Moastele SfĂŽntului BĂŁsescu

Evenimentul religios de la Iasi, vrednic de dumnezeire, a adunat multã lume. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au strîns laolaltã, mînati de credinta în Dumnezeu si de speranta vindecãrii sau izbãvirii, multimi nemãsurate. Dar pînã la a vorbi de evenimentul de la Iasi, îmi va îngãdui cititorul cîteva mãrturisiri de viatã personalã. Soacra mea, olteancã, e o femeie nu doar cu fricã de Dumnezeu, milostiv, dar si pedepsitor, ci si cu o nemãrginitã dragoste pentru Cel de Sus. Tine, de o viatã, toate posturile, rosteste, în soaptã, toate rugãciunile, îsi începe ziua închinîndu-se si merge la culcare tot cu gîndul la Cel de Sus. Convingerea soacrei mele este cã Dumnezeu, Atotputernic si Atot-stiutor, stãpîn peste vietuitoarele cu gînd si peste vietuitoarele care guitã sau cotcodãcesc, îi acordã si ei o atentie. Chiar o atentie specialã, as zice, fiindcã este o slugã credincioasã a Împãratului Ceresc. Mult mai credincioasã oricum decît pãcãtosul de mine, care mã închin doar cînd îmi amintesc cã tata a murit tînãr sau cînd mã apucã noaptea singur în pãdure. Socrul meu e un bãrbat mai putin acomodat cu obligatiile bisericesti. Ca si mine, merge la bisericã doar de Pasti, plecãm multumiti cu o lumînare aprinsã în mînã, iar acasã ciocnim ouã rosii, ne ghiftuim cu fripturã de miel si bem vin. Dumnezeu, prin omagiul adus Fiului Sãu, rãstignit si înviat, priveste cu bunãtate festinul nostru. Sîntem, în consecintã, si noi în rîndul credinciosilor, mai pe la urmã, mai pe la coadã.
Pe pãmînt, persoanele învrednicite cu credintã puternicã, unii de-a dreptul habotnici, au privilegii de care ceilalti sînt vãduviti. Unul este acela al hramurilor, prãznuirilor, al plimbãrii si slujirii moastelor. La Iasi, sfintele moaste ale Sfintei Parascheva au arãtat cîtã credintã este în români. Conform gazetarilor (enoriasi cu pixul), un milion de suflete au îndurat drumurile lungi, frigul, au dormit pe rogojini sau pe iarbã, pentru a pipãi cu un dest racla Vindecãtoarei. Fericite clipe! Iatã însã cã momentul religios, repetat cu adãugire an de an, a fost tulburat de un miracol. Nu exagerez spunîndu-i miracol. În multime a apãrut, ca un uns al lui Dumnezeu, presedintele Româ-niei, domnul Traian Bãsescu. Ves-tea a fulgerat multimile si a electrocutat benefic sufletele credinciosilor. Sute si mii de oameni s-au cãlcat în picioare pentru a atinge pulpana hainei prezidentiale, pentru a pipãi nãdragii alesului de la Cotroceni. Sã ne ierte Cel de Sus, dar moastele Cuvioasei Parascheva au fost detronate, campania electoralã întru dumnezeire fiind cîstigatã net de Traian Bãsescu. El a fost vindecãtorul, el a redat orbilor vederea si i-a scãrpinat de bube pe cei atinsi de pojaruri diverse. Am, de la momentul moastelor Sfintei Parascheva de la Iasi, detronate de moastele vii ale presedintelui nostru, o admiratie nemãsuratã pentru domnul Bã-sescu. Sfintirea lui Stefan cel Mare nu va rãmîne un act singular. Stefan cel Mare a fãcut, zice-se, 160 de copii. Conform altora, mai putini. Istoricii se confruntã adesea si bat cap în cap cifrele. Domnul Bãsescu, conform catastifelor primãriei, nu are decît doi. Dar e un om tînãr, vioi, cu viitorul în fatã.
Acum douã luni, la Maglavit, o mie de credinciosi olteni se închinau smeriti în biserica Sfîntului de la Maglavit. Si acolo s-a petrecut miracolul vindecãrilor, ciungilor le-au crescut membre întregi, iar orbii si-au recãpãtat privirea lim-pede. Într-o zi cu slujbã, multimea din bisericã a fost înfurnicatã de vestea cã din cer, venit cu elicopterul, a aterizat, lîngã bisericã, domnul Gigi Becali. Biserica s-a golit nu numai de enoriasi, ci si de popi. Toti au alergat într-un suflet sã atingã pulpana celui venit din ceruri cu un elicopter care functioneazã pe benzinã. Altã minune, alt miracol. Si admiratia mea pentru domnul Becali a urcat vertiginos. Nu stiu dacã în timp va fi la rîndu-i sfintit si urmasii nostri îl vor avea în calendar marcat cu semnul rosu. Poate cã da. Oricum, trãim momente în care cerul este doborît electoral de personaje de pe pãmînt.