Cu Neculai Popa, Între Dumnezeu si neamul românesc

MĂŁrturisirea unui legionar

• Neculai Popa, arestat pe 15 mai 1948, a strĂŁbĂŁtut o bunĂŁ parte din universul concentrationar românesc - Suceava, Pitesti, Gherla, TĂŽrgu Ocna, Aiud, Periprava • a fost eliberat pe 6 mai 1964, dupĂŁ 16 ani de temnitĂŁ grea • sustine cĂŁ, pentru neam si pentru Iisus Hristos s-ar ĂŽntoarce bucuros ĂŽn ĂŽnchisoare •

SĂŁ plivim buruienile acestei lumi

Pe domnul Neculai Popa, la cei 85 de ani ai sĂŁi, l-am gĂŁsit stĂŽnd ĂŽn genunchi, ĂŽn fata portii de la casa din Piatra Neamt, ĂŽncercĂŽnd sĂŁ scoatĂŁ din rĂŁdĂŁcini, cu ajutorul unui cutit, plantele ce reusiserĂŁ sĂŁ-si facĂŁ loc printre dalele troturarului nou, fĂŁcut de primĂŁria orasului. UitĂŽndu-mĂŁ de-a lungul trotuarului, atĂŽt pe partea stĂŽngĂŁ cĂŽt si pe cea dreaptĂŁ, singura portiune curĂŁtatĂŁ de buruieni, singura portiune curatĂŁ, era cea din fata casei domnului Popa. SĂŽntem prea ocupati, prea grĂŁbiti, prea coplesiti de gĂŽnduri si probleme urgente, ca sĂŁ mai dĂŁm importantĂŁ trotuarului din fata casei, ori casei scĂŁrii de la blocul ĂŽn care locuim. Pentru cei mai multi dintre noi, teritoriul privat ĂŽncepe abia dupĂŁ ce am ĂŽnchis poarta casei sau usa apartamentului, uitĂŽnd cĂŁ trotuarul sau casa scĂŁrii sĂŽnt invitatia adresatĂŁ celorlalti de a ne pĂŁsi pragul, sĂŽnt antecamera proprietĂŁtii noastre. M-am gĂŽndit adesea la gestul domnului Popa, la lectia pe care o dĂŁ, constant, vecinilor, dar si nouĂŁ, tuturor. Nu va exista echilibru ĂŽn lume, armonie, bunĂŁ ĂŽntelegere, pĂŽnĂŁ nu vom ĂŽnvĂŁta sĂŁ avem grijĂŁ si de spatiile comune, dupĂŁ ce am pus ordine ĂŽnlĂŁuntrul nostru. Haosul din exterior este o reflexie a haosului lĂŁuntric. Aceasta o stie foarte bine domnul Popa, dupĂŁ cei 16 ani de temnitĂŁ grea pe care i-a fĂŁcut ĂŽn perioada mai 1948 - iulie 1957 la Suceava, Pitesti, Gherla, TĂŽrgu Ocna, Aiud, urmati de un an de domiciliu obligatoriu ĂŽn comuna BumbĂŁcari, ĂŽn Delta DunĂŁrii, si de alti sase ani de ĂŽnchisoare la Noua Culme (Dobrogea) si Periprava. 15 mai 1948 - 6 mai 1964, 16 ani de temnitĂŁ grea, 16 ani care au ĂŽntrerupt studiile juridice ale unui tĂŽnĂŁr care-l iubea pe Hristos si care-si iubea neamul (era student ĂŽn anul II cĂŽnd a fost arestat) spre a-l determina sĂŁ urce o GolgotĂŁ ale cĂŁrei rĂŁni adĂŽnci, trupesti si sufletesti, au ĂŽntĂŁrit, au hrĂŁnit ĂŽn fiinta lui puterea de a crede ĂŽn ĂŽnvierea neamului si ĂŽn cel care este temei al acestei ĂŽnvieri - Iisus Hristos.

„Viata mea ĂŽn puscĂŁriile comuniste a fost si este pentru mine o onoare“

„DacĂŁ as putea da timpul ĂŽnapoi, fĂŁrĂŁ sĂŁ uit nimic din ce-am trĂŁit, as alege acelasi drum al iubirii de neam, de tarĂŁ si de Dumnezeu, constient cĂŁ voi suporta aceleasi consecinte. Viata mea ĂŽn puscĂŁriile comuniste a fost si este pentru mine o onoare. Este singurul lucru cu care mĂŁ pot mĂŽndri. ÎncĂŁ de pe bĂŁncile liceului am avut sansa sĂŁ mĂŁ alĂŁtur «FrĂŁtiilor de cruce». Aici morala crestinĂŁ trebuia pusĂŁ ĂŽn practicĂŁ din momentul ĂŽn care ai acceptat aderarea la grupul respectiv. Era recomandat mersul la bisericĂŁ, abandonarea limbajului de mahala, abordarea ĂŽn viata de zi cu zi a unei atitudini decente si civilizate. În timpul ĂŽntĂŽlnirilor exista un moment al prieteniei cĂŽnd fiecare dintre noi contura pĂŁrtile negative, ale lui si ale camarazilor (fumatul, lauda de sine, tentatia spre bĂŁuturĂŁ sau spre jocurile de noroc) fĂŁrĂŁ ca cineva sĂŁ se supere. Toti cĂŁutam sĂŁ ne transformĂŁm caracterul, iar ĂŽn urma acestor ĂŽntĂŽlniri plecam ĂŽncrezĂŁtori ĂŽn noi ĂŽnsine dar si ĂŽn solidaritatea si idealurile ce ne uneau. Acest mod de viatĂŁ a creat prietenii si caractere ce au rezistat tuturor furtunilor ce s-au abĂŁtut asupra acestui neam. De aceea nu mĂŁ feresc sĂŁ afirm cĂŁ cei ce nu au avut sansa educatiei din cadrul «FrĂŁtiilor de Cruce», chiar dacĂŁ au ajuns ĂŽn ĂŽnchisori si au fĂŁcut ani grei de temnitĂŁ, nu se pot numi legionari si nu pot vorbi ĂŽn numele MiscĂŁrii Legionare. DupĂŁ 1990 au apĂŁrut multe cĂŁrti care ĂŽncearcĂŁ sĂŁ reconstituie atmosfera din ĂŽnchisorile comuniste, dar am constatat cu tristete citindu-le, cĂŁ cei mai multi autori astern pe hĂŽrtie lucruri auzite ĂŽn temnitĂŁ si nu trĂŁite de ei ĂŽnsisi, cu referire la marile personalitĂŁti ce au pĂŁsit pragul universului concentrationar românesc: Grigore Gafencu, Ion Ianolide, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Mircea VulcĂŁnescu, PĂŁrintele Justin PĂŽrvu si atĂŽtia altii“, mi-a mĂŁrturisit.

„AceastĂŁ credintĂŁ m-a fĂŁcut sĂŁ suport toti acei ani de temnitĂŁ“

MĂŁ uit la acest bĂŁrbat care se apropie, cu fiecare an, de venerabila vĂŽrstĂŁ de 90 de ani, asa cum stĂŁ pe banca verde din curtea casei (la domnul Popa totul e verde, banca, gardul, casa, nemaipunĂŽnd la socotealĂŁ iarba, pomii, zarzavaturile...) sprijinit ĂŽn baston, cu o fermitate si o demnitate ĂŽntipĂŁrite pe chip, pe care rar mi-a fost dat sĂŁ le vĂŁd la un om. La vĂŽrsta lui ĂŽnaintatĂŁ este la fel de ĂŽnflĂŁcĂŁrat ca ĂŽn tinerete, dispus sĂŁ meargĂŁ iar ĂŽn temnitĂŁ dacĂŁ idealul ĂŽn care crede ar presupune astĂŁzi, ĂŽn tumultuosul an 2010, ori ĂŽn cei ce vor veni, o astfel de constrĂŽngere. „La vĂŽrsta mea, nu mĂŁ intereseazĂŁ cum este judecatĂŁ jertfa noastrĂŁ de atunci de cĂŁtre oameni. Oamenii judecĂŁ conjunctural, numai Dumnezeu este Dreptul JudecĂŁtor si numai la Judecata Lui mĂŁ raportez. ÎmpreunĂŁ cu generatia din care am fĂŁcut parte am suferit atunci, avĂŽnd credinta cĂŁ suferinta noastrĂŁ poate ajuta la izbĂŁvirea neamului. La Judecata de Apoi , MĂŽntuitorul Hristos va judeca ĂŽntĂŽi neamul ca ansamblu si apoi individul. AceastĂŁ credintĂŁ m-a fĂŁcut sĂŁ suport toti acei ani de temnitĂŁ. Desi acum traversĂŁm o perioadĂŁ dificilĂŁ, cred cĂŁ Dumnezeu nu ne va pĂŁrĂŁsi si ĂŽsi va ĂŽntoarce fata cĂŁtre noi. Dar atĂŽta timp cĂŽt ĂŽn fruntea tĂŁrii nu vor ajunge oameni de bunĂŁ credintĂŁ, iubitori de neam, criza moralĂŁ si materialĂŁ ĂŽn care ne zbatem acum nu va putea fi depĂŁsitĂŁ. DacĂŁ Dumnezeu rĂŽnduieste sĂŁ se ridice o generatie curatĂŁ, condusĂŁ de o mĂŽnĂŁ de oameni alesi, ĂŽn patru cinci ani de muncĂŁ si cinste România ar putea depĂŁsi situatia actualĂŁ. DacĂŁ nu, riscĂŁm sĂŁ ne afundĂŁm tot mai mult, datoritĂŁ lĂŁcomiei si coruptiei, ĂŽntr-o mlastinĂŁ din care nu stim cĂŽnd si cum vom mai putea iesi. Am multe ĂŽntrebĂŁri de pus dar nu vreau sĂŁ-l obosesc. (...) Am aflat, ĂŽmi spune, cĂŁ sĂŽnt fosti detinuti politici care au dat statul român ĂŽn judecatĂŁ, spre a obtine sume mari de bani pentru anii pierduti prin ĂŽnchisori. Este trist acest demers al lor. PuscĂŁria nu se plĂŁteste. Dragostea de neam si de bisericĂŁ se simt, se trĂŁiesc, nu se plĂŁtesc. Din nefericire, multi dintre fostii detinuti politici au uitat crezul pe care l-au mĂŁrturisit ĂŽn puscĂŁrii, ĂŽn orele de torturĂŁ si de anchetĂŁ, ĂŽn foame si ĂŽn frig si, de dragul de a se afirma, de a fi „cineva“ ĂŽn ochii lumii de azi, fac tot felul de compromisuri.

„Simteam cum ne scufundĂŁm ĂŽntr-un ĂŽntuneric din care nimeni nu stia cĂŽnd si cum vom putea sĂŁ ne salvĂŁm“

(...) MĂŁ uit la acest om si ĂŽi admir limpezimea gĂŽndirii. ÎntrebĂŁrile mele nu sĂŽnt, desigur, noi pentru el. În atĂŽtia si atĂŽtia ani, a ĂŽntors pe toate fetele cele ĂŽntĂŽmplate ĂŽn acea vreme, le-a lĂŁmurit apoi, dupĂŁ 1990, cu miile de pagini pe care le-a citit, iar acum poartĂŁ ĂŽn sipetul fiintei sale imaginea clarĂŁ, distinctĂŁ, a drumului vietii lui, ĂŽnpletit cu drumul miscĂŁrii. Am ĂŽnteles tĂŽrziu cĂŁ cei ce au umplut puscĂŁriile comuniste dupĂŁ anul 1948 nu l-au cunoscut pe CĂŁpitan, sau doar l-au zĂŁrit cu ochii copilului de zece, cincisprezece ani si cĂŁ abia dupĂŁ 1944, ca reactie la ĂŽnceputul de bolsevizare a tĂŁrii („Simteam cum ne scufundĂŁm ĂŽntr-un ĂŽntuneric din care nimeni nu stia cĂŽnd si cum vom putea sĂŁ ne salvĂŁm, afirmĂŁ domnul Popa ĂŽn volumul „CoborĂŽrea ĂŽn iad“) o parte din tineretul României, crescut si educat ĂŽn spirit national si crestin, nu putea rĂŁmĂŽne nepĂŁsĂŁtor. Astfel acest tineret a ĂŽnceput sĂŁ se organizeze sub ĂŽndrumarea celor mai mari, care participaserĂŁ la miscĂŁrile din perioada 1938 - 1941, dar tĂŁvĂŁlugul arestĂŁrilor ĂŽncepute ĂŽn anul 1948 a retezat orice ĂŽncercare de a salva România din ghearele comunismului. Singura rezistentĂŁ realĂŁ, dar fĂŁrĂŁ sorti de izbĂŽndĂŁ si ea, a rĂŁmas cea a luptĂŁtorilor din munti. În rest, rezistenta s-a mutat ĂŽn temnite, ĂŽn ĂŽncercĂŁrile, de cele mai multe ori reusite, de a pĂŁstra neĂŽntinat sufletul ĂŽn fata torturilor fizice si psihice la care erau supusi cei ĂŽncarcerati. (...) AstĂŁzi stim, prin mĂŁrturiile domnului Popa si al altor colegi de suferintĂŁ ai lui ce a ĂŽnsemnat reeducarea de la Pitesti, zarca de la Aiud, anii de domiciliu obligatoriu din BĂŁrĂŁgan, campaniile de tĂŁiere de stuf ĂŽn DeltĂŁ sau munca nimicitoare de la Canalul DunĂŁre - Marea NeagrĂŁ. Stim toate acestea si cĂŽte altele, s-au fĂŁcut filme documentare, au fost ĂŽnregistrate pe peliculĂŁ mĂŁrturii zguduitoare despre iadul trĂŁit de acesti oameni si totusi cei mai multi dintre noi am rĂŁmas cĂŁldicei, indiferenti, insensibili la tema care se rosteste neam, neamul românesc, la cuvinte care se rostesc iubire de tarĂŁ, patriotism, credintĂŁ ĂŽn Hristos MĂŽntuitorul. Crestinismul a vorbit de omul nou, nĂŁscut din apĂŁ si din duh, Miscarea a vorbit de omul nou, nĂŁscut din dragostea de neam si de Hristos, iar comunismul a vorbit, la rĂŽndu-i, de omul nou, nĂŁscut din ateism, de omul care nu mai acceptĂŁ nici un Testament al lui Dumnezeu ci ĂŽsi construieste propria lume, propriile legi, fiind convins cĂŁ totul e numai joc al materiei infinite si cĂŁ odatĂŁ cu moartea totul dispare. AstĂŁzi, ĂŽn 2010, afirmĂŁm cĂŁ am depĂŁsit aceastĂŁ viziune materialistĂŁ, afirmĂŁm, ĂŽn urma sondajelor de opinie, cĂŁ biserica este una dintre institutiile cele mai respectate, iar românii sĂŽnt considerati printre primele popoare ale Europei ca grad de religiozitate. Si totusi, dacĂŁ ne uitĂŁm cu etentie ĂŽn jurul nostru, mai ales acum, cĂŽnd datoritĂŁ crizei coltii sĂŁrĂŁciei ĂŽncep sĂŁ se arate, vedem lesne cĂŁ, de fapt, omul nou la care nĂŁzuia Ceausescu si cei ai lui trĂŁieste printre noi si prezenta acestui om, la toate nivelele sociale, tulburĂŁ profund apele României de astĂŁzi. Cine ne va aduce oare limpezirea?

O generatie care a pĂŁsit pe calea iubirii de neam si de Dumnezeu

Timpul se scurge repede în prezenta lor, sub via rãcoroasã, în linistea ruptã doar de întrebãrile mele si de rãspunsurile ferme ale domnului Popa. Am înteles încã odatã astãzi faptul esential cã, dincolo de cele ce se pot rosti despre un crez sau altul, despre o experientã sau alta, important este mesajul tãcut ce se transmite prin prezenta umanã. Nu ideile sînt importante pînã la urmã ci oamenii care le-au dat viatã cu viata lor, oamenii care le-au însufletit si au pãtimit pentru ele. O Cale devine realã doar cînd un om începe sã pãseascã pe ea. Iar oamenii din generatia domnului Popa nu numai cã au pãsit pe calea iubirii de neam si de Dumnezeu dar si-au asumat-o pînã la capãt, cei mai multi dintre ei murind în închisori pentru ea. Mã ridic sã plec, iar domnul Popa mã conduce pînã la poartã îmi strînge mîna cu fermitate si îmi zîmbeste larg: Doamne ajutã! îmi spune ferm, încurajator. Doamne ajutã!, îi rãspund si privindu-l în ochi (cînd saluti un om sau cînd îti iei rãmas bun priveste-l întotdeauna în ochi) înteleg de cîtã tãrie interioarã ai nevoie ca sã rãzbati prin toate furtunile lumii si sã rãmîi cu fata luminatã etern de un zîmbet, de un surîs. Desigur cã lumea de astãzi, în goana ei nebunã cãtre tinte nedeslusite încã, nu se mai poate întoarce la idealurile generatiei domnului Popa, asa cum au prins ele viatã, din viata lor, acum mai bine de saptezeci de ani, dar iubirea de neam si de tarã, de acest petec de pãmînt si de cer pe care ne-a fost dat sã trãim si în care-si dorm somnul de veci marii bãrbati ai nostri, de la Decebal la Stefan cel Mare si Mihai Eminescu, încã mai poate înflori, cu flori nestiute încã, în inimile noastre. Cînd ajung la capãtul strãzii, privesc o clipã înapoi si-l vãd asezat în genunchi, continuîndu-si migãloasa, trudnica muncã de a smulge din rãdãcinã buruienile ce s-au itit printre dalele de beton. Si-mi spun: Sã plivim, iatã ce trebuie sã facem nu numai cu buruienile cîmpului ci mai ales cu buruienile umane ce au coplesit societatea româneascã de astãzi, devorînd soarele ce nu mai poate ajunge la sãmînta cea bunã spre a o face sã rodeascã însutit. Dar unde sînt cei ce pot sã facã aceastã muncã? Sau, altfel spus, cînd ni-i va trimite Bunul Dumnezeu? Îi va fi dat neamului românesc sã nascã o nouã generatie care sã se ridice la nivelul calitãtii lor umane?

Nota Redactiei: Acest articol este o variantĂŁ prescurtatĂŁ a celui publicat ĂŽn Monitorul pe 9 august 2010.