Ating ziaristii vĂŽrsta pensiei?

Cînd scriu aceste rînduri în Bucuresti plouã de rupe. Plouã torential dupã ce a nins splendid si din belsug. Peisajul stradal e o struto-cãmilã iarnã-varã. Presa, în variantele ei multiple - scrisã, televizatã sau dînd doar din gurã cãtre radio-ascultãtori - se ocupã de ninsoare, de ploaie si de pensii. Cele mai agitate dezbateri organizate si moderate de ziaristi (eu le zic ziaristi si celor din televiziuni, asa, ca termen unificator de breaslã, foaia scrisã anticipînd sticla sclipicioasã care ne aduce imagini în odaie) sînt cele despre pensii. Despre cum smechereste guvernul pensionarii, despre pensiile simtite si cele nesimtite, despre cum punctul de pensie ia si de la bogati si de la sãraci. Ziaristii scriu si vorbesc despre piloti, medici, mineri, învãtãtori. Absenteazã cea mai vagã referire a ziaristilor la ziaristi, de parcã ei n-ar reprezenta tot o profesie, de parcã ei n-ar avea atingere cu pensia. M-am gîndit de ce o asemenea omisiune! Cei mai multi ziaristi sînt tineri. Pensia e departe. Poate din acest motiv lucrãtorul din media pare indiferent la soarta pensionarului din media. Dar dacã jurnalistii stiu cã ei nu prea au sansa sã ajungã vreodatã la pensie? O statisticã globalã aratã cã vîrsta medie de viatã a jurnalistilor e de 49 de ani. Statistica e de acum cîtiva ani. Nu stiu dacã s-a mai comis o actualizare si dacã, în urma ei, s-a constatat o suire cu un an-doi a vietii medii a ziaristilor în plan mondial sau o scãdere. Adicã sã murim un pic mai iute. E cam nesimtitã viata asta de 49 de ani pentru niste nemernici de gãozari, cum ar zice iubitii si delicatii nostri conducãtori. Înainte de 89 am lucrat în douã redactii de cotidian, una în provincie, la Vîlcea, alta la Bucuresti. Din redactia înghesuitã într-o clãdire veche de sub dealul Capela, din Rîmnicu Vîlcea, care numãra vreo 30 de oameni, mai trãiesc o treime. Au murit de bãtrînete, ar putea zice cineva în grabã. Nu. Cei mai multi au murit înainte de a atinge vîrsta de 50 de ani. Boli alimentate de profesie, cele mai multe, i-au curãtat înainte de a gusta deliciile pensiei simtite sau, cum ar zice domnul Boc, nesimtite. Îmi amintesc si din redactia de la Bucuresti colegi pe care i-am petrecut spre cimitir în spatele unor poze arãtîndu-i tineri. Ileana Podoleanu, o fatã de o vioiciune extraordinarã, a murit într-o documentare prin Ardeal, într-un accident, la vîrsta de 34 de ani parcã. Copilul ei nu împlinise un an. Stresul ucide. Noptile nedormite, mîncarea pe apucate, traiul în general mizer. Rari sînt ziaristii procopsiti. Ieri nu prea era niciunul. Ce mai duce la aceastã medie de viatã mai scãzutã decît a minerilor? Reporterul de rãzboi, cel care stã cu carnetul de notite, cu camera de luat vederi sau aparatul de pozat între soldatii liniei de front în Afganistan sau Irak, expus, ca si militarul, riscului de a primi un glont în cap, cotizeazã si el din plin la acest record negativ. Cîteva sute de jurnalisti au pierit în teatrele de rãzboi în acesti ani, riscînd pentru a ne aduce în case imaginea exactã a teatrelor mortii. În tãri cu regimuri totalitare sau în unele care mimeazã democratia multi ziaristi au murit în temnite iar unii au fost împuscati sau strangulati în locuintele lor ca acea rusoaicã ucisã de propriul condei care nu-l ierta pe Putin. Toate dezbaterile despre pensii vorbesc despre riscurile aviatorilor si despre stresul care bombardeazã existenta politistilor si spionilor. De altfel toti ies la pensie mai devreme, unii chiar pe la 50 de ani. Stiu un general burtos mai tînãr mult în comparatie cu mine, luptãtor victorios în chiolhane si care a avut ghinionul sã nu prindã nici un rãzboi, care asudã azi la 55 de ani sã-si pape pensia, în paralel cu conducerea unei firme prospere de consultantã. Ce consultã? Statul. Consultã acelasi stat care l-a scos devreme la pensie si care-l plãteste, nu direct fireste, pentru sfatul de a deschide umbrela cînd plouã. Nici o vorbã despre pensiile ziaristilor în dezbaterile despe pensii organizate si moderate inteligent de ziaristi. De ce omit subiectul? Ei, de ce? Subiectul pensiilor ziaristilor nu existã. Media lor de viatã scuteste guvernele de agitatia de a mai inventa o minciunã.