Reabilitare în functie de bani
• municipalitatea spune că mai durează pînă încep lucrările la blocurile nou intrate în programul de reabilitare termică • Pornit cu elan la Piatra Neamt, programul de reabilitare termică a blocurilor de dinainte de ‘89 a intrat într-un ritm molcom. Criza a dat peste cap planurile primăriei de a reabilita peste 100 de imobile din oras, asa încît, după prima rundă de 42 prinse în programul national, s-au mai găsit fonduri la Ministerul Dezvoltării pentru doar vreo 5. Cu toate acestea, sînt slabe sanse ca 2010 să le mai aducă un plus de confort termic si eficientă energetică pietrenilor care locuiesc în aceste blocuri, pentru că nu se stie data cînd vor începe efectiv lucrările. „Avînd în vedere că licitatia pentru atribuirea lucrărilor de reabilitare la blocul T2 de pe str. Orhei s-a încheiat în data de 8 octombrie si că documentatia a fost deja trimisă la Ministerul Turismului, cînd vor începe lucrările de reabilitare? În măsura în care detineti aceste date“, spune un locatar al acestui bloc într-o adresă spre primărie. „După licitatie, urmează perioada evaluării documentatiilor“, răspund oficialii institutiei. „Acum sîntem în această etapă. Apoi urmează comunicarea cîstigătorului, încheierea contractelor de executie a lucrărilor si încheierea contractului de novatie către Compania Municipală de Investitii Urban. Nu putem preciza acum data începerii lucrărilor de reabilitare termică a blocului T2 de pe strada Orhei“, adaugă ei. La fel se întîmplă si cu celelalte 4 blocuri care au prins ultima brumă de finantare de la minister. E vorba de blocul V1 tot de pe Orhei, de E3 de pe str. Mihai Eminescu, B2 din Piata 22 Decembrie si de blocul A1 de pe strada George Cosbuc. Faza proiectelor a trecut, s-a intrat în faza desemnării liderului de contract pentru reabilitare. Directorul CMI Urban, Ioan Olaru, spune că suma alocată de minister pentru aceste 5 blocuri se ridică la aproape 7 milioane de lei. Lucrările de reabilitare se finantează tot pe sistemul 50% statul, 30% autoritătile locale si 20% asociatiile de proprietari. Pînă începe treaba la ele, compania municipală se ocupă cu receptii la blocurile intrate anul trecut în program, unde lucrările s-au finalizat sau sînt la ultimele fineturi.
|