Dimensiunile spiritului

Interviu cu scriitorul Nicolae Breban (II)

„Este un caz singular ĂŽn istoria literaturii române a secolului douĂŁzeci, de creator major, de creator care-si urmeazĂŁ vocatia ĂŽn ciuda epocii. SĂŁ nu uitĂŁm, totusi, cĂŁ el si geamĂŁnul sĂŁu, egalul sĂŁu, Nichita StĂŁnescu, au parcurs o dictaturĂŁ care, de fapt, pentru ei aproape cĂŁ nu a contat. Pentru cĂŁ atĂŽt Breban cĂŽt si autorul Elegiilor au creat si au trĂŁit, au gĂŽndit, au visat - sĂŽnt niste mari si tragici visĂŁtori - ĂŽntr-o deplinĂŁ libertate. Desi era ĂŽn plinĂŁ dictaturĂŁ. Una dintre cele mai sĂŁlbatice si atroce dictaturi din Estul Europei.“ Acestea erau cuvintele cu care redactorul sef al revistei „Contemporanul. Ideea europeanĂŁ“ distinsa poetĂŁ, scriitoare si, totodatĂŁ, omul statornic si ĂŽndatorat maestrului, Aura Christi, ĂŽsi ĂŽncheia excursul ce a prefatat prima parte a interviului pe care scriitorul Nicolae Breban ni l-a acordat nu demult. Si pe care, ĂŽn rezumat si fragmentar, vi-l prezentĂŁm astĂŁzi ĂŽn cea de a doua parte.

„O ĂŽntreagĂŁ meserie“

Reporter: Ati avut parte, si dumneavoastrĂŁ chiar ati pomenit, de criticii adulatori sau detractori. Si Manolescu, dacĂŁ nu mĂŁ ĂŽnsel, v-a lĂŁudat cĂŽndva, pentru ca ulterior, si mai ales ĂŽn zilele noastre, sĂŁ vĂŁ atace. Dar asta este o altĂŁ problemĂŁ, pe care probabil cĂŁ o gestionati mai bine.
Nicolae Breban: Asa este.
Rep.: SĂŁ nu abandonĂŁm subiectul cu filmul, pentru cĂŁ ecranizarea la „Animale bolnave“ nu a fost singura dumneavoastrĂŁ experientĂŁ de acest gen. SĂŽnteti si autorul unui scenariu pe care l-a ecranizat Vitanidis. E vorba de, celebrul pe atunci, „RĂŁutĂŁciosul adolescent“. Ati fĂŁcut asta pentru cĂŁ vĂŁ obseda adolescenta?
N.B.: Nu, nu, nu... N-are nici o legĂŁturĂŁ. MĂŁ atrĂŁgea filmul si eram convins cĂŁ noi, romancierii români, nu sĂŽntem cunoscuti ĂŽn strĂŁinĂŁtate; si aveam o teorie potrivit cĂŁreia realizam cĂŁ printr-un film, care dureazĂŁ o orĂŁ si jumĂŁtate, poti fi cunoscut pretutindeni, pe cĂŽnd un roman se traduce greu, ajunge greu la public si astfel, prin film, putem face cea ce au fĂŁcut polonezii, cehii si frantujii. Astfel, dupĂŁ ce am fĂŁcut scenariul, eu am fĂŁcut un fel de asistentĂŁ de regie, constatĂŽnd cĂŁ pot sĂŁ fac eu ĂŽnsumi regie de film. Si, ĂŽntr-adevĂŁr, Dumitru Popescu, cel care era seful culturii, fiind si adjunctul lui Ceausescu, cĂŁruia ĂŽi fĂŁcea discursurile, de altfel, a fost fascinat de „Animale bolnave“. Si el mi-a dat banii, cĂŽti am vrut eu (mi-a dat o sumĂŁ dublĂŁ pentru un film de douĂŁ ore), mi-a dat Eastman Color, mi-a pus la dispozitie Buftea si am putut sĂŁ-mi aleg actorii. A fost si un motiv de a iesi din bibliotecĂŁ, de a iesi din casĂŁ, filmĂŁrile ĂŽn aer liber, exterioarele... Stiti cĂŁ o filmare se face ĂŽn douĂŁ etape: decupajul, de vreo sapte sute de pagini ĂŽn acest caz, minutat cu exactitate, are douĂŁ mari sectiuni: scenele exterioare si interioarele. Am cĂŁutat prin tarĂŁ locurile cele mai potrivite si eu am gĂŁsit un loc lĂŽngĂŁ CĂŁlimĂŁnesti, pe Olt si strĂŁzile din Brasov. A fost un fel de a iesi putin din casĂŁ, de a sta cu ochii pe saptezeci - optzeci de oameni, toatĂŁ vara, dupĂŁ care am experimentat munca de postsincron, de mixaje... O ĂŽntreagĂŁ meserie.

Drumul la zid

Rep.: Si, totodatã, o experientã ineditã pentru un scriitor pe care de obicei îl gãsesti la masa de scris, în singurãtate, în turnul lui de fildes, acolo... De altfel, relatia scriitorului cu viata socialã si politicã este definitorie. În definitiv, asta poate sã determine, în ultimã instantã, evolutia, involutia, stagnarea, putîndu-se constitui într-un punct de echilibru sau, dimpotrivã, într-unul de controversã, de conflict. Ati afirmat undeva, cîndva, cã dumneavoastrã comunicati deficitar cu mediul. Era o afirmatie putin sententioasã, dar pe care ati sustinut-o si eu mã folosesc de ea acum ca de un pretext, pentru a vã introduce într-un teritoriu pe care vreau sã-l explorãm cu mai multã atentie, îndeosebi pentru cei mai tineri, care nu cunosc foarte bine realitãtile României din ultimii cincizeci - saizeci de ani. Spuneati tot acolo cã aveti un handicap social - istoric. Mergeati chiar mai departe, dar bãnuiesc cã augmentati gratuit... psihologic, spuneati dumneavoastrã. Vreau sã pornim de la aceste idei acum, cînd vom încerca sã configurãm putin traseul dumneavoastrã ca om, ca fiintã, îmbinat cu obsesia, cu nevoia de a scrie. Ati fost, sã spunem, într-o perioadã a vietii un scriitor privilegiat, totusi. Sau mãcar o persoanã privilegiatã. V-ati afirmat si ati intrat pe scena politicã într-un mod, dupã pãrerea mea exemplar atunci cînd, spre deosebire de toate reactiile europene si mondiale, România a fost cea care a combãtut invazia din Cehoslovacia. Dumneavoastrã si alti intelectuali ai momentului v-ati raliat acestei idei chiar dacã era expusã de cel care ulterior avea sã se dovedeascã a fi un simplu - si dacã spun simplu nu mai e nici un elogiu - dictator. Ulterior, existenta dumneavoastrã a cunoscut niste sinuozitãti destul de accentuate. Cum caracterizati acum, uitîndu-vã în urmã, atitudinea de atunci?
N.B.: Au fost ani fierbinti anii aceia si toatĂŁ lumea tine minte acea iesire ĂŽn balcon a lui Ceausescu. Erau sute de mi de oameni care ĂŽncepeau sĂŁ prindĂŁ sperantĂŁ, curaj. În culturĂŁ cenzura slĂŁbise mult ĂŽn perioada aceea, ceea ce a fĂŁcut sĂŁ reaparĂŁ autorii interzisi pĂŽnĂŁ atunci. Se putea publica mai liber. Chiar si Paul Goma a publicat o carte atunci. Si altii, chiar iesiti din puscĂŁrii ĂŽn ĂŁ'64, cĂŽnd s-au deschis portile pentru detinutii politici. Si nouĂŁ ni se pĂŁrea atunci cĂŁ Ceausescu, ca si colegii sĂŁi din nordul României, mai ales Dubcek, cu care a fost prieten, dupĂŁ ce fusese debarcat de Brejnev si apoi arestat, rupeau cumva sistemul. PĂŁrea cĂŁ el se va strecura ĂŽntre blocurile mari politice. Am acceptat, ĂŽmpreunĂŁ cu alti cĂŽtiva mari oameni de culturĂŁ, precum D.R. Popescu sau Cornel TĂŁranu, compozitorul de la Cluj, sĂŁ devin membru supleant al Comitetului Central, ĂŽnsĂŁ la ĂŽntoarcerea mea de la Cannes, unde filmul meu a fost ĂŽn selectia oficialĂŁ, vĂŁzĂŽnd ĂŽn „ScĂŽnteia“ cĂŁ Ceausescu aratĂŁ primele semne de dictaturĂŁ personalĂŁ, diferitĂŁ de dictaturile comuniste din tĂŁrile din jur, am protestat ĂŽn cel mai mare ziar francez, ĂŽn „Le Monde“. N-am protestat contra comunismului ĂŽn felul ĂŽn care avea sĂŁ o facĂŁ peste cĂŽtiva ani Goma, ci, mai degrabĂŁ, era un protest fatĂŁ de ceea ce pĂŁrea a fi revenirea la stalinism. Foarte multi, la vremea aceea, au fost foarte mirati cĂŁ m-am ĂŽntors ĂŽn România dupĂŁ acest protest. Pentru cĂŁ au mai fost ĂŽnaintea mea cĂŽtiva scriitori importanti care, fugind din România au denigrat partidul, cum a fost Petru Dimitriu, si care nu s-au mai ĂŽntors. Eu am fĂŁcut nechibzuinta, imprudentĂŁ enormĂŁ de a mĂŁ ĂŽntoarce si am plĂŁtit acest lucru cu vĂŽrf si ĂŽndesat. Fiind scos din casa partidului, ĂŽn care locuisem, fiind si ĂŽn conducerea Uniunii Scritorilor, timp de cinci ani nu am avut casĂŁ, pentru cĂŁ ĂŽn apartamentul tatĂŁlui meu locuia un colonel de securitate, iar timp de optsprezece ani nu am avut nici un venit ĂŽn România. Am reusit ĂŽn acest timp sĂŁ public doar patru cĂŁrti, atacate virulent de toatĂŁ presa, cu exceptia ultimului roman „Drumul la zid“, de care am vorbit, si care a fost mai putin atacat. Ei, deja, comunistii au ĂŽnteles cĂŁ eu vreau sĂŁ plec - eram deja publicat la „Flammarion“ la Paris - si au ĂŽnteles cĂŁ ĂŽn acest fel aveau sĂŁ scape de mine.
Rep.: Erati ĂŽn fata zidului, cum s-ar spune. Dar v-au dat vizĂŁ.
N.B.: Nu numai eu primeam vizĂŁ. Si alti artisti importanti - Pintilie, Ciulei - primeau vizĂŁ de plecare. Mie ĂŽmi dĂŁdeau vizĂŁ ĂŽn speranta cĂŁ vor scĂŁpa astfel de mine, pentru cĂŁ ori de cĂŽte ori mĂŁ ĂŽntorceam din Franta sau din Germania la mine se adunau zeci si zeci de scriitori. Pe vremea acea, noi, scriitorii eram foarte uniti. Spre deosebire de ceea ce s-a ĂŽntĂŽmplat dupĂŁ revolutie, cĂŽnd am ĂŽnceput sĂŁ ne rĂŁzboim ĂŽntre noi, ceea ce a dus la aceastĂŁ scĂŁdere enormĂŁ de prestigiu a literaturii române contemporane. DupĂŁ cum vĂŁ spuneam, ĂŽn ĂŁ'90 m-am ĂŽntors, aveam o locuintĂŁ ĂŽn Bucuresti, am acceptat oferta amicului meu Andrei Plesu de a prelua revista „Contemporanul“, cu toate cĂŁ era dezordine mare si colectivul voia sĂŁ privatizeze, cum au privatizat „România liberĂŁ“. Eu am acceptat oferta si am refĂŁcut toatĂŁ revista. Dar am si lucrat intens la revistĂŁ, fĂŁcĂŽnd un sĂŁptĂŁmĂŽnal de culturĂŁ ĂŽnaltĂŁ. Foarte multe reviste, pe vremea aceea s-au nĂŁpustit ĂŽn politicĂŁ si foarte multi scriitori mai tineri - asa zisa generatie ĂŁ'80 - au ĂŽnceput sĂŁ facĂŁ tot felul de interviuri, anchete cu oameni politici ai momentului, spre uimirea si dezamĂŁgirea mea, pentru cĂŁ pe multi dintre ei i-am scolit la mine ĂŽn apartament sub comunism, ĂŽncercercĂŽnd sĂŁ creez, speram eu, o scoalĂŁ de roman românesc. Si au fost cĂŽtiva tineri - Stelian TĂŁnase, Ioan Grosan, Mircea SĂŁndulescu si altii - care promiteau sĂŁ devinĂŁ romancieri, dar dupĂŁ revolutie s-au nĂŁpustit, cum spuneam, la salarii mai mari si mai ales la accesul spre influentĂŁ ĂŽn societate.

Speranta moare ultima

Rep.: O risipire ĂŽn cotidian a scriitorului.
N.B.: O risipire, o încercare de a schimba cariera; si cel mai semnificativ a fost Nicolae Manolescu, cel mai prestigios critic al momentului, pentru cã plecaserã Matei Cãlinescu sau Negoitescu. Timp de treizeci de ani a slujit si a apãrat valoarea literarã, dar apoi a fãcut si el greseala de a se nãpusti în politicã, creînd un partid care nu a avut mare succes. Într-o tarã în care se reconstruieste totul si unde de peste cinzeci de ani nu a existat normalitate, unde dupã peste douãzeci de ani de la revolutie lucrurile sînt la fel sau mai rãu. Or eu, rãmînînd în meseria mea, fãcînd literaturã la înalt nivel, fãcînd o revistã de culturã de înalt nivel, am pãrut multora un original. Cum de nu mã schimb si eu dupã vremuri? Si le-am spus la multi cã dacã mã schimbam dupã vremuri, dacã mã schimbam dupã ce-mi cereau - si comunistii îmi cereau sã scriu dupã tezele comuniste - nu mã mai citea astãzi nimeni. Cît priveste cuvîntul handicap, pe care l-ati folosit, nu cred cã se potriveste. Poate cã mai nimerit este sã spunem cã am fost izolat, marginalizat. În cei optsprezece ani pînã cînd a cãzut comunismul m-am autoizolat eu însumi; si dupã, de altfel. Pentru cã, azi poate pãrea ciudat, am fost adeptul unui turn de fildes, pe care l-ati pomenit de asemenea. Sînt si astãzi adeptul acestei posturi. Chiar si la Paris, în mai multe interviuri, vorbeam despre autonomia esteticului... Nici ei nu întelegeau - ba întelegeau chiar mai prost decît românii - pentru cã dupã cel de al doilea rãzboi mondial au intrat în fervoarea militantismului politic, dupã Sartre si dupã Aragon si alti scriitori de tip comunist care spuneau cã actul creatiei este un act de militant. Or noi, generatia mea - Nichita Stãnescu, Matei Cãlinescu si alti cîtiva - am luptat prin autonomia esteticului, prin revenirea la marele postulat al lui Maiorescu, contra dogmatismului stalinist si contra interventiilor brutale, anticulturale si antinationale ale comunistilor, mai ales în perioada stalinistã de pînã prin ã'64.
Rep.: Cu alte cuvinte ati impus criteriul estetic ĂŽn fata realismului socialist.
N.B.: Da, si astãzi militez pentru cunoasterea aprofundatã a realitãtii fãrã a fi implicat deosebit În mod afectiv. Cu atÎt mai mult cu cÎt În perioada actualã tirajele de masã au dispãrut, capitalismul acesta brutal, barbar românesc a sufocat literatura, televiziunile nu ne mai sustin, ziarele se ocupã numai de fapt divers si de tot felul de evenimente triviale si contondente. Or, literatura românã, care a fost timp de sute de ani initiatoarea statului românesc, desteptarea la constiintã a populatiei care vorbea un idiom latin, dar nu stia cã va fi o natiune mare, pentru cã timp de optsprezece secole au fost trei provincii lipite de trei mari imperii antagonice. Scriitorii români au creat ideea de stat national, Unirea de la ã'59 si dupã aceea, cu regele neamt si cu marele Brãtianu, au reusit România Mare În 1918.
Rep.: Credeti cã astãzi literatura românã este mai salubrã decÎt cea de dinainte?
N.B.: AstĂŁzi scriitorii sĂŽnt ignorati, pur si simplu. Chiar dacĂŁ mai existĂŁ unii scriitori care mai au curajul sĂŁ lupte si sĂŁ spere ĂŽntr-o renastere a interesului pentru literaturĂŁ ĂŽn viitor.