Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Iulie 2012
LMMJVSD
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031     
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Opinii 9 Iulie 2012
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email

Cîte ceva despre globalizare

Dialoguri neconventionale despre starea literaturii nemtene (III)

• interviu realizat de Mihai Hanganu cu medicul si scriitorul Virgil
Rãzesu n

Mihai Hanganu: Stiu de la colegii din Bacãu cã frecventati cenaclul lor, cã acolo ati fãcut prima lansare a cãrtilor Dvs., chiar în ziua de Sf. Gheorghe si cã ele au fost foarte bine primite. Cineva vehicula ideea (la care subscriu), cã romanul Inelul pierdut este cea mai bunã realizare scriitoriceascã a Dvs. Cum vã simtiti printre colegii din judetul vecin?
Virgil Rãzesu: Primirea cãrtilor a fost chiar entuziastã, pentru cã, la urma urmei, nu e un lucru de fiecare zi sã te prezinti în fata colegilor cu trei cãrti. Despre valoarea lor, nu eu am sã mã pronunt ci cititorii. Probabil cã la sedintele viitoare, dupã ce mai toti colegii din Bacãu vor fi citit cãrtile mele, voi afla mai multe pãreri, ceea ce este foarte important. Pentru lansare, nu se pune problema de preferinte. Agenda nemteanã era aglomeratã în perioada din jurul Pastelui, în timp ce calendarul bãcãuan era întocmit încã de la începutul anului. Sincer vorbind, printre colegii bacãuani mã simt foarte bine, cum mã simt si printre cei de aici. Cenaclul existã si functioneazã, membrii lui constituie chiar o familie (au petrecut un An Nou împreunã, am fost si cîtiva nemteni prezenti), toti îsi exprimã pãrerile deschis, nimeni nu se erijeazã în mare maestru si toti se bucurã de succesele fiecãruia si ale tuturor. Sunt mai numerosi, au mai multi membri USR (cred cã peste 60) si fac lucruri frumoase.
M.H.: Revenind la situatia literaturii din spatiul nostru geografic, ce credeti cã ar trebui fãcut, ce ar trebui întreprins pentru a iesi din starea de lîncezealã în care ne aflãm ?
V.R.: Rãspunsul nu e simplu si ar trebui formulat si de cãtre profesionisti si de amatori si, fireste, aplicat, tradus în fapte. Nu este suficient sã constatãm si sã ne lamentãm pentru o anumitã stare, eventual sã cãutãm vinovati, cu sau fãrã vinã. Ceea ce pot sã spun este cã, dupã aproape sase decenii de cînd am devenit pietrean sau nemtean si m-am identificat cu tot ce poate reprezenta constiinta de zonã sau regiune, potentialul nostru cultural, mãsurat în oameni si capacitãti este mult mai mare decît pare si se cunoaste si ar trebui valorificat cu mai mult interes si eficientã. Nu neg conditiile vitrege în care ne aflãm în toate domeniile de activitate si viata deosebit de grea pe care cei mai multi o resimt. Dar tocmai fiindcã este vorba de un domeniu spiritual, în conditiile în care suntem asaltati, invadati de mareea globalizãrii iminente care, vrem nu vrem, ne va acoperi si înghiti, orice om cu pretentii intelectuale ar trebui sã facã mai mult decît face. Nu este vorba de programe venite de sus, de mare amploare si perspectivã, sigur si acestea existã, dar au o finalitate pe termen lung si implicã alte paliere decizionale, ci de ceea ce ar trebui sã facã fiecare, la nivelul propriei constiinte si posibilitãti. De altfel, marea problemã a societãtii noastre actuale este cã toatã lumea constatã, desluseste rãul si cauzele, dar nimeni, absolut NIMENI, nu oferã solutii. Clasa politicã ... n-are grija culturii, ea este preocupatã doar de interesele proprii. Nu se poate conta pe ea. Nu numai la noi, ci în toatã lumea. În rest...
M.H.: Apropo de „globalizare“, ce pãrere aveti despre acest concept?
V.R.: De principiu si teoretic vorbind, globalizarea n-ar trebui respinsã aprioric. Ea are ca principal scop, constientizarea pînã la nivel de individ, cã lumea este un tot, un întreg absolut si cã indiferent în ce punct sau colt al lumii se petrece ceva, acel ceva are influentã, se rãsfrînge asupra întregului. Mai concret spus, ar însemna o atenuare a spiritului de separare sau granitã si orice înseamnã un plus de eficientã sau progres pentru om si societate sã fie aplicat la întreaga lume. Din pãcate, realitatea diferã de teorie. În definitiv, omul gîndeste mai simplu: lasã-mã, domnule, cu globalizarea dumitale; ce mã priveste pe mine ? Eu vreau ca eu, copiii si familia mea sã trãim mai bine si mai usor. Nimic de zis. Numai cã nu degeaba s-a afirmat cã globalizarea mai mult ascunde decît spune si aratã. Acceptãm globalizarea, dar traiul bun întîrzie. Riscul unei ierarhizãri, în societãti mai ... societãti decît celelalte, dornice sã le conducã pe cele obligate sã asculte si sã se supunã, este foarte mare. Nu este nici un secret cã societãtile subterane cunoscute, dar care rãmîneau în umbrã altãdatã, începînd cu masoneria si terminînd cu Clubul Bilderberg, au iesit la lumina zilei, ba îsi fac si publicitate. Ca sã se stie cã existã, sînt puternice si actioneazã. Nu de multã vreme, adunarea anualã a Clubului Bilderberg a avut loc, ca orice întrunire oficialã de grup, în Grecia, tara cu cele mai mari probleme din Europa. Dar se pare cã clubul respectiv nu este dispus sã sarã în ajutorul Greciei. Organizatiile respective îsi aleg prozelitii dintre cei mai puternici economic sau aflati în posturi cheie, încît forta lor devine mereu si mereu mai mare. Ele vor croi lumea conform propriilor interese, o conduce în viitor si vor dicta mersul ei. Cã strigã în gura mare cã nu tintesc altceva decît bine tuturor oamenilor si al întregii omeniri, nimic mai adevãrat. Dar realitatea, faptul comun care intereseazã pe fiecare individ, nu le dã dreptate. Nici nu s-a ajuns la globalizare si existã micile mari semne ale directiei în care merge lumea. Nu întîmplãtor, nu se mai poate rãspunde cu seninãtate si cu certitudine absolutã unor întrebãri: nu cumva catastrofele naturale (cutremure, furtuni devastatoare, inundatii si celelalte), care au existat dintotdeauna, dar care sînt mereu mai frecvente, mai grave si manifestate pe arii tot mai extinse, ar putea fi provocate de mîna omului, asa cum afirmã foarte multe glasuri? Nu cumva suita de epidemii care trec cu usurintã de la animale la om (gripa aviarã, porcinã, sindromul vacii nebune, mai nou, al cãpuselor ucigase etc.) fac parte din acelasi scenariu? Nu cumva violenta si terorismul, dincolo de manifestãrile de fundamentalism si intolerantã, ca si focarele de tensiuni sociale, crizele din toate domeniile, singurele care poartã pecetea globalizãrii în curs, sînt provocate si dirijate cu abilitate si interes? Puteti multiplica întrebãrile la nesfârsit, rãspunsurile vor fi aceleasi, dominate de îndoieli care duc spre principala finalitate: puterea si dominatia mondialã, mentinerea discrepantei dintre sãraci si bogati si diminuarea populatiei. În fine, problematica este destul de încâlcitã si greu de limpezit. Dar omul trebuie sã gîndeascã la viitor, sã-si punã probleme si sã actioneze, pe cît posibil, indiferent de locul unde se aflã si de pozitia din societate.

„Sunt în tratative cu cîtiva scenaristi profesionisti“

M.H.: Interesant. Poate cã problemele de genul acesta ar trebui mai amplu dezbãtute.
V.R.: Nu vã contrazic, pentru cã ele depãsesc aria individului sau a unui grup restrîns, devin probleme generale, universale, care ar trebui discutate si dezbãtute de marele public. Nu de mult, am lucrat la un proiect care mi se pãrea interesant si realizabil: Conferintele de la Piatra Neamt, în parteneriat cu principalele noastre institutii. Cei mai vîrstnici îsi amintesc de perioadele mai vechi cînd conferintele regretatului Iulian Antonescu fãceau sãli pline si entuziaste, se abãteau de la litera indicatiilor si erau foarte gustate. În proiectul nostru era vorba de zece conferinte, tinute în anul 2012, de cãtre mari personalitãti ale tãrii, din diferite domenii, conform unui calendar bine pus la punct si nu la modul muncii patriotice, ci cu asigurarea cheltuielilor de deplasare, casã si masã, ba si cu o indemnizatie pentru fiecare conferentiar. Din pãcate, am esuat din cauza unor amãnunte si a unor schimbãri conjuncturale. Mai sperãm într-o revenire pentru mai tîrziu. Apropo de planuri, initiative si autori care sã spunã ceva literaturii noastre. Cum pot sã rãmîn senin cînd abia s-a încheiat la Bucuresti, Bookfestã' 2012? E greu de ajuns acolo cu un stand propriu de carte, fiindcã închirierea unui spatiu expozitional este, pur si simplu, prohibitivã. Dacã cei cu putere de decizie ar fi luat o initiativã, n-ar fi fost chiar imposibilã o modalitate de participare accesibilã si nouã, poate lipindu-ne de unii cu mai multe posibilitãti. Sã nu fac pãcate, nu m-as mira sã aud mîine-poimîine de prezenta unor favorizati de pe meleagurile noastre.
M.H.: Din pãcate, aveti dreptate. As dori sã vã referiti si la celelalte cãrti ale Dvs. recent lansate. Nu vreau sã vã complimentez, dar mi se pare cã ultimul roman, Inelul Pierdut, ar merita o atentie specialã. Este o carte densã în fapte, unele absolut inedite, acoperã o istorie de mai bine de jumãtate de mileniu, actiunea se desfãsoarã pe un teritoriu vast, realizeazã o galerie de personaje foarte bine creionate si, fapt foarte important, dedicã ultima parte unei probleme de mare viitor pentru omenire, aceea a unui singur Dumnezeu, chiar dacã fiecare natie si-ar pãstra traditiile, obiceiurile si trãsãturile specifice. N-ar fi posibil altfel. Este o temã oricînd deschisã dialogului si care ar reclama solutii adecvate, ar mai atenua exploziile de violentã, fundamentalism si intolerantã, care fac atîtea victime nevinovate. Cît din actiunea romanului este fantezie si cît este realitate? Cum ati reusit sã realizati o adevãratã frescã de mari dimensiuni si nu numai atît, dar conceputã ca un scenariu de film? V-ati gândit vreodatã la o ecranizare? Cred cã s-ar preta la asa ceva.
V.R.: S-ar putea ca romanul meu sã fie „cîntecul de lebãdã“. Sincer vorbind, realitatea si fictiunea îsi dau mîna. Fantezia nu priveste decît legãtura si înlãntuirea faptelor care-si pãstreazã autenticitatea si sîmburele de adevãr, plauzibil si controlabil. Pe acestea am brodat întreaga canava a actiunii si am realizat galeria de personaje de care aminteati. Trebuie sã recunosc cã un foarte mare sprijin am avut în documentarea de pe Internet, pentru cã intentiile initiale vizau continuarea vietii personajelor din primul meu roman, Prin Vãmile Vietii. Dar pe parcurs, putin a rãmas din acele intentii, actiunea s-a arborizat, a deschis noi si noi cãi si a devenit ceea ce caracterizati ca o frescã. Cît despre stilul cinematografic, nu îmi însusesc vreun merit. Sigur cã m-am gîndit la o ecranizare, pentru cã nuanta istoricã a romanului nu poate fi negatã. Ea este determinatã de odiseea unui inel rãtãcit sau pierdut în circumstante care devin osatura întregii scrieri. Multi au sesizat nuantele cinematografice si sunt în tratative cu cîtiva scenaristi profesionisti, Dar ... iar si iar, intrã în joc problemele de criticã si vizibilitate, adevãrate frîne pentru necunoscuti.

„Politica maculeazã orice sentiment uman si ne coboarã în zone care nu ne fac cinste“

M.H.: Poate cã profesionistii nostri vor avea un cuvînt de spus pentru revistele literare sau, de ce nu, pentru forul suprem al literaturii. Le-ati oferit cãrtile?
V.R.: E greu sã intuiesc viitorul. Unora le-am oferit, altora nu, fiindcã nu s-au arãtat interesati. Oricum, orice initiativã poate fi binevenitã.
M.H.: As vrea sã vorbim putin si despre cea de a treia carte a Dvs., Ce ne Facem, Doamnelor?!. Trebuie sã spun cã titlul este interesant si provocator, si chiar dacã se adreseazã doamnelor, subliniind pretuirea Dvs. pentru sexul frumos, continutul este un mozaic foarte divers de fapte si interpretãri, si vã defineste ca un observator interesat de ceea ce se petrece în jurul lui. Ce ne mai puteti spune?
V.R.: Ati sesizat foarte bine unele din trãsãturile cãrtii. Este, într-adevãr, un mozaic de fapte, situatii sau întîmplãri, ale mele sau ale altora, din viata de toate zilele, în fapt, sursa inepuizabilã a literaturii. Fatã de alte cãrti ale mele, de aceeasi facturã, oarecum diferit este faptul cã secventele oferite cititorului sînt mai putin dominate de uniforma medicului care am fost si mai impregnate de vesmîntul omului obisnuit, trãitor într-o comunitate, în societatea de care este interesat. Spun drept cã, numai cu cîteva exceptii, m-am ferit sã abordez viata politicã, izvor nesecat de inspiratie, pentru cã socotesc cã politica (mai ales cum se practicã la noi), maculeazã orice sentiment uman si ne coboarã în zone care nu ne fac cinste. Nu am fãcut o selectie anume între faptele capitale de viatã si cele mãrunte, de fiecare zi, din moment ce tot viatã înseamnã, ceea ce am vrut sã împãrtãsesc cititorului fiind esenta si semnificatiile faptului concret, asa cum m-au impresionat pe mine. Cititorul e liber sã aibã opinii divergente despre aceleasi fapte consemnate, este dreptul lui, pentru cã fiecare priveste lucrurile cu propriii ochi si le interpreteazã conform structurii, personalitãtii si sensibilitãtii sale.
M.H.: Apreciez, pentru toate cele trei cãrti, nu numai fantezia deosebitã, ci si limba corectã, exprimarea plãcutã, fraza curgãtoare care usureazã lectura si, nu în ultimul rînd, tinuta editorialã. Nu cred cã v-a fost foarte usor.
V.R.: În general, pentru fiecare carte scrisã sau editatã, sînt foarte grijuliu cu detaliile. Dincolo de textul brut, de forma definitivã, activitatea - sã spunem - de bucãtãrie editorialã este dificilã si o tratez cu atentie. Trec de zeci si zeci de ori peste fiecare paginã sau frazã, din postura de cititor si optez pentru varianta optimalã. Si tinuta editorialã este importantã, întrucît ea atrage privirea si invitã cititorul sã ia cartea în mînã si s-o rãsfoiascã, este cartea de vizitã prin care cititorul face cunostintã cu tine, în acelasi timp, semn de respect pentru el si cãreia îi acord importanta cuvenitã.
M.H.: Stimate interlocutor, înainte de a încheia periplul nostru prin lumea literelor, as dori sã ne întoarcem la antologia de la care am pornit. Considerati cã ea reflectã starea literaturii din zona noastrã, esenta dialogului nostru? Care este punctul de vedere al autorului?
V.R.: Consider cã pentru o antologie, mai potrivit este atributul de coordonator si nu de autor, avînd în vedere cã este vorba de o alcãtuire colectivã din operele celor antologati. Cred, de asemenea, cã antologiile ar trebui sã se afle, prioritar, în atentia responsabililor literaturii, sã fie cãrtile cele mai accesibile cititorului, pentru ca acesta sã-si poatã face o idee despre un anume gen, teritoriu sau alt criteriu si sã se poatã orienta în alegere textelor. Neîndoielnic cã o antologie poate fi reprezentativã pentru starea literaturii dintr-o zonã, cu conditia ca ea sã cuprindã majoritatea scriitorilor. Rareori poate fi absolut exhaustivã, dar orientativã cu sigurantã. Ca sã revenim la întrebarea initialã si esenta antologiei alcãtuitã de mine, ea devenea absolut necesarã pentru cunoasterea si evaluarea potentialului scriitoricesc al zonei. Nimeni nu poate avea pretentia cã o antologie reflectã toate aspectele unui domeniu extrem de complex si supus variatiilor de tot felul, dar se poate conta pe acest instrument, valoros pentru cei care au nevoie de el si pentru cititor în primul rînd. De aceea este necesar ca antologiile sã fie aparitii frecvente dacã nu periodice, si sã-si defineascã criteriile. Mai apropiate de adevãr sunt antologiile pe genuri literare (poezie, prozã, roman, dramaturgie etc.), sau alte criterii restrânse, dar astea toate dupã ce antologiile cu caracter general au trecut în revistã aspectele de bazã. Antologia noastrã este, dacã vreti, un soi de mobilizare, de recensãmînt al scriitorilor nostri si, indiferent de comentariile binevoitoare sau nu, ea si-a atins scopul. Cele care vor urma n-au decît sã perfecteze ce s-a fãcut, este loc de mai bine.
M.H.: Domnule Virgil Rãzesu, mi-a fãcut plãcere dialogul nostru, vã multumesc în numele meu si al cititorilor, pentru multitudinea de date si aspecte ale literaturii si ale vietii trecute în revistã.
V.R.: Vã multumesc si eu, sper cã în dialogurile urmãtoare sã schimbãm sau sã echilibrãm rolurile, pentru cã si Dvs. slujiti discursul literar, pe latura poeticã, sunteti la fel de prezent în întîlnirile culturale si nu rãmâneti dator sã închinati poezii sau epigrame pline de miez, laudative sau ironice, la adresa celor care fac parte, în fapt, din viata noastrã.
M.H.: Absolut de acord. Nu-mi rãmâne decît sã vã doresc cît mai multe reusite pe linie scriitoriceascã si sã putem purta asemenea dialoguri si pe alte teme.

Articol afisat de 1473 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Mihai Hanganu)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Opinii Stiri Opinii
Stiri Alte Titluri Stiri Alte Titluri
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective