Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Iulie 2006
LMMJVSD
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31      
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 10 Iulie 2006
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email
Info-integrarea europeană. „Est - Drumuri spirituale europene“

Info-integrarea europeană. „Est - Drumuri spirituale europene“

• Neamțul și Suceava, „ținte“ pentru turiștii din Italia și Grecia

Piatra Neamț, capitala Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, a găzduit, la sfîrșitul săptămînii trecute, conferința finală a proiectului „Est - Drumuri spirituale europene“, eveniment organizat de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE). Proiectul, a cărui implementare a fost începută în anul 2004, și care a ajuns la final, face parte din programul INTERREG III B (2000-2006) CADSES, parteneri ai ADRNE fiind instituții din Regiunile de Dezvoltare Umbria și Marche din Italia, respectiv Magnesia și Trikala (Grecia). La întîlnirea care a marcat finalizarea implementării proiectului, reprezentanților ADRNE li s-au alăturat numeroși exponenți ai instituțiilor străine intrate în parteneriat, între care Chiara Dall'Aglio - reprezentant al Regiunii Umbria și lider de proiect, Erika Fulcenzi - din Regiunea Marche, Agnese Benedetti, președintele Comunității Montane din Valnerina (Italia). Din motive obiective, reprezentanții Greciei nu au putut fi prezenți. De menționat că întîlniri finale se organizează și în Grecia - în perioada 10-11 iulie, respectiv Italia - 19-21 iulie.
Obiectivul principal al proiectului a fost crearea unei rețele europene a ariilor și regiunilor bogate din punct de vedere spiritual și al tradițiilor culturale. Rețeaua leagă teritorii din Umbria și Marche (Italia), Magnesia și Trikala (Grecia) și Regiunea de Nord-Est din România.
Umbria este regiune cunoscută ca „tărîmul sfinților“, pentru uimitoarea sa moștenire religioasă - Assisi este a doua destinație religioasă din Italia, după Roma. Concentrația de „locuri sacre“ din Marche este una dintre cele mai mari din Italia, existînd o foarte bogată moștenire de artă religioasă romanică din Europa. În Thessalia (Grecia), în secolul al XIV-lea au fost construite și dezvoltate faimoasele „meteorisa monastiria“ - mănăstiri construite pe vîrful stîncilor. Regiunea de Nord-Est a României se remarcă prin mănăstirile pictate din Bucovina, datînd din secolele XV-XVI, dar și prin salba mănăstirilor și nenumăratele case memoriale de pe teritoriul Neamțului.
Proiectul a permis, de asemenea, o integrare a experiențelor, a „know-how“-ului și bunelor practici, în vederea unei mai bune promovări reciproce și creșterii fluxului de turiști.
Rețeaua creată prin acest proiect va putea contribui la dezvoltarea turismului în regiune și la promovarea sa la nivel european. Începînd din acest an, zona de nord a Moldovei va fi prezentată în Europa, alături de binecunoscutele Meteora (Grecia) și Assisi (Italia), prin intermediul materialelor de promovare realizate în cadrul acestui proiect și pe pagina web - www.spiritual-tourism.net.
Foarte important este faptul că operatorii de turism vor avea posibilitatea să acceseze toate datele referitoare la acest proiect la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, participarea lor cu oferte atractive putînd avea un rol deosebit în revigorarea turismului.

Articol afisat de 1768 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Iulia IACOB)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Economie Stiri Economie
Stiri Social Stiri Social
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Eveniment cultural Stiri Eveniment cultural
Stiri Opinii Stiri Opinii
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective