea gospodãritã de ministere e distribuitã cui trebuie si cui meritã. Sigur, fiecare firmã care se ocupã de presã e una comercialã. Mai sînt cîteva de stat, putine, cu buget asigurat. Ceilalati sã se descurce pe regulile cîinoase ale capitalismului. Da, dar presa e mai mult decît un ambalaj de cîrnati. Presa e asa-zisul cîine de pazã al democratiei. Are cineva interesul sã sucombe cei care, numiti si argati ai opiniei publice de Tudor Arghezi, tin în sah politicienii corupti si avertizeazã poporul, cu sorti de a fi crezuti sau fãrã acest noroc, cînd poporul este tras pe sfoarã? Sigur cã sînt destui care au acest interes. Amutirea presei, pe cale sã se petreacã, va fi o nouã izbîndã în vrednica si luminoasa modernizare a României la care asistãm.
|
Autentificare
