Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Septembrie 2012
LMMJVSD
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 22 Septembrie 2012
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email
Biserica din Grintiesu Mare - o biserică smerită ce impresionează prin frumusete si simplitate

Biserica din Grintiesu Mare - o biserică smerită ce impresionează prin frumusete si simplitate

• biserica datează din anii 1792 - 1793 si a fost ridicată de românii „ungureni“, care au trecut muntii pentru a scăpa de prigoana religioasă si deznationalizării împărătesei Maria Tereza • „Un lucru ce o deosebeste poate de celelate bisericute din lemn, apartinînd secolului al XVIII-lea, este faptul că biserica noastră, pe care o conservăm cu sfintenie ca pe un giuvaer al ortodoxiei românesti, păstrează icoane vechi din perioada ridicării sale de către descălecătorii ungureni, dar si de către urmasii lor, vietuitori ai anilor 1852 sau 1891, care au simtit nevoia lăuntrică să adauge la zestrea lăcasului lor de închinăciune noi podoabe artistice reprezentînd chipuri de sfinti“, am aflat de la preotul Dimitrie Pintilie •

Ori de cîte ori luăm drumul unui asezămînt de cult, pentru prezentarea sa în paginile publicatiei noastre, ne pregătim să intrăm curati într-o altă poveste. De astă dată, inima ne-a îndemnat să ne apropiem duios si cu răbdare de Biserica de lemn din Grinties, cu hramul Duminica tuturor sfiintilor, ridicată într-o poiană de pe malul pîrîului cu acelasi nume. Aflasem din cronici că aveam de-a face cu cel mai vechi monument de arhitectură religioasă de pe cuprinsul comunei, iar de la bătrînii locului că povestea acestui lăcas de închinăciune, de-i vom trece pragul cu evlavie, ni se va deschide tainic, precum inima unei fiinte coborîte din negura vremii. Si, într-adevăr, au avut dreptate.

Lăcas ce dăinuie datorită strădaniei preotului Grigorie

Timidă si firavă arhitectonic, dar măreată duhovniceste, bisericuta ne-a primit smerită, tăcută si curată, precum o fecioară, iar în umbra sa, tînăr si plin de ospitalitate crestină, părintele Dumitru Pintilie, păstorul de suflete, cel care, aflînd rostul descinderii noastre la biserica îngrijită astăzi de sine, întru ortodoxie, avea să ne preia si să ne conducă subtil în tainele acesteia. „Ati făcut popas crestinesc la biserica primei parohii din Grinties. Acesta a fost cel mai important loc de închinăciune din comunitatea noastră pînă la ridicarea bisericii din satul Poiana, la 1864. Biserica datează din anii 1792 - 1793. Despre vechimea bisericii, pe care cu vrednicie si smerenie încerc s-o slujesc, ne vorbeste pomelnicul ctitoricesc păstrat si astăzi în altar, ca obiect de mare valoare documentară, scris cu litere chirilice de către pictorul bisericii Teodosie Zugravul. Pomelnicul este datat 1794, la finalizarea lucrărilor de constructie, apare sub forma unui triptic scris si pictat pe lemn de paltin si enumeră pe toti cei care au contribuit la ridicarea acestei biserici. Citirea lui ne prezintă faptul că satul Grintiesu Mare si această biserică s-au ridicat de către românii ardeleni, numiti îndeobste „ungureni“, ce au fugit din calea opresiunii, a catolicizării si deznationalizării initiate de împărăteasa Maria Tereza. Conform înscrisului, primul preot al bisericii a fost Grigorie, sosit împreună cu 17 familii din Ardeal si care la început a sustinut serviciul religios într-una dintre case. Despre preotul Grigorie se consemnează în acelasi pomelnic că pentru ridicarea bisericii sfintia-sa «au dat osteneală mai multă decît toti». Deci, asa cum spuneam, dacă la sosirea pe aceste meleaguri refugiatilor ungureni li se oficiau slujbele religioase într-o casă de crestin, mai apoi, cînd comunitatea a crescut si obstea s-a mărit, ortodocsii au purces la ridicarea unui lăcas de cult, imigrantii ardeleni alăturîndu-se autohtonilor în această necesară înfăptuire. Revenind la pomelnicul ctitoricesc, mai doresc să adaug că se mai află un nume, acela al preotului Iacov, despre care credem că or va fi fost împreunăslujitor cu preotul Grigorie, or o fi fost păstor de suflete în altă parte si s-a alăturat în refugiu oamenilor ce au ajuns pe valea Grintiesului“, ne-a povestit părintele Pintilie care, desi ceva mai nou printre credinciosii din Grinties, se vede treaba că si-a însusit cu respect fată de înaintasi istoria bisericii si a comunitătii în care si-a aflat linistea duhovnicească.

S-au păstrat icoanele originale

Încă de la intrarea în biserica veche de pe Grintiesu Mare, cum spun localnicii, avea să ne impresioneze frumusetea catapetesmei, care desi acoperită de „colbul“ vechimei sale, lăsa să se întrevadă figurile sfintilor, ce ne priveau cu duiosie crestină de la înăltimea credintei lor. „Catapeteasma bisericii păstrează icoanele originale pictate de un artist foarte talentat, pe nume Teodosie Zugravul, care după cum observati are un stil propriu, specific secolului al XVIII-lea si care ne onorează cu operele sale. În special icoanele împărătesti, cele ale Mîntuitorului si Maicii Domnului, icoana hramului Duminica tuturor sfintilor si cea a Sfîntului Ierarh Nicolae, care sînt realizate cu migală si mare atentie. Apoi, si celelalte registre ale icoanelor au tinuta lor artistică, după cum si întregul ansamblu arhitectonic al catapetesmei. De dată mai recentă, realizate în 1835, sînt icoanele de pe usile diaconesti, dar nu mai putin frumoase din punct de vedere artistic. Ca mai toate bisericile tărănesti de pe văile Bistritei si Bistricioarei, ridicate în veacul al XVIII-lea si am în vedere biserica din Galu, cea din Dreptu, biserica din Răpciuni, azi la Muzeul Satului din Bucuresti, biserica din Tulghes, Bistricioara, Ceahlău-Schit, biserica din Grintiesu Mare, impresionează prin frumusete si simplitate, asta confirmînd faptul că avem de-a face cu o operă a mesterilor locali. Această ctitorie religioasă a fost construită din bîrne de brad, în planul triconc, specific perioadei la care am făcut referire. Cît priveste pridvorul si clopotnita, s-au dovedit a fi o adăugire reusită, realizată odată cu operatiunile de renovare de la sfîrsitul secolului al XIX-lea, conform unui al doilea pomelnic ctitoricesc datat 1891, renovare însemnînd si învesmîntarea bisericii cu scîndură de brad. Referitor la arhitectura bisericii, mesterii au respectat părtile componente ale unui lăcas de cult, în proportii reduse, pridvor, pronaos, naos si altar. În pronaos si naos, mesterii au realizat un plafon cu calotă sferică din opt laturi, la bază din scînduri îmbinate în coadă de rîndunică. Stranele sunt sculptate din lemn de paltin. Valoarea bisericii este întregită de pictura originală a iconostasului si a icoanelor mari executate în ulei, pe lemn, acestea păstrîndu-se în conditii bune pînă astăzi. Un lucru ce o deosebeste poate de celelalte bisericute din lemn, apartinînd secolului al XVIII-lea, este faptul că biserica noastră, pe care o conservăm cu sfintenie ca pe un giuvaer al ortodoxiei românesti, păstrează icoane vechi din perioada ridicării sale de către descălecătorii ungureni, dar si de către urmasii lor, vietuitori ai anilor 1852 sau 1891, care au simtit nevoia lăuntrică să adauge la zestrea lăcasului lor de închinăciune noi podoabe artistice reprezentînd chipuri de sfinti“, ne-a mai povestit preotul Dimitrie Pintilie.

„Ceea ce este simplu, este si valoros“

Iar noi simtim la rîndu-ne nevoia să mai adăugăm la spusele sale că din zestrea bisericii din Grintiesu Mare fac parte, spre bucuria clerului local si mîndria grintiesenilor iubitori de slovă scrisă si unele cărti religioase vechi, precum un Evanghelistar, datat 1826, un Liturghier din 1860 si un Octoih de dată ceva mai apropiată, anul aparitiei fiind 1912. Asadar, văzînd tot ce presupune biserica din lemn din Grinties, considerăm suficient pentru a simti emotia împăcării cu noi însine. Doream, însă, să mai descoperim si alte aspecte legate de rolul si rostul unei bisericute vechi în viata religioasă a comunitătii, acum, cînd nasc împrejurul nostru adevărate catedrale. Si de la cine oare puteam să aflăm acest lucru, decît de la interlocutorul nostru, părintele Pintilie. „Ceea ce este simplu, este si valoros. Ne reprezintă si ne asează în fata lui Dumnezeu asa cum sîntem. Consider că nu trebuie să ne împopotonăm pentru a iesi din anumite tipare. Credinta este una singură, fie că intri în comuniune cu Dumnezeu într-un lăcas de cult de mare simplitate, fie că te închini într-o catedrală, precum cele metropolitane. Eu, ca slujitor al Domnului, cînd am intrat în această modestă, dar plină de duh sfînt ctitorie bisericească, am simtit că trebuie să continui cu respect si responsabilitate ceea ce au săvîrsit cu nevointă si smerenie înaintasii truditori ai credintei, ce au păstorit grintiesenii de-a lungul celor peste două veacuri. Da, acestea sînt cuvintele care îmbracă cel mai bine sentimentele si trăirile mele“, a mărturisit cu emotie parohul. Si fiindcă a fost adusă vorba despre înaintemergătorii săi întru păstorirea sufletelor parohiei l-am rugat pe preotul Pintilie să refacă istoria bisericii si din acest punct de vedere. „Din informatiile mele au trecut prin această biserică slujind cu credintă si nevoind în duhovnicie 11 preoti. Primii, asa cum arată pomelnicul ctitoricesc, au fost preotii Grigorie si Iacov, pe la sfîrsitul secolului al XIX-lea a slujit preotul Gheorghe Baltă, urmat, începînd cu anul 1904 de către părintele Alexandru Romanescu, un preot cu o tinută voievodală, ce a păstorit pînă prin 1943. Apoi a fost părintele Vasile Maftei, un om de o modestie rară si o mare calitate morală, de altfel singurul ce a tinut să fie înmormîntat în cimitirul satului alături de părintii săi. I-au urmat preotii Ioan Ilie si Sebastian Benza, iar din 2001, prin binecuvîntarea lui Dumnezeu, mă învrednicesc a sluji eu. Consider că a fost o onoare pentru mine să le urmez, dar si o obligatie în a le continua nevointa si truda“.

Locuri aparent pline de liniste patriarhală, dar în realitate pline de vigoarea trecutului

Si discutiile nu s-au oprit aici, chiar dacă descinsesem în zonă interesati mai cu seamă de Biserica de lemn Grinties, unul din multele obiective cu valoare de patrimoniu de pe văile Bistritei si Bistricioarei. Atît preotul, cît mai cu seamă profesorul Daniel Dieaconu, ultimul grintiesean sadea, aveau să ne mai spună si cîte ceva despre comuna în care am petrecut cu rost cîteva clipe de zăbavă: „Teritoriul comunei Grinties de astăzi a apartinut în vechime mai multor stăpîni, laici sau ecleziastici, fiind numeroase disputele între mănăstiri si boieri, procese nesfîrsite, conflictele ajungînd uneori pînă la violentă. În secolul al XV-lea, acest domeniu situat la granita cu Transilvania a fost în întregime domnesc, dar prin danii succesive el a intrat în posesia mănăstirilor, atît cele mari ale Moldovei, Neamt si Bistrita, cît si a unor noi lăcasuri de cult ridicate chiar în regiunea de la poalele Ceahlăului: Mănăstirea Hangu-Buhalnita, Mănăstirea Pionul, Schitul Cerebuc, Mănăstirea Durău, Schitul Sofia. În veacul al XVII-lea, boierii Cantacuzini devin stăpîni ai unor întinse teritorii pe domeniul Hangului si timp de aproape două secole îsi vor disputa mosiile cu mănăstirile regiunii. Toponimul Grinties se consideră că se datorează termenului german «Die Grentze», însemnînd granită, dat de către locuitorii austrieci din Imperiul Habsburgic, care îsi întinseseră hotarele dincoace de «cumpăna apelor» (în 1792), încălcînd vechiul hotar al Moldovei lui Stefan cel Mare, la Prisecani, în vestul comunei Grinties fiind instituite pichete de grăniceri si vamă, realitate ce a durat pînă la 1918. Procesul de populare a acestor asezări de pe valea Bistricioarei a fost unul lent, dar continuu, strîns legat de apropierea de Transilvania, fiind consemnate din vechime legături comerciale, desfăsurate prin trecătoarea Prisecani. Schimburile de populatie de o parte si cealaltă a Carpatilor s-au desfăsurat pe poteci, de cele mai multe ori stiute doar de localnici si care erau numite «vama cucului». Oierii transhumanti, numiti tutuieni, au fost o prezentă sezonieră obisnuită, multi dintre ei stabilindu-se pe aceste locuri, atunci cînd situatia politică si socială din Transilvania nu le-a mai oferit posibilitatea de a practica străvechea lor îndeletnicire. Au întemeiat sate noi ori s-au asezat în cele deja existente. Mai ales în secolul al XVIII-lea se înregistrează un aflux mare de fugari care s-a asezat în sate precum Schit, Grinties, Galu, Cîrnu, Tarcău, Izvorul Alb. Ungurenii au fost bine primiti de către autorităti, dată fiind densitatea redusă a populatiei. Catagrafiile, începînd cu cea din 1772, îi consemnează pe ardeleni, pe unii cu nume, pe altii cu porecla, cum ar fi, bîrsan, ungurean, sălăgean, almăsan si lista ar putea continua. Asta spre exemplificare, pentru a ajunge de fapt de unde am plecat. Descălecarea ungurenilor ardeleni în zonă si ctitorirea lăcasurilor de cult ortodox, în general, si a bisericutei grintiesene, în particular“, aveam să aflăm de la cei doi, preotul Pintilie si istoricul Dieaconu. Cu tolba plină de informatii si cu sufletul încărcat de istorie crestină ne-am retras sfiosi spre ale noastre. Nu însă fără a reflecta profund la trecutul unor locuri aparent pline de liniste patriarhală, dar în realitate pline de vigoarea trecutului.

Articol afisat de 2607 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Ion ASAVEI, Daniel DIEACONU)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Politica Stiri Politica
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective