Ceahlăul porneste din nou asaltul pentru promovare
• Ceahlăul si-a aflat ieri adversarele din Seria I a Ligii a II-a si programul campionatului • nemtenii întîlnesc Delta Tulcea si Farul în primele două meciuri acasă • derby-ul Moldovei, cu Poli Iasi, va fi în deplasare, în etapa 11 • Petrolul face parte din Seria a II-a • Ceahlăul Piatra Neamt stie de ieri care îi sînt adversarele în Liga a II-a, Seria I si programul jocurilor. Marin Barbu, antrenorul principal al galben-negrilor, nu priveste deloc cu frică startul de sezon, amintind că a avut un debut fericit în 2005, cînd a învins acasă pe FC Brasov cu 3-0. „Îmi aduc aminte că am avut în prima etapă cu FC Brasov în anul în care am promovat si am cîstigat cu 3-0. Nu-mi este frică de nimeni. Si ce dacă vine Delta Tulcea în etapa întîi? Noi stim pentru ce ne pregătim si ce vrem de la noua editie de campionat si stiu pe ce jucători mă bazez“, s-a exprimat Marin Barbu cînd a aflat ordinea adversarelor în sezonul 2010-2011. Derby-ul Moldovei, contra celor de la Politehnica Iasi, va fi abia în etapa 11, pe terenul formatiei antrenate de Ionut Popa si condusă, cel mai probabil de presedintele Grigore Sichitiu. Celălalt duel moldovean va fi mai devreme, în etapa 5, cînd nemtenii primesc acasă pe FC Botosani, grupare de care a trecut de curînd, într-un amical, cu scorul 2-1, jocul avînd loc la Tîrgu Neamt. Ceahlăul va juca astăzi un amical în cantonamentul din Franta, cu Guengnon , pentru ca joi să înfrunte pe Firminy, iar vineri să revină în România. Marin Barbu a mai anuntat alte două amicale, săptămîna viitoare. Primul va fi joi, 12 august, la Cetatea Suceava, de la ora 17:00, iar al doilea va fi sîmbătă, 14 august, pe propriul teren de la ora 11:00, cel mai probabil cu Politehnica Iasi.
|