Deficitul de personal cea mai gravă lacună din Sănătate
• îngrijorarea cea mai mare este legată de migrarea personalului medical în tările unde este bine plătit • Un studiu recent realizat de Federatia Solidaritatea Sanitară a scos la iveală problemele grave din sistemul sanitar. Cele mai pregnante deficiente de care se plîng medicii, asistentele dar si personalul auxiliar sînt lipsa dotărilor, salariile prea mici dar si deficitul mare de personal. 70 la sută din personalul medical acuză lacune majore în sistemul sanitar, precum si o lipsă mare de medici si asistente în spitalele din întrega tară. 50 la sută dintre cei chestionati au pus această situatie pe seama subfinantării unitătilor medicale. 13 la sută dintre respondenti cred că salariatii din Sănătate sînt tentati să plece în locuri unde sînt mai bine plătiti. Deficitul de personal este cauzat pe de o parte de plecarea medicilor români în străinătate, iar pe celalată parte de blocarea posturilor vacante. Aproape 70 la sută din personalul medical se plînge că plecarea colegilor are drept consecintă sporirea sarcinilor de serviciu. „Studiul face parte dintr-un program de proiectare a cercetării si de activitatea efectiv desfăsurată în teren, datele fiind analizate în două studii intermediare, primul făcînd referire la tendinta de migrare a personalului din sistemul sanitar. Este vorba de un program mai amplu de cercetare pe tema migratiei personalului medical desfăsurat în ultimii patru ani de Federatia Solidaritatea Sanitară din România. Cea mai mare problemă este a deficitului de personal“, a declarat Valerian Chelariu, liderul filialei Neamt a Federatiei Solidaritatea Sanitară din România. În urma acestui studiu s-a constatat că 77 la sută dintre medici sustin că muncesc în conditii periculoase, din cauza absentei echipamentului individual de muncă si a celui de protectie existînd un risc mare de îmbolnăvire. Aproape jumătate dintre cei intervievati au precizat că sînt nevoiti să-si cumpere echipamentul, iar peste 80 la sută spun că principalele boli de care se simt amenintati sînt hepatita, TBC si SIDA. De asemenea, personalul medical se plînge că apar conflicte cu pacientii din cauza lipsurilor materiale. În ceea ce priveste motivatia la locul de muncă, peste 30 la sută dintre medici au punctat realizarea profesională, 24 la sută siguranta locului de muncă, doar 9,6% au mentionat venitul decent, în timp ce 4,4% se multumesc cu pozitia socială. Pentru că salariile nu le ajung, aproape un sfert dintre angajatii din sănătate spun că obtin venituri suplimentare pentru că muncesc si în cabinetele medicale private.
|