Fara inhibitii

Asa cum am mai subliniat si cu alte ocazii, gratie unei fericite, ĂŽndraznete si oportune initiative, teritoriul cultural al orasului Piatra Neamt s-a ĂŽmbogatit cu o noua forma de expresie artistica ce functioneaza eficient ĂŽn spatiul european si se pare ca da rezultate ĂŽn mai multe centre urbane romanesti. Exercitiul teatral neconventional, bazat pe modelul bucurestean al Teatrului „Pi Buni“ de la „Green Hours“ care, de altfel, a si pregatit terenul virgin al provinciei, se afla la cel de al doilea pas catre recunoastere, asimilare si emancipare. Dupa ce ĂŽn urma cu cĂŽteva luni Asociatia „PiatrArt“ consemna actul de nastere al Teatrului „Pi Buni“ pietrean cu ciclul secvential conceput de Bob Jude Ferrante sub titlul „Twinges“ (Junghiuri), ĂŽntr-una din serile trecute Clubul Q30 a gazduit o alta ambitioasa si provocatoare montare.
Textul „Chat“ al dramaturgului Stefan Caraman, a fost prezentat ĂŽn premiera absoluta de catre actorii: Constantin Cojocaru, Ecaterina Hatu si Corneliu-Dan Borcia, regia fiind semnata de Dan Vasile, iar costumele fiind furnizate de firmele Agnes Toma si Dinasty.
Trebuie consemnata si apreciata si patimasa devotiune a celor doi colaboratori care au asigurat functionalitatea sunetului si a luminilor, actrita Nora Covali si, respectiv, Viorel Ailincutei, ca si ĂŽndatoritoarea sustinere financiara a sponsorilor oficiali, Rifil si Plantavorel, carora li s-a alaturat, ĂŽn calitate de cofinantator, UNITER.
Cui i-e frica de... limbaj?
În ciuda spatiului parcimonios, specific de altfel unui asemenea gen de reprezentatie, spectacolul are nerv, dinamism, mobilitate si plasticitate. Textul, „pe alocuri explicit“, dupa cum tine sa ne previna ĂŽnsusi autorul, poate parea la prima vedere licentios si dur, dar ĂŽn contextul ĂŽntregului story capata o logica motivatie formala si informala.
Este, de ce sa nu o spunem?, limbajul cotidian cu care - hai sa nu fim ipocriti! - fiecare dintre noi se confrunta perpetuu si ĂŽl exerseaza, mai mult sau mai putin gratuit, ĂŽn cele mai variate ĂŽmprejurari. Este adevarat ca, ĂŽndeobste, ĂŽmpovarati de prejudecatile unei morale superficiale si, de cele mai multe ori, fatarnice, care functioneaza dihotomic si selectiv, nu sĂŽntem pregatiti sa-l acceptam ĂŽn actul artistic. Dar natura unei astfel de reprezentatii, corelatiile firesti si contextul logic motivat care evita gratuitatea si se confrunta cu inhibitiile, determina atĂŽt acceptarea planului lingvistic propus cĂŽt si savurarea lui fara a te suspecta, sau, mai rau, a fi suspectat, de perversitate. Si, ĂŽn definitiv, textele se iau ca atare si nu trebuie motivate.
Dimensiunile unui instinct fundamental
Cei doi batrîni, la vîrsta la care, vorba unuia dintre ei, ar trebui sa-si plimbe nepotii prin parc, convertiti la seductiile promitatoare ale tehnologiei de ultima ora, descopera ca îsi pot revitaliza refularile sexuale aplatizate de implacabilitatea vîrstei biologice, prin comunicarea electronica. Si chiar daca unul dintre ei, prin sinceritate abrupta, ostentativa chiar, risca si îsi asuma ridicolul, iar celalalt disimuleaza înduiosator si exerseaza stresat virtutile salubre ale trairilor romantice, concluzia se poate regasi în afirmatia cu valoare de truism elaborata succesiv de gîndirea mai multor epoci filosofice, potrivit careia omul are doua instincte fundamentale: foamea si reproducerea. În speta, foamea si sexul. Pentru ca lupta dintre prejudecatile sociale si morale si functionalitatea instinctuala, chiar si pur teoretica, presupune realizarea unui echilibru acceptat; cu responsabilitate sau, dupa caz, cu resemnare. Factorul care a deturnat si alterat aceasta stabilitate este tocmai chat-ul, care, transformat într-o hot-line instant, se dovedeste capabil a redimensiona trairi, senzatii, fantezii, iluzii. Numai ca saltul din virtual în realitate poate fi nu atît periculos cît crud si cinic. De aici nu se mai poate fugi nicaieri. Trebuie sa accepti, trebuie sa te accepti si, mai cu seama, trebuie sa te vezi si sa te suporti asa cum esti. Ba chiar, asa cum se întîmpla în finalul spectacolului, poti accepta si rolul de clovn.
Nemiloasa explorare a spatiului interior
Trio-ul actoricesc al reprezentatiei, ĂŽmpreuna cu regizorul si colaboratorii, formeaza cu adevarat o echipa. Actorul bucurestean Constantin Cojocaru, perpetueaza cĂŽte ceva din atitudinea comportamentala vazuta de noi ĂŽn urma cu un an ĂŽn spectacolul Teatrului „Nottara“ cu „Cheek to ckeek“ de Jonas Gardell, ĂŽnzestrĂŽndu-si personajul cu farmec, persuasiune, mobilitate si, inevitabil, haz.
Pe un alt plan, Corneliu-Dan Borcia completeaza registrul expresiv al reprezentatiei printr-o conlucrare perfecta cu partenerul si o comuniune elocventa si savuroasa. Ba chiar, ĂŽn jocul celor doi se remarca o anumita voluptate cruda a explorarii spatiului interior. Textul, dedicat de altfel celor doi protagonisti, este croit si corelat ingenios cu datele si resursele acestora. Mai mult chiar, elasticitatea scriiturii a permis echipei de realizatori, cu acceptul autorului, desigur, mici interventii menite sa slujeasca individualitatea spectacolului, cum ar fi, de pilda, interpolarea inspirata - din Gombrowitz, probabil - a patimasului monolog.
Ecaterina Hatu constituie prezenta feminina pregnanta si incitanta, voluptoasa si provocatoare, dimensionata ĂŽntre vulgaritatea prezenta si reminiscentele caricaturizate ale unei gratii si inocente iremediabil pierdute. Din punct de vedere regizoral, spectacolul este ingenios construit pe datele spatiului neconventional de reprezentare. Miscarea scenica este bine si corect dimensionata, rezolvarile de situatii sĂŽnt coerente si uneori surprinzatoare, iar artificiile pur teatrale inspirate si elocvente.
Foarte elaborata, coloana sonora propusa tot de regizorul Dan Vasile, sustine, asemeni unui al patrulea personaj, ĂŽntreaga alcatuire, de la efectele sonore ironic redate din off la viscerala expresivitate muzicala a lui Piazzolla sau dramatismul grandios al celui mai cunoscut pasaj din „Tannhauser“.
Dincolo de aprecierile noastre fata de acest inedit si personalizat act artistic - excelenta mostra de reprezentatie de loisir si (foarte important!) nu numai - ni se pare edificatoare fraza actorului Constantin Cojocaru, care rezuma foarte precis si nemilos sensul spectacolului: „Era foarte important ca acest text picant si puternic sa poata fi rostit de niste actori, fara a fi vulgar, ĂŽn sensul ĂŽn care publicul sa-l refuze, si care sa sustina aceasta situatie a doi batrĂŽni care cauta - de nebuni, de comici si de tristi - sex.“