Biserica din Grintiesu Mare - o bisericĂŁ smeritĂŁ ce impresioneazĂŁ prin frumusete si simplitate

• biserica dateazĂŁ din anii 1792 - 1793 si a fost ridicatĂŁ de românii „ungureni“, care au trecut muntii pentru a scĂŁpa de prigoana religioasĂŁ si deznationalizĂŁrii ĂŽmpĂŁrĂŁtesei Maria Tereza • „Un lucru ce o deosebeste poate de celelate bisericute din lemn, apartinĂŽnd secolului al XVIII-lea, este faptul cĂŁ biserica noastrĂŁ, pe care o conservĂŁm cu sfintenie ca pe un giuvaer al ortodoxiei românesti, pĂŁstreazĂŁ icoane vechi din perioada ridicĂŁrii sale de cĂŁtre descĂŁlecĂŁtorii ungureni, dar si de cĂŁtre urmasii lor, vietuitori ai anilor 1852 sau 1891, care au simtit nevoia lĂŁuntricĂŁ sĂŁ adauge la zestrea lĂŁcasului lor de ĂŽnchinĂŁciune noi podoabe artistice reprezentĂŽnd chipuri de sfinti“, am aflat de la preotul Dimitrie Pintilie •

Ori de cĂŽte ori luĂŁm drumul unui asezĂŁmĂŽnt de cult, pentru prezentarea sa ĂŽn paginile publicatiei noastre, ne pregĂŁtim sĂŁ intrĂŁm curati ĂŽntr-o altĂŁ poveste. De astĂŁ datĂŁ, inima ne-a ĂŽndemnat sĂŁ ne apropiem duios si cu rĂŁbdare de Biserica de lemn din Grinties, cu hramul Duminica tuturor sfiintilor, ridicatĂŁ ĂŽntr-o poianĂŁ de pe malul pĂŽrĂŽului cu acelasi nume. Aflasem din cronici cĂŁ aveam de-a face cu cel mai vechi monument de arhitecturĂŁ religioasĂŁ de pe cuprinsul comunei, iar de la bĂŁtrĂŽnii locului cĂŁ povestea acestui lĂŁcas de ĂŽnchinĂŁciune, de-i vom trece pragul cu evlavie, ni se va deschide tainic, precum inima unei fiinte coborĂŽte din negura vremii. Si, ĂŽntr-adevĂŁr, au avut dreptate.

LĂŁcas ce dĂŁinuie datoritĂŁ strĂŁdaniei preotului Grigorie

TimidĂŁ si firavĂŁ arhitectonic, dar mĂŁreatĂŁ duhovniceste, bisericuta ne-a primit smeritĂŁ, tĂŁcutĂŁ si curatĂŁ, precum o fecioarĂŁ, iar ĂŽn umbra sa, tĂŽnĂŁr si plin de ospitalitate crestinĂŁ, pĂŁrintele Dumitru Pintilie, pĂŁstorul de suflete, cel care, aflĂŽnd rostul descinderii noastre la biserica ĂŽngrijitĂŁ astĂŁzi de sine, ĂŽntru ortodoxie, avea sĂŁ ne preia si sĂŁ ne conducĂŁ subtil ĂŽn tainele acesteia. „Ati fĂŁcut popas crestinesc la biserica primei parohii din Grinties. Acesta a fost cel mai important loc de ĂŽnchinĂŁciune din comunitatea noastrĂŁ pĂŽnĂŁ la ridicarea bisericii din satul Poiana, la 1864. Biserica dateazĂŁ din anii 1792 - 1793. Despre vechimea bisericii, pe care cu vrednicie si smerenie ĂŽncerc s-o slujesc, ne vorbeste pomelnicul ctitoricesc pĂŁstrat si astĂŁzi ĂŽn altar, ca obiect de mare valoare documentarĂŁ, scris cu litere chirilice de cĂŁtre pictorul bisericii Teodosie Zugravul. Pomelnicul este datat 1794, la finalizarea lucrĂŁrilor de constructie, apare sub forma unui triptic scris si pictat pe lemn de paltin si enumerĂŁ pe toti cei care au contribuit la ridicarea acestei biserici. Citirea lui ne prezintĂŁ faptul cĂŁ satul Grintiesu Mare si aceastĂŁ bisericĂŁ s-au ridicat de cĂŁtre românii ardeleni, numiti ĂŽndeobste „ungureni“, ce au fugit din calea opresiunii, a catolicizĂŁrii si deznationalizĂŁrii initiate de ĂŽmpĂŁrĂŁteasa Maria Tereza. Conform ĂŽnscrisului, primul preot al bisericii a fost Grigorie, sosit ĂŽmpreunĂŁ cu 17 familii din Ardeal si care la ĂŽnceput a sustinut serviciul religios ĂŽntr-una dintre case. Despre preotul Grigorie se consemneazĂŁ ĂŽn acelasi pomelnic cĂŁ pentru ridicarea bisericii sfintia-sa «au dat ostenealĂŁ mai multĂŁ decĂŽt toti». Deci, asa cum spuneam, dacĂŁ la sosirea pe aceste meleaguri refugiatilor ungureni li se oficiau slujbele religioase ĂŽntr-o casĂŁ de crestin, mai apoi, cĂŽnd comunitatea a crescut si obstea s-a mĂŁrit, ortodocsii au purces la ridicarea unui lĂŁcas de cult, imigrantii ardeleni alĂŁturĂŽndu-se autohtonilor ĂŽn aceastĂŁ necesarĂŁ ĂŽnfĂŁptuire. Revenind la pomelnicul ctitoricesc, mai doresc sĂŁ adaug cĂŁ se mai aflĂŁ un nume, acela al preotului Iacov, despre care credem cĂŁ or va fi fost ĂŽmpreunĂŁslujitor cu preotul Grigorie, or o fi fost pĂŁstor de suflete ĂŽn altĂŁ parte si s-a alĂŁturat ĂŽn refugiu oamenilor ce au ajuns pe valea Grintiesului“, ne-a povestit pĂŁrintele Pintilie care, desi ceva mai nou printre credinciosii din Grinties, se vede treaba cĂŁ si-a ĂŽnsusit cu respect fatĂŁ de ĂŽnaintasi istoria bisericii si a comunitĂŁtii ĂŽn care si-a aflat linistea duhovniceascĂŁ.

S-au pĂŁstrat icoanele originale

ÎncĂŁ de la intrarea ĂŽn biserica veche de pe Grintiesu Mare, cum spun localnicii, avea sĂŁ ne impresioneze frumusetea catapetesmei, care desi acoperitĂŁ de „colbul“ vechimei sale, lĂŁsa sĂŁ se ĂŽntrevadĂŁ figurile sfintilor, ce ne priveau cu duiosie crestinĂŁ de la ĂŽnĂŁltimea credintei lor. „Catapeteasma bisericii pĂŁstreazĂŁ icoanele originale pictate de un artist foarte talentat, pe nume Teodosie Zugravul, care dupĂŁ cum observati are un stil propriu, specific secolului al XVIII-lea si care ne onoreazĂŁ cu operele sale. În special icoanele ĂŽmpĂŁrĂŁtesti, cele ale MĂŽntuitorului si Maicii Domnului, icoana hramului Duminica tuturor sfintilor si cea a SfĂŽntului Ierarh Nicolae, care sĂŽnt realizate cu migalĂŁ si mare atentie. Apoi, si celelalte registre ale icoanelor au tinuta lor artisticĂŁ, dupĂŁ cum si ĂŽntregul ansamblu arhitectonic al catapetesmei. De datĂŁ mai recentĂŁ, realizate ĂŽn 1835, sĂŽnt icoanele de pe usile diaconesti, dar nu mai putin frumoase din punct de vedere artistic. Ca mai toate bisericile tĂŁrĂŁnesti de pe vĂŁile Bistritei si Bistricioarei, ridicate ĂŽn veacul al XVIII-lea si am ĂŽn vedere biserica din Galu, cea din Dreptu, biserica din RĂŁpciuni, azi la Muzeul Satului din Bucuresti, biserica din Tulghes, Bistricioara, CeahlĂŁu-Schit, biserica din Grintiesu Mare, impresioneazĂŁ prin frumusete si simplitate, asta confirmĂŽnd faptul cĂŁ avem de-a face cu o operĂŁ a mesterilor locali. AceastĂŁ ctitorie religioasĂŁ a fost construitĂŁ din bĂŽrne de brad, ĂŽn planul triconc, specific perioadei la care am fĂŁcut referire. CĂŽt priveste pridvorul si clopotnita, s-au dovedit a fi o adĂŁugire reusitĂŁ, realizatĂŁ odatĂŁ cu operatiunile de renovare de la sfĂŽrsitul secolului al XIX-lea, conform unui al doilea pomelnic ctitoricesc datat 1891, renovare ĂŽnsemnĂŽnd si ĂŽnvesmĂŽntarea bisericii cu scĂŽndurĂŁ de brad. Referitor la arhitectura bisericii, mesterii au respectat pĂŁrtile componente ale unui lĂŁcas de cult, ĂŽn proportii reduse, pridvor, pronaos, naos si altar. În pronaos si naos, mesterii au realizat un plafon cu calotĂŁ sfericĂŁ din opt laturi, la bazĂŁ din scĂŽnduri ĂŽmbinate ĂŽn coadĂŁ de rĂŽndunicĂŁ. Stranele sunt sculptate din lemn de paltin. Valoarea bisericii este ĂŽntregitĂŁ de pictura originalĂŁ a iconostasului si a icoanelor mari executate ĂŽn ulei, pe lemn, acestea pĂŁstrĂŽndu-se ĂŽn conditii bune pĂŽnĂŁ astĂŁzi. Un lucru ce o deosebeste poate de celelalte bisericute din lemn, apartinĂŽnd secolului al XVIII-lea, este faptul cĂŁ biserica noastrĂŁ, pe care o conservĂŁm cu sfintenie ca pe un giuvaer al ortodoxiei românesti, pĂŁstreazĂŁ icoane vechi din perioada ridicĂŁrii sale de cĂŁtre descĂŁlecĂŁtorii ungureni, dar si de cĂŁtre urmasii lor, vietuitori ai anilor 1852 sau 1891, care au simtit nevoia lĂŁuntricĂŁ sĂŁ adauge la zestrea lĂŁcasului lor de ĂŽnchinĂŁciune noi podoabe artistice reprezentĂŽnd chipuri de sfinti“, ne-a mai povestit preotul Dimitrie Pintilie.

„Ceea ce este simplu, este si valoros“

Iar noi simtim la rĂŽndu-ne nevoia sĂŁ mai adĂŁugĂŁm la spusele sale cĂŁ din zestrea bisericii din Grintiesu Mare fac parte, spre bucuria clerului local si mĂŽndria grintiesenilor iubitori de slovĂŁ scrisĂŁ si unele cĂŁrti religioase vechi, precum un Evanghelistar, datat 1826, un Liturghier din 1860 si un Octoih de datĂŁ ceva mai apropiatĂŁ, anul aparitiei fiind 1912. Asadar, vĂŁzĂŽnd tot ce presupune biserica din lemn din Grinties, considerĂŁm suficient pentru a simti emotia ĂŽmpĂŁcĂŁrii cu noi ĂŽnsine. Doream, ĂŽnsĂŁ, sĂŁ mai descoperim si alte aspecte legate de rolul si rostul unei bisericute vechi ĂŽn viata religioasĂŁ a comunitĂŁtii, acum, cĂŽnd nasc ĂŽmprejurul nostru adevĂŁrate catedrale. Si de la cine oare puteam sĂŁ aflĂŁm acest lucru, decĂŽt de la interlocutorul nostru, pĂŁrintele Pintilie. „Ceea ce este simplu, este si valoros. Ne reprezintĂŁ si ne aseazĂŁ ĂŽn fata lui Dumnezeu asa cum sĂŽntem. Consider cĂŁ nu trebuie sĂŁ ne ĂŽmpopotonĂŁm pentru a iesi din anumite tipare. Credinta este una singurĂŁ, fie cĂŁ intri ĂŽn comuniune cu Dumnezeu ĂŽntr-un lĂŁcas de cult de mare simplitate, fie cĂŁ te ĂŽnchini ĂŽntr-o catedralĂŁ, precum cele metropolitane. Eu, ca slujitor al Domnului, cĂŽnd am intrat ĂŽn aceastĂŁ modestĂŁ, dar plinĂŁ de duh sfĂŽnt ctitorie bisericeascĂŁ, am simtit cĂŁ trebuie sĂŁ continui cu respect si responsabilitate ceea ce au sĂŁvĂŽrsit cu nevointĂŁ si smerenie ĂŽnaintasii truditori ai credintei, ce au pĂŁstorit grintiesenii de-a lungul celor peste douĂŁ veacuri. Da, acestea sĂŽnt cuvintele care ĂŽmbracĂŁ cel mai bine sentimentele si trĂŁirile mele“, a mĂŁrturisit cu emotie parohul. Si fiindcĂŁ a fost adusĂŁ vorba despre ĂŽnaintemergĂŁtorii sĂŁi ĂŽntru pĂŁstorirea sufletelor parohiei l-am rugat pe preotul Pintilie sĂŁ refacĂŁ istoria bisericii si din acest punct de vedere. „Din informatiile mele au trecut prin aceastĂŁ bisericĂŁ slujind cu credintĂŁ si nevoind ĂŽn duhovnicie 11 preoti. Primii, asa cum aratĂŁ pomelnicul ctitoricesc, au fost preotii Grigorie si Iacov, pe la sfĂŽrsitul secolului al XIX-lea a slujit preotul Gheorghe BaltĂŁ, urmat, ĂŽncepĂŽnd cu anul 1904 de cĂŁtre pĂŁrintele Alexandru Romanescu, un preot cu o tinutĂŁ voievodalĂŁ, ce a pĂŁstorit pĂŽnĂŁ prin 1943. Apoi a fost pĂŁrintele Vasile Maftei, un om de o modestie rarĂŁ si o mare calitate moralĂŁ, de altfel singurul ce a tinut sĂŁ fie ĂŽnmormĂŽntat ĂŽn cimitirul satului alĂŁturi de pĂŁrintii sĂŁi. I-au urmat preotii Ioan Ilie si Sebastian Benza, iar din 2001, prin binecuvĂŽntarea lui Dumnezeu, mĂŁ ĂŽnvrednicesc a sluji eu. Consider cĂŁ a fost o onoare pentru mine sĂŁ le urmez, dar si o obligatie ĂŽn a le continua nevointa si truda“.

Locuri aparent pline de liniste patriarhalĂŁ, dar ĂŽn realitate pline de vigoarea trecutului

Si discutiile nu s-au oprit aici, chiar dacĂŁ descinsesem ĂŽn zonĂŁ interesati mai cu seamĂŁ de Biserica de lemn Grinties, unul din multele obiective cu valoare de patrimoniu de pe vĂŁile Bistritei si Bistricioarei. AtĂŽt preotul, cĂŽt mai cu seamĂŁ profesorul Daniel Dieaconu, ultimul grintiesean sadea, aveau sĂŁ ne mai spunĂŁ si cĂŽte ceva despre comuna ĂŽn care am petrecut cu rost cĂŽteva clipe de zĂŁbavĂŁ: „Teritoriul comunei Grinties de astĂŁzi a apartinut ĂŽn vechime mai multor stĂŁpĂŽni, laici sau ecleziastici, fiind numeroase disputele ĂŽntre mĂŁnĂŁstiri si boieri, procese nesfĂŽrsite, conflictele ajungĂŽnd uneori pĂŽnĂŁ la violentĂŁ. În secolul al XV-lea, acest domeniu situat la granita cu Transilvania a fost ĂŽn ĂŽntregime domnesc, dar prin danii succesive el a intrat ĂŽn posesia mĂŁnĂŁstirilor, atĂŽt cele mari ale Moldovei, Neamt si Bistrita, cĂŽt si a unor noi lĂŁcasuri de cult ridicate chiar ĂŽn regiunea de la poalele CeahlĂŁului: MĂŁnĂŁstirea Hangu-Buhalnita, MĂŁnĂŁstirea Pionul, Schitul Cerebuc, MĂŁnĂŁstirea DurĂŁu, Schitul Sofia. În veacul al XVII-lea, boierii Cantacuzini devin stĂŁpĂŽni ai unor ĂŽntinse teritorii pe domeniul Hangului si timp de aproape douĂŁ secole ĂŽsi vor disputa mosiile cu mĂŁnĂŁstirile regiunii. Toponimul Grinties se considerĂŁ cĂŁ se datoreazĂŁ termenului german «Die Grentze», ĂŽnsemnĂŽnd granitĂŁ, dat de cĂŁtre locuitorii austrieci din Imperiul Habsburgic, care ĂŽsi ĂŽntinseserĂŁ hotarele dincoace de «cumpĂŁna apelor» (ĂŽn 1792), ĂŽncĂŁlcĂŽnd vechiul hotar al Moldovei lui Stefan cel Mare, la Prisecani, ĂŽn vestul comunei Grinties fiind instituite pichete de grĂŁniceri si vamĂŁ, realitate ce a durat pĂŽnĂŁ la 1918. Procesul de populare a acestor asezĂŁri de pe valea Bistricioarei a fost unul lent, dar continuu, strĂŽns legat de apropierea de Transilvania, fiind consemnate din vechime legĂŁturi comerciale, desfĂŁsurate prin trecĂŁtoarea Prisecani. Schimburile de populatie de o parte si cealaltĂŁ a Carpatilor s-au desfĂŁsurat pe poteci, de cele mai multe ori stiute doar de localnici si care erau numite «vama cucului». Oierii transhumanti, numiti tutuieni, au fost o prezentĂŁ sezonierĂŁ obisnuitĂŁ, multi dintre ei stabilindu-se pe aceste locuri, atunci cĂŽnd situatia politicĂŁ si socialĂŁ din Transilvania nu le-a mai oferit posibilitatea de a practica strĂŁvechea lor ĂŽndeletnicire. Au ĂŽntemeiat sate noi ori s-au asezat ĂŽn cele deja existente. Mai ales ĂŽn secolul al XVIII-lea se ĂŽnregistreazĂŁ un aflux mare de fugari care s-a asezat ĂŽn sate precum Schit, Grinties, Galu, CĂŽrnu, TarcĂŁu, Izvorul Alb. Ungurenii au fost bine primiti de cĂŁtre autoritĂŁti, datĂŁ fiind densitatea redusĂŁ a populatiei. Catagrafiile, ĂŽncepĂŽnd cu cea din 1772, ĂŽi consemneazĂŁ pe ardeleni, pe unii cu nume, pe altii cu porecla, cum ar fi, bĂŽrsan, ungurean, sĂŁlĂŁgean, almĂŁsan si lista ar putea continua. Asta spre exemplificare, pentru a ajunge de fapt de unde am plecat. DescĂŁlecarea ungurenilor ardeleni ĂŽn zonĂŁ si ctitorirea lĂŁcasurilor de cult ortodox, ĂŽn general, si a bisericutei grintiesene, ĂŽn particular“, aveam sĂŁ aflĂŁm de la cei doi, preotul Pintilie si istoricul Dieaconu. Cu tolba plinĂŁ de informatii si cu sufletul ĂŽncĂŁrcat de istorie crestinĂŁ ne-am retras sfiosi spre ale noastre. Nu ĂŽnsĂŁ fĂŁrĂŁ a reflecta profund la trecutul unor locuri aparent pline de liniste patriarhalĂŁ, dar ĂŽn realitate pline de vigoarea trecutului.