Cîte ceva despre globalizare

Dialoguri neconventionale despre starea literaturii nemtene (III)

• interviu realizat de Mihai Hanganu cu medicul si scriitorul Virgil
Răzesu n

Mihai Hanganu: Stiu de la colegii din Bacău că frecventati cenaclul lor, că acolo ati făcut prima lansare a cărtilor Dvs., chiar în ziua de Sf. Gheorghe si că ele au fost foarte bine primite. Cineva vehicula ideea (la care subscriu), că romanul Inelul pierdut este cea mai bună realizare scriitoricească a Dvs. Cum vă simtiti printre colegii din judetul vecin?
Virgil Răzesu: Primirea cărtilor a fost chiar entuziastă, pentru că, la urma urmei, nu e un lucru de fiecare zi să te prezinti în fata colegilor cu trei cărti. Despre valoarea lor, nu eu am să mă pronunt ci cititorii. Probabil că la sedintele viitoare, după ce mai toti colegii din Bacău vor fi citit cărtile mele, voi afla mai multe păreri, ceea ce este foarte important. Pentru lansare, nu se pune problema de preferinte. Agenda nemteană era aglomerată în perioada din jurul Pastelui, în timp ce calendarul băcăuan era întocmit încă de la începutul anului. Sincer vorbind, printre colegii bacăuani mă simt foarte bine, cum mă simt si printre cei de aici. Cenaclul există si functionează, membrii lui constituie chiar o familie (au petrecut un An Nou împreună, am fost si cîtiva nemteni prezenti), toti îsi exprimă părerile deschis, nimeni nu se erijează în mare maestru si toti se bucură de succesele fiecăruia si ale tuturor. Sunt mai numerosi, au mai multi membri USR (cred că peste 60) si fac lucruri frumoase.
M.H.: Revenind la situatia literaturii din spatiul nostru geografic, ce credeti că ar trebui făcut, ce ar trebui întreprins pentru a iesi din starea de lîncezeală în care ne aflăm ?
V.R.: Răspunsul nu e simplu si ar trebui formulat si de către profesionisti si de amatori si, fireste, aplicat, tradus în fapte. Nu este suficient să constatăm si să ne lamentăm pentru o anumită stare, eventual să căutăm vinovati, cu sau fără vină. Ceea ce pot să spun este că, după aproape sase decenii de cînd am devenit pietrean sau nemtean si m-am identificat cu tot ce poate reprezenta constiinta de zonă sau regiune, potentialul nostru cultural, măsurat în oameni si capacităti este mult mai mare decît pare si se cunoaste si ar trebui valorificat cu mai mult interes si eficientă. Nu neg conditiile vitrege în care ne aflăm în toate domeniile de activitate si viata deosebit de grea pe care cei mai multi o resimt. Dar tocmai fiindcă este vorba de un domeniu spiritual, în conditiile în care suntem asaltati, invadati de mareea globalizării iminente care, vrem nu vrem, ne va acoperi si înghiti, orice om cu pretentii intelectuale ar trebui să facă mai mult decît face. Nu este vorba de programe venite de sus, de mare amploare si perspectivă, sigur si acestea există, dar au o finalitate pe termen lung si implică alte paliere decizionale, ci de ceea ce ar trebui să facă fiecare, la nivelul propriei constiinte si posibilităti. De altfel, marea problemă a societătii noastre actuale este că toată lumea constată, desluseste răul si cauzele, dar nimeni, absolut NIMENI, nu oferă solutii. Clasa politică ... n-are grija culturii, ea este preocupată doar de interesele proprii. Nu se poate conta pe ea. Nu numai la noi, ci în toată lumea. În rest...
M.H.: Apropo de „globalizare“, ce părere aveti despre acest concept?
V.R.: De principiu si teoretic vorbind, globalizarea n-ar trebui respinsă aprioric. Ea are ca principal scop, constientizarea pînă la nivel de individ, că lumea este un tot, un întreg absolut si că indiferent în ce punct sau colt al lumii se petrece ceva, acel ceva are influentă, se răsfrînge asupra întregului. Mai concret spus, ar însemna o atenuare a spiritului de separare sau granită si orice înseamnă un plus de eficientă sau progres pentru om si societate să fie aplicat la întreaga lume. Din păcate, realitatea diferă de teorie. În definitiv, omul gîndeste mai simplu: lasă-mă, domnule, cu globalizarea dumitale; ce mă priveste pe mine ? Eu vreau ca eu, copiii si familia mea să trăim mai bine si mai usor. Nimic de zis. Numai că nu degeaba s-a afirmat că globalizarea mai mult ascunde decît spune si arată. Acceptăm globalizarea, dar traiul bun întîrzie. Riscul unei ierarhizări, în societăti mai ... societăti decît celelalte, dornice să le conducă pe cele obligate să asculte si să se supună, este foarte mare. Nu este nici un secret că societătile subterane cunoscute, dar care rămîneau în umbră altădată, începînd cu masoneria si terminînd cu Clubul Bilderberg, au iesit la lumina zilei, ba îsi fac si publicitate. Ca să se stie că există, sînt puternice si actionează. Nu de multă vreme, adunarea anuală a Clubului Bilderberg a avut loc, ca orice întrunire oficială de grup, în Grecia, tara cu cele mai mari probleme din Europa. Dar se pare că clubul respectiv nu este dispus să sară în ajutorul Greciei. Organizatiile respective îsi aleg prozelitii dintre cei mai puternici economic sau aflati în posturi cheie, încît forta lor devine mereu si mereu mai mare. Ele vor croi lumea conform propriilor interese, o conduce în viitor si vor dicta mersul ei. Că strigă în gura mare că nu tintesc altceva decît bine tuturor oamenilor si al întregii omeniri, nimic mai adevărat. Dar realitatea, faptul comun care interesează pe fiecare individ, nu le dă dreptate. Nici nu s-a ajuns la globalizare si există micile mari semne ale directiei în care merge lumea. Nu întîmplător, nu se mai poate răspunde cu seninătate si cu certitudine absolută unor întrebări: nu cumva catastrofele naturale (cutremure, furtuni devastatoare, inundatii si celelalte), care au existat dintotdeauna, dar care sînt mereu mai frecvente, mai grave si manifestate pe arii tot mai extinse, ar putea fi provocate de mîna omului, asa cum afirmă foarte multe glasuri? Nu cumva suita de epidemii care trec cu usurintă de la animale la om (gripa aviară, porcină, sindromul vacii nebune, mai nou, al căpuselor ucigase etc.) fac parte din acelasi scenariu? Nu cumva violenta si terorismul, dincolo de manifestările de fundamentalism si intolerantă, ca si focarele de tensiuni sociale, crizele din toate domeniile, singurele care poartă pecetea globalizării în curs, sînt provocate si dirijate cu abilitate si interes? Puteti multiplica întrebările la nesfârsit, răspunsurile vor fi aceleasi, dominate de îndoieli care duc spre principala finalitate: puterea si dominatia mondială, mentinerea discrepantei dintre săraci si bogati si diminuarea populatiei. În fine, problematica este destul de încâlcită si greu de limpezit. Dar omul trebuie să gîndească la viitor, să-si pună probleme si să actioneze, pe cît posibil, indiferent de locul unde se află si de pozitia din societate.

„Sunt în tratative cu cîtiva scenaristi profesionisti“

M.H.: Interesant. Poate că problemele de genul acesta ar trebui mai amplu dezbătute.
V.R.: Nu vă contrazic, pentru că ele depăsesc aria individului sau a unui grup restrîns, devin probleme generale, universale, care ar trebui discutate si dezbătute de marele public. Nu de mult, am lucrat la un proiect care mi se părea interesant si realizabil: Conferintele de la Piatra Neamt, în parteneriat cu principalele noastre institutii. Cei mai vîrstnici îsi amintesc de perioadele mai vechi cînd conferintele regretatului Iulian Antonescu făceau săli pline si entuziaste, se abăteau de la litera indicatiilor si erau foarte gustate. În proiectul nostru era vorba de zece conferinte, tinute în anul 2012, de către mari personalităti ale tării, din diferite domenii, conform unui calendar bine pus la punct si nu la modul muncii patriotice, ci cu asigurarea cheltuielilor de deplasare, casă si masă, ba si cu o indemnizatie pentru fiecare conferentiar. Din păcate, am esuat din cauza unor amănunte si a unor schimbări conjuncturale. Mai sperăm într-o revenire pentru mai tîrziu. Apropo de planuri, initiative si autori care să spună ceva literaturii noastre. Cum pot să rămîn senin cînd abia s-a încheiat la Bucuresti, Bookfestă' 2012? E greu de ajuns acolo cu un stand propriu de carte, fiindcă închirierea unui spatiu expozitional este, pur si simplu, prohibitivă. Dacă cei cu putere de decizie ar fi luat o initiativă, n-ar fi fost chiar imposibilă o modalitate de participare accesibilă si nouă, poate lipindu-ne de unii cu mai multe posibilităti. Să nu fac păcate, nu m-as mira să aud mîine-poimîine de prezenta unor favorizati de pe meleagurile noastre.
M.H.: Din păcate, aveti dreptate. As dori să vă referiti si la celelalte cărti ale Dvs. recent lansate. Nu vreau să vă complimentez, dar mi se pare că ultimul roman, Inelul Pierdut, ar merita o atentie specială. Este o carte densă în fapte, unele absolut inedite, acoperă o istorie de mai bine de jumătate de mileniu, actiunea se desfăsoară pe un teritoriu vast, realizează o galerie de personaje foarte bine creionate si, fapt foarte important, dedică ultima parte unei probleme de mare viitor pentru omenire, aceea a unui singur Dumnezeu, chiar dacă fiecare natie si-ar păstra traditiile, obiceiurile si trăsăturile specifice. N-ar fi posibil altfel. Este o temă oricînd deschisă dialogului si care ar reclama solutii adecvate, ar mai atenua exploziile de violentă, fundamentalism si intolerantă, care fac atîtea victime nevinovate. Cît din actiunea romanului este fantezie si cît este realitate? Cum ati reusit să realizati o adevărată frescă de mari dimensiuni si nu numai atît, dar concepută ca un scenariu de film? V-ati gândit vreodată la o ecranizare? Cred că s-ar preta la asa ceva.
V.R.: S-ar putea ca romanul meu să fie „cîntecul de lebădă“. Sincer vorbind, realitatea si fictiunea îsi dau mîna. Fantezia nu priveste decît legătura si înlăntuirea faptelor care-si păstrează autenticitatea si sîmburele de adevăr, plauzibil si controlabil. Pe acestea am brodat întreaga canava a actiunii si am realizat galeria de personaje de care aminteati. Trebuie să recunosc că un foarte mare sprijin am avut în documentarea de pe Internet, pentru că intentiile initiale vizau continuarea vietii personajelor din primul meu roman, Prin Vămile Vietii. Dar pe parcurs, putin a rămas din acele intentii, actiunea s-a arborizat, a deschis noi si noi căi si a devenit ceea ce caracterizati ca o frescă. Cît despre stilul cinematografic, nu îmi însusesc vreun merit. Sigur că m-am gîndit la o ecranizare, pentru că nuanta istorică a romanului nu poate fi negată. Ea este determinată de odiseea unui inel rătăcit sau pierdut în circumstante care devin osatura întregii scrieri. Multi au sesizat nuantele cinematografice si sunt în tratative cu cîtiva scenaristi profesionisti, Dar ... iar si iar, intră în joc problemele de critică si vizibilitate, adevărate frîne pentru necunoscuti.

„Politica maculează orice sentiment uman si ne coboară în zone care nu ne fac cinste“

M.H.: Poate că profesionistii nostri vor avea un cuvînt de spus pentru revistele literare sau, de ce nu, pentru forul suprem al literaturii. Le-ati oferit cărtile?
V.R.: E greu să intuiesc viitorul. Unora le-am oferit, altora nu, fiindcă nu s-au arătat interesati. Oricum, orice initiativă poate fi binevenită.
M.H.: As vrea să vorbim putin si despre cea de a treia carte a Dvs., Ce ne Facem, Doamnelor?!. Trebuie să spun că titlul este interesant si provocator, si chiar dacă se adresează doamnelor, subliniind pretuirea Dvs. pentru sexul frumos, continutul este un mozaic foarte divers de fapte si interpretări, si vă defineste ca un observator interesat de ceea ce se petrece în jurul lui. Ce ne mai puteti spune?
V.R.: Ati sesizat foarte bine unele din trăsăturile cărtii. Este, într-adevăr, un mozaic de fapte, situatii sau întîmplări, ale mele sau ale altora, din viata de toate zilele, în fapt, sursa inepuizabilă a literaturii. Fată de alte cărti ale mele, de aceeasi factură, oarecum diferit este faptul că secventele oferite cititorului sînt mai putin dominate de uniforma medicului care am fost si mai impregnate de vesmîntul omului obisnuit, trăitor într-o comunitate, în societatea de care este interesat. Spun drept că, numai cu cîteva exceptii, m-am ferit să abordez viata politică, izvor nesecat de inspiratie, pentru că socotesc că politica (mai ales cum se practică la noi), maculează orice sentiment uman si ne coboară în zone care nu ne fac cinste. Nu am făcut o selectie anume între faptele capitale de viată si cele mărunte, de fiecare zi, din moment ce tot viată înseamnă, ceea ce am vrut să împărtăsesc cititorului fiind esenta si semnificatiile faptului concret, asa cum m-au impresionat pe mine. Cititorul e liber să aibă opinii divergente despre aceleasi fapte consemnate, este dreptul lui, pentru că fiecare priveste lucrurile cu propriii ochi si le interpretează conform structurii, personalitătii si sensibilitătii sale.
M.H.: Apreciez, pentru toate cele trei cărti, nu numai fantezia deosebită, ci si limba corectă, exprimarea plăcută, fraza curgătoare care usurează lectura si, nu în ultimul rînd, tinuta editorială. Nu cred că v-a fost foarte usor.
V.R.: În general, pentru fiecare carte scrisă sau editată, sînt foarte grijuliu cu detaliile. Dincolo de textul brut, de forma definitivă, activitatea - să spunem - de bucătărie editorială este dificilă si o tratez cu atentie. Trec de zeci si zeci de ori peste fiecare pagină sau frază, din postura de cititor si optez pentru varianta optimală. Si tinuta editorială este importantă, întrucît ea atrage privirea si invită cititorul să ia cartea în mînă si s-o răsfoiască, este cartea de vizită prin care cititorul face cunostintă cu tine, în acelasi timp, semn de respect pentru el si căreia îi acord importanta cuvenită.
M.H.: Stimate interlocutor, înainte de a încheia periplul nostru prin lumea literelor, as dori să ne întoarcem la antologia de la care am pornit. Considerati că ea reflectă starea literaturii din zona noastră, esenta dialogului nostru? Care este punctul de vedere al autorului?
V.R.: Consider că pentru o antologie, mai potrivit este atributul de coordonator si nu de autor, avînd în vedere că este vorba de o alcătuire colectivă din operele celor antologati. Cred, de asemenea, că antologiile ar trebui să se afle, prioritar, în atentia responsabililor literaturii, să fie cărtile cele mai accesibile cititorului, pentru ca acesta să-si poată face o idee despre un anume gen, teritoriu sau alt criteriu si să se poată orienta în alegere textelor. Neîndoielnic că o antologie poate fi reprezentativă pentru starea literaturii dintr-o zonă, cu conditia ca ea să cuprindă majoritatea scriitorilor. Rareori poate fi absolut exhaustivă, dar orientativă cu sigurantă. Ca să revenim la întrebarea initială si esenta antologiei alcătuită de mine, ea devenea absolut necesară pentru cunoasterea si evaluarea potentialului scriitoricesc al zonei. Nimeni nu poate avea pretentia că o antologie reflectă toate aspectele unui domeniu extrem de complex si supus variatiilor de tot felul, dar se poate conta pe acest instrument, valoros pentru cei care au nevoie de el si pentru cititor în primul rînd. De aceea este necesar ca antologiile să fie aparitii frecvente dacă nu periodice, si să-si definească criteriile. Mai apropiate de adevăr sunt antologiile pe genuri literare (poezie, proză, roman, dramaturgie etc.), sau alte criterii restrânse, dar astea toate după ce antologiile cu caracter general au trecut în revistă aspectele de bază. Antologia noastră este, dacă vreti, un soi de mobilizare, de recensămînt al scriitorilor nostri si, indiferent de comentariile binevoitoare sau nu, ea si-a atins scopul. Cele care vor urma n-au decît să perfecteze ce s-a făcut, este loc de mai bine.
M.H.: Domnule Virgil Răzesu, mi-a făcut plăcere dialogul nostru, vă multumesc în numele meu si al cititorilor, pentru multitudinea de date si aspecte ale literaturii si ale vietii trecute în revistă.
V.R.: Vă multumesc si eu, sper că în dialogurile următoare să schimbăm sau să echilibrăm rolurile, pentru că si Dvs. slujiti discursul literar, pe latura poetică, sunteti la fel de prezent în întîlnirile culturale si nu rămâneti dator să închinati poezii sau epigrame pline de miez, laudative sau ironice, la adresa celor care fac parte, în fapt, din viata noastră.
M.H.: Absolut de acord. Nu-mi rămâne decît să vă doresc cît mai multe reusite pe linie scriitoricească si să putem purta asemenea dialoguri si pe alte teme.