Boul care vine
ACCENT ÃŽnainte de a fi bou adevãrat, boul despre care vorbim e unul virtual, aproape virginal. E un bou în formare, vitel deocamdatã. N-a intrat, încã, de-adevãratelea în arãturã, n-a cunoscut jugul (nici pe cel comunist, nici pe cel capitalist), abia a tras si el vreo cîteva brãzdute, pentru initiere. E, cum s-ar zice, boul care vine. ÃŽn mod normal, n-ar trebui sã ai nimic cu el. Cã e doar un copil. Cine conteazã, adicã, ar fi boii bãtrîni, cei care au trecut prin atîtea campanii. Campanii agricole, dar ce credeti? Ãstia stiu, resemnati, cã - vorbã din bãtrîni - boii arã si caii mãnîncã. Numai cã, asa-i întotdeauna - cîrcotasii ziceau de pe margine: o fi el harnic, asta stie toatã lumea, dar e cam prost, cam bou. S-au convins si cei de la ..., au vrut sã-l facã ofiter, dar l-au lãsat turnãtor pur si simplu. Oameni buni, sã te fereascã Domnul de clipa (care ti se pare o vesnicie), cînd se încruntã boul, cînd se enerveazã! Ia totul în coarne, rupe garduri, sfarmã usi si ferestre, dusumele, sfarmã tot ce-i iese în cale. Si asta, explicã el, pentru cã îi ajunge: prea multã lume îl crede bou! Ei bine, boul cel mai tînãr si mai vanitos dintre toti, adicã boul nostru (poate al vostru!) nu suportã sã fie toatã viata stigmatizat, cum au fost toti strãmosii lui. Asa cã iese, pur si simplu, din brazdã, o brazdã experimentalã, sã ne-ntelegem, lasã plugul sã rugineascã în ploaie, si se duce glont sã se scuture de vechea mostenire. ÃŽsi face, deci, o tinutã nouã, îsi tunde floacele de pe fruntea lui îngustã si încruntatã, se spalã putin (dar putin, cã a simtit el cã asta doare); îsi pune un costum scump, cã avea bani de pe toate arãturile bãtrînilor - si urcã nonsalant pe podeaua civilizatiei bovine. Si pe care podea? Pãi pe podeaua politicã. A simtit el cã aici e tot chichirezul, cã aici se poate trãi foarte bine si fãrã sã tragã ca boul în jug. Ei, si dupã ce învãtã el vreo cîteva cuvinte si propozitii (nu prea multe, cã de la o vreme începuse sã-l cam doarã capul), urcã la tribunã si începe sã aibã pãreri. ÃŽl învãtase o verisoarã viticã, desteaptã, care preda stiinte politice la renumita facultate „Boul si Vitelul“ (un fel de Oxford bovin autohton). Scena cuvîntãrii lui e antologicã. Lumea se cruceste, pur si simpu, e nãucitã de ce aberatii în premierã sustine tînãrul bou.
- Bã, zice unul din salã, ãsta nu-i boul care a vrut, dar n-a putut, sã-mi are mie, vara trecutã, miristea?
- O fi, rãspunde vecinul de scaun din salã, o fi, bre, e foarte posibil. Cã asa îl aratã si cãlcãtura. Nu vezi? Un picior (douã) în brazdã, celãlalt (celelalte douã) „de cãtre om“. Cã asa se zice, doar stii.
Personajul în discutie, avînd si tenacitatea boului (asta e o calitate, nu?), îndemnat si de cireada din care provine, se înscrie într-un partid, nici nu conteazã care, si începe sã peroreze, sã aibã, adicã, idei. Mai ales polemice. Prima lui mare idee: sã fie scosi boii din jug, cã le ajunge, si sã intre în loc caii. Cã ãstia prea si-au bãtut joc de ei, de boi. Se dãdeau, adicã, prea destepti. Ia sã se dea si ei pe brazdã! Si o sã rîdeti: ideea lui „a trecut“, s-a aprobat. Ãla, micul, boul cel tînãr, are tot meritul. Acum, caii arã si boii mãnîncã. S-a fãcut dreptate!
|
Autentificare
