 PRIN LUME, CU ARMA LA PICIOR
• Anca Bradu este una dintre cele patru femei vînãtor care figureazã în evidentele Politiei Neamt • a bãtut lumea în lung si-n lat, din Europa si pînã în Africa • a obtinut medalii de aur si argint, vînatul preferat fiind bivolul african • tînãra detine trei carabine si un arc de vînãtoare • „Mi se întîmplã deseori sã primesc acuze si priviri rãutãcioase dar, dupã cîteva explicatii, oamenii înteleg cã a fi vînãtor implicã 80% muncã pentru conservarea vînatului si doar 20% tirul propriu-zis“, spune nemteanca • Are 30 de ani. Este tînãrã, frumusicã foc si cu greu ai putea crede cã este îndrãgostitã de un sport considerat apanajul sexului tare. Se numeste Anca Bradu, iar de loc este din Roman si, de ani buni, practicã vînãtoarea. A bãtut lumea în lung si-n lat, din Europa si pînã în Africa si a împuscat trofee cu care putini vînãtori din România se pot lãuda. Acum, dupã sase ani de experientã în ale vînãtorii, se poate spune cã tînãra nemteancã este cea mai bunã femeie vînãtor din judet. A vînat bivoli africani, mufloni, cerbi, fazani. A reusit sã depãseascã momentele dificile create de indivizii rãutãciosi, convinsi cã vînãtoarea este un sport exclusiv pentru bãrbati. A trecut peste toate aceste bariere si a ajuns un vînãtor respectat, chiar dacã este femeie. ÃŽn acest moment, în evidentele Politiei existã patru femei cu permis de vînãtoare; douã la Roman, una la Piatra Soimului si una la Bicaz. Anca Bradu a acceptat sã povesteascã, în exclusivitate pentru „Monitorul“, cum s-a îndrãgostit de acest sport si experientele pe care le-a trãit. „Pasiunea pentru vînãtoare cred cã a existat dintotdeauna însã am descoperit-o cu adevãrat în urmã cu sase ani. Pe atunci lucram ca ghid-interpret pentru o companie din Luxemburg si însoteam un grup de vînãtori în Scotia, la o vînãtoare de fazani. Acea persoanã care mi-a încredintat arma si a avut rãbdarea sã-mi explice si sã mã îndrume în tainele vînãtorii, va rãmîne mentorul meu si cele învãtate de la el au fost si motivele pentru care am continuat drumul spre o viatã dedicatã naturii si vînãtorii în special. Treptat am învãtat cã vînãtoarea nu este acel sport sîngeros, asa cum este vãzutã de majoritatea oamenilor, fapt trist, dar adevãrat. ÃŽnsã aceastã imagine este datã din lipsa informãrii. Mi se întîmplã deseori sã primesc acuze si priviri rãutãcioase dar, dupã cîteva explicatii, oamenii înteleg cã a fi vînãtor implicã 80% muncã pentru conservarea vînatului si doar 20% tirul propriu-zis, iar prin împuscare se face în primul rînd selectia necesarã perpetuãrii exemplarelor sãnãtoase. Dragostea fatã de naturã o am de micã, de cînd bunicul meu, pãdurar pe-atunci, mã lua în teren si participam la activitãtile specifice ramurii cinegetice“, a declarat Anca Bradu.
ÃŽndrãgostitã de Africa Tînãra nemteancã spune cã este îndrãgostitã de Africa, unde a obtinut rezultate extraordinare. „Fiecare partidã de vînãtoare are farmecul ei. Mi-ar fi greu sã fac diferente între o zi epuizantã pe urmele unui bivol african si pacea sufleteascã pe care o simt în serile de varã în observator cînd astept cãpriorul. Fiecare trofeu are povestea lui si reprezintã dovada acelei experiente. Am medalii de aur la majoritatea trofeelor din Africa si cele din Europa: muflon - medalie de aur, lup - medalie de bronz, mistret -medalie de argint. ÃŽnsã tin foarte mult la trofeele de cãprior, lopãtar si cerb pe care le-am dobîndit în urma selectiei. Africa este destinatia mea preferatã. Nicãieri în lume nu m-am simtit mai calmã, mai împãcatã cu mine însãmi. Douã tãri mi-au rãmas în suflet, Namibia, pentru curãtenia si civilizatia de acolo, tarã care se poate compara oricînd, cu usurintã, cu tãri ca Germania, Austria sau Suedia, si Zimbabwe, pentru cãldura oamenilor care chiar dacã suferã de o sãrãcie cruntã, stiu sã pretuiascã viata si sã treacã peste toate zîmbind. Este uimitor cîte avem de învãtat de la acei oameni simpli“, a declarat Anca. Cît priveste cea mai frumoasã experientã trãitã, tînãra spune cã s-a întîmplat anul trecut, la o partidã de vînãtoare care a avut loc în Zimbabwe. „Cea mai frumoasã experientã a fost si cea mai dificilã. S-a întîmplat în noiembrie, anul trecut, cînd mi-am îndeplinit visul de a vîna bivol african. Dupã 5 zile de mers de-a busilea prin nisip, tepi si pietre încinse am avut ocazia sã stau fatã în fatã cu unul dintre cele cinci cele mai periculoase animale ale Africii. A fost un safari de douã sãptãmîni care mi-a schimbat conceptia asupra vietii. Am învãtat cã lucrurile mãrunte aduc marile bucurii, am vãzut cît de minunat este sã ajuti oameni. Toatã carnea trofeelor pe care le-am vînat am donat-o comunitãtilor de acolo. Nu pot sã vã povestesc cîtã emotie citesti în ochii unui copil care vede o jucãrie pentru prima datã în viatã“, a mai spus Anca Bradu.
Vînãtorii strãini, impresionati de fondul cinegetic al României
Partidele la care a participat, i-au oferit tinerei nemtence ocazii sã lege prietenii strînse cu vînãtori din strãinãtate. Acum, odatã cu experienta acumulatã în domeniu, tînãra si-a înfiintat o agentie, sperînd sã aducã în România cît mai multi vînãtori din alte tãri. „ÃŽn România am devenit vînãtor mai tîrziu, în 2007. Tot atunci am deschis si o agentie de vînãtoare. România a fost binecuvîntatã cu o bogãtie cinegeticã rar întîlnitã pe alte meleaguri. Ne putem mîndri cu unele dintre cele mai apreciate specii si trofee de vînãtoare din lume. Vînãtorii strãini sînt impresionati de varietatea vînatului si de faptul cã la noi animalele încã umblã libere în habitatul lor natural. ÃŽn Europa si în unele tãri din Africa, vînãtoarea se organizeazã în «ferme» - teritorii îngrãdite, din cauza disparitiei treptate a speciilor din arealul lor natural. România încã se mai poate numi «Paradisul vînãtorilor». Un lucru m-a impresionat in România - legãtura extraordinarã pe care o au vînãtorii unii cu altii. Nicãieri nu am vãzut aceastã unitate familiarã care contrasteazã cu relatiile sociale obisnuite pe care, din pãcate, le vedem zi de zi în tara noastrã. ÃŽn vînãtoare nimeni nu este mai presus decît celãlalt, indiferent de experienta sau statutul social. La întîlnirile între vînãtori te simti din prima clipã ca într-o mare familie. Nu se fac reprosuri, se dau doar sfaturi. De asemenea, în România se pãstreazã si se transmite mai departe traditia, regulile de eticã vînãtoreascã. Ãstia sînt vînãtorii adevãrati. Bineînteles, cum orice pãdure are si uscãturi si la noi existã oameni, prea multi as spune, pentru care a fi vînãtor înseamnã sã împusti orice si cît mai mult, chiar dacã apoi carnea de vînat ajunge în strachina cîinelui“, este de pãrere Anca Bradu.
|
Autentificare
