Secretarul de stat Fedorca, discutii cu directorii pietreni
• oficialul din Ministerului Educatiei a vorbit despre planurile institutiei pe care o reprezintă pentru învătămîntul românesc
Un accident comis de altii în Bucuresti si două bariere peste calea ferată l-au făcut pe Stelian Victor Fedorca, secretar de stat în cadrul Ministerului Educatiei să întîrzie aproape o oră la întîlnirea cu directorii scolilor din Piatra Neamt si din zonă. Dar directorii si inspectorii l-au asteptat politicos, desi întîlnirea se producea vineri seara, cînd unii dintre participanti aveau de sărbătorit vreun Andrei sau vreo Andreea, plus că ziua de 30 noiembrie fusese liberă pentru toti cei convocati la sedintă. Dar sefii scolilor au răspuns apelului celor de la Inspectoratul Scolar si începînd cu ora 19.25 l-au ascultat pe responsabilul cu învătămîntul preuniversitar din cadrul ministerului. Oficialul a început discutia plecînd de la umilinta la care au fost supusi dascălii în ultimii ani, vorbind de tăierea salarială de 25%. S-a uitat cu atentie pe chipurile celor prezenti la discutii si a considerat că de fată erau si cîtiva învătători, presupunînd asta „după chipurile luminoase care îi caracterizează“. Apoi s-a interesat despre cum a functionat cursul de specializare urmat de cadrele didactice nemtene care în prezent predau la clasa pregătitoare. Spre bucuria lui, ministrul avea să afle că în Neamt cursul a fost urmat de foarte multi dascăli si că aproape toti l-au dus cu bine la final, urmînd ca pînă la finele lui 2012 să sustină evaluarea si cei cîtiva care din varii motive nu au sustinut această etapă, desi au trecut cu bine toate evaluările prevăzute de metodologie. „Clasa pregătitoare va rămîne an de studiu obligatoriu în cadrul învătămîntului primar. Mai sînt detalii de pus la punct, dar cred că pentru acest an scolar am reusit, chiar dacă au fost si unele probleme, să punem la punct toate detaliile, astfel încît copiii cuprinsi în această clasă să nu ducă lipsă de nimic“, a spus ministrul secretar de stat Fedorca. Sîmbătă dimineată, unii dintre directorii care au venit alături de elevi să depună coroane de flori la Cimitirul Eroilor aveau să dea din nou ochii cu ministrul Fedorca, de data aceasta de pe altă pozitie, el fiind în tabăra USL.
|