Il pastor fido
Iesirea din vis (III) Pîlpîiau încã ultimele suflãri ale lumînãrilor, iar ceara înflorise ciudat si lãtãret pe cãpãtîile sfesnicelor cînd deschise anevoie un ochi tulbure si rosu încercuit de o orbitã descãrnatã si vînãtã. La capãtul mîinii drepte, dezvelitã pînã la cot si întinsã pe lespezile crãpate, unghiile palmei negre, cu degetele crispate asemeni ghearelor unei rãpitoare, rîcîiau piatra tocitã cãutînd parcã un lucru pierdut. Zãcea asa, cu fata în jos în mijlocul bisericii si i se pãrea cã aude glasuri de îngeri murmurînd molcom cîntãri melodioase si imnuri neîntelese izvorînd din înãltimea cupolelor si a firidelor tainice. Lumînãrile începurã sã sfîrîie si sã sloboadã fum înecãcios cãtre boltile întunecate, în timp ce ferestrele zãbrelite din naos prinserã a se limpezi în lumina unei gene albãstrii. Îsi atinti ochiul teafãr cãtre altar si vãzu catapeteasma ondulînd usor, ca sub suflarea unui vînt domol, iar putin în fata ei, cetluitã în rama de tinichea, Maica Domnului se uita mustrãtor cãtre cutia cu daruri, zdrobitã de muchia unui topor, atîrnînd strîmbã în cheutoarea de tablã. Încercã sã ridice capul si atunci din coltul gurii izbucni precipitatã o suvitã de sînge ce se prelinse spre gît, pentru ca apoi sã picure fierbinte pe lespede. Cu ultimele puteri îsi trase o mînã sub piept si împinse cu greu trupul strivit, rãsucindu-se pe spate. Horcãia molcom din gîtlejul însîngerat si ochiul drept se rostogolea panicat în arcada descãrnatã, orbecãind împrejur, prin umbra cotloanelor. De pe pereti, hoarde de sfinti si îngeri, rãstigniti în vãpseluri decolorate îl priveau curios si compãtimitor, pregãtite parcã sã înceapã, din clipã în clipã, ritualul unui nou prohod.
„Strigã acum! Cine îti va rãspunde?“ pãreau sã spunã sfintii, fãrã sã-l scape din privirile lor grave si întunecate.
„Nebunul piere ucis de mînia lui, prostul moare ucis de aprinderea lui“ glãsui unul bãrbos, sprijinit în toiag.
„Ai gresit alegîndu-ti pãstorii! Ei s-au îndestulat din seul vostru si voi ati rãmas de izbeliste. Oi rãtãcite, numai bune de a cãdea sub cutit“ se auzi un altul de pe peretele din fatã.
„Ferice de omul pe care-l ceartã Dumnezeu! Cãci la el e scãparea si el ne poate oblãdui în imensa-i bunãtate“ conchise sfîntul schiop si toti amutirã pe datã ridicîndu-si privirile de la el. Si vãzu cu groazã umbra uriasã a clopotului zvîrcolindu-se între peretii turlei, limba grea de bronz lovind crunt si îndãrãtnic în dungã, auzi sunetul grav si pãtrunzãtor ce sfîrteca întunericul în vreme ce, în lumina rosie a lumînãrilor muribunde, îngerii palizi si sfintii bãrbosi lunecau tãcuti de-a lungul zidurilor afumate pogorînd asuprã-i. ÃŽn usa ruptã, de lemn, de la intrare cineva bocãnea cu putere.
ÃŽntîi rãsuflarea fierbinte izbucnind în douã fuioare subtiri din nãrile umede si fremãtãtoare, apoi, însotitã de un gîfîit gutural, revãrsarea limbii rosii si flasce printre caninii încovoiati, albi ca niste fildesi. Deasupra botului puternic, douã luciri verzi, tãioase si imobile strãjuite de zvîcnirile scurte, abia perceptibile, ale urechilor triunghiulare. Pãr negru, des si lucios, picioare scurte si groase terminate cu labe lãtãrete, piept viguros însemnat cu o patã alburie si, înghesuitã între picioarele de dinapoi, atingea pardoseala o coadã nervoasã si usor arcuitã. Amusinã de cîteva ori cutia sfãrîmatã de sub marea icoanã, îsi plimbã botul pe lespezile podelei, apoi se repezi întinzînd cureaua legatã de lesã spre usa altarului, furisîndu-se pe sub faldurile catapetesmei. „Pe-aici au iesit!“ urlã plutonierul si se nãpusti dupã cîine tropãind greoi din încãltãrile cazone. Alte douã perechi de cizme ornate cu placheuri tropãirã sub bolti în clipa în care de afarã, dintr-o pîlnie turtitã de tinichea, aninatã de ulucele putrede, bãlãngãnindu-se în vîntul subtire al diminetii, începu sã rãzbatã, sacadat si întreruptã de pîrîituri si fîsîieli, o voce precipitatã si vãduvitã total de intonatie: „Cine si-ar fi asumat în aceste... vremuri de crizã profundã la nivel mondial... ponsabilitatea guvernãrii... reformele pe care le-am sustinut ... implementat au... modernizarea statului.... administrativã... învãtãmîntului si sãnãtãtii... guvern... puterea si priceperea... iesit din recesiune si pînã la sfîr... iesi din crizã... înregistrat o crestere în... fi mentinutã... trend ascendent... ciuda greutãti... reusit sã mãrim pensiile... a salariilor bugetarilor cu... sutã... cãtuim o echipã puternicã... sînt un om de echi... cîstigarea alegerilor... anul viitor... scop pentru... continua proce... refor... societãtii... stitutiilor statului... drept... pentru o ro... ptã si puternicã... nu putem sã... atîta timp cît aces... sînt resursele econo... mãsurile juste pe care... guver... dureroase dar... cesare... stã perioadã grea pen... vor arãta roa... mai tîrziu... sîntem convinsi cã... atîta timp cît... cipiile care... o crestere sãnãtoa... miei... ca la negru... vom sti sã... în continuare... pentru un stat modern... aptat cerintelor actuale... soarta ro... nilor... oart... oar...oaaa... oah... hiii... tailãn hi...tailãn vichte... craft ih... roibãn gut... vas birgs du zobang... dain geziht... in fragãn ghezihte... frigãn sant in dihte mainãn... das chind... clainãr hauftigher... caput... var tot!“.
Un fir de vînt subtire, strecurat pe sub norii rãzletiti, rupti ici - colo de razele soarelui rece, clãtinã pîlnia turtitã de tablã, fãcînd-o sã se izbeascã de marginea ulucilor. „Var tot!“ mai rãsunã o datã tinicheaua, dupã care amuti brusc, lãsînd loc unei linisti nefiresti în care aproape se auzea fosnetul nisipului spulberat de pe cuprinsurile pustii, strãjuite pe alocuri de fantomele scheletice ale unor copaci vãduviti de frunze si de orice urmã de viatã.
Cum îmbelsugat cãdea pe pereti si podele lumina rece si portocalie a diminetii de afarã, se puteau deslusi usor zîmbetele poznase ale îngerilor si sclipirea sugubeatã din ochii sfintilor bãrbosi de pe pereti. A bunilor si preafericitilor nostri sfinti. (Sfîrsit)
|