Festivalul de Teatru Piatra Neamt - Editia a XXI-a

Zadarnicele chinuri ale dragostei

• Festivalul a fost deschis cu o premieră a Teatrului Tineretului din Piatra Neamt: „Fată în fată“ de Francis Joffo, în regia lui Sorin Misiriantu • în spectacolul nocturn, Horatiu Mălăele a oferit un recital impregnat de un umor inconfundabil •

Sîmbătă seara, într-o atmo-sferă sobră si, în acelasi timp, rafinată, în sala de spectacole a Teatrului Tineretului din Piatra Neamt a fost inaugurată cea de a XXI-a editie a Festivalului de Teatru, manifestare ce a însotit si a conturat gloria institutiei artistice, cu întreruperi, de la sfîrsitul deceniului al saptelea al secolului trecut.
Una dintre noile actrite ale Teatrului Tineretului, Irina Ivan, si actorul Daniel Besleagă au citit scurtul salut adresat publicului pietrean, au multumit coorganizatorilor (Consiliul Judetean Neamt, Consiliul Local Municipal si Primăria municipiului Piatra Neamt, Ministerul Culturii si Cultelor, UNITER), nume-rosilor si îndatoritorilor sponsori, invitatilor si marilor colegi de breaslă aflati aproape, presei locale si nationale si, bineînteles, personalului teh-nic, administrativ si artistic al teatrului pietrean, implicat direct si esential în buna organizare si desfăsurare a unui act artistic de anvergură. Subliniind complexitatea pregătirii unei asemenea manifestări, purtătorii de cuvînt ai organizatorilor, au conchis: „A organiza un festival nu e simplu. Sute de telefoane, faxuri, e-mail-uri, fise tehnice, locuri de cazare, diurne, autocare, camioane, sute de actori, sute de oameni care montează si demontează decoruri - toate aceste lucruri care nu se văd, dar se trăiesc cu intensitate, pentru ca dumneavoastră, Spectatorul, fericitul beneficiar al unui bilet sau al unei invitatii, să puteti urmări, cu încîntare, cu emotie, cu îngîndurare, zîmbind, stri-vind o lacrimă sau chiar rîzînd în hohote, spectacolele pe care vi le propunem din această seară.“

Whiskey
si rachiu de pere

„Fată în fată“ este, neîndoios, un spectacol de loisir. Un spectacol de duminică seara, cînd, obositi de rîsul strivit din fata televizorului, vrem să ne scoatem consoarta în oras, la un mic si o bere, la o preumblare între Unic si Telefoane, si cînd, de-a lungul unei conversatii plictisite despre procedura de fixare a pavelelor în nisipul procurat de municipalitatea animată de legitima dorintă de a ne aminti de ea si la sfîrsitul mandatului, întîlnim afisul cu cei doi protagonisti - „ingenioasă“ idee - spate în spate.
Textul lui Francis Joffo respectă cu strictete reteta frantuzească a comediilor facile, de la Labiche încoace, întemeiată pe traditia satirei burgheze si, implicit, a modului de viată statuat si, în acelasi timp, conservă perpetuata reactie la sobrietatea conjugală impusă de marele drame „seria“. Numai că aici nu mai este ridiculizat chipul încornoratului, preluat din farsa clasicilor, ca model de victimă perfectă. Ne aflăm în secolul al douăzecilea, morala e mult mai flexibilă, avem o stare materială prosperă, ferestrele imense ale apartamentului confortabil lucesc sub luminile Parisului, prin urmare este inevitabil să avem o problemă cu noi însine, cu sotia, cu amanta si, dacă nu e destul, cu frumoasa, minora si capricioasa fiică. La prima vedere, fiecare dintre membrii dezbinatului trio domestic trăieste cu intensitate o dramă sentimentală. Descoperi apoi că drama, în fapt autentică, are usurătatea si sprinteneala spumoasei si faimoasei sampanii frantuzesti, chiar dacă preferintele personajelor oscilează, deloc întîmplător, între whiskey si rachiu de pere.
Animată de angoasele unui bovarism adus la zi, independenta sotie îsi rezolvă problemele în cel mai pur stil contemporan. Menajul „a trois“ poate deveni „a quatre“ si asa mai departe. Si chiar dacă sotul (sau fostul sot, mă rog) procedează aidoma - cu mici nuante, evident - el are totusi reactia meritorie, întrezărită treptat, de a rezolva vremelnica criză conjugală.
O astfel de montare se face la vîrsta cînd începi să constati că nu prea mai ai succes la femei si, uzat de clasicii strivitori, simti nevoia unui afrodisiac. Or, regizorul Sorin Misiriantu o face mult mai devreme. Si, surprinzător, o face bine. Chiar dacă subtilitatea trăirilor e departe de cea din „Livada cu visini“, modul vivace în care înlăntuie reactiile într-un text destul de greu de decupat în scene si secvente, mobilitatea si sincronizarea replicilor dezvăluie o mînă sigură si un dinamism conceptual de invidiat. Spectacolul e alert, dinamic, fără momente moarte sau trageri de timp. De la prima replică (Bună seara, Nicole!) pînă la freneticul happy-end consumat sugestiv pe canapea, spectacolul se bazează pe exploatarea unui comic suculent bazat, în primul rînd, pe virtutile textului pe care abil, regizorul stie să-si construiască travaliul scenic.
Cu toate că se vrea nediscriminatoare, nu e greu de observat că montarea, calchiind litera si spiritul textului - de altfel, excelent ca scriitură - îl propulsează în prim plan pe Cezar Antal. Interpretul lui Michel are ocazia, în sfîrsit, să demonstreze si alte resurse actoricesti nereliefate îndeajuns în structuri componistice răzlete, risipite - cu har, e adevărat - prin multe alte montări. În ciuda rolului său deosebit de generos, protagonistul rezistă tentatiei de a supralicita si exploatează cu mare efect teritoriul îngăduit si bine dimensionat în raportul cu celelalte personaje. Mobilitatea exceptională, nervul, dinamismul si simtul acut al scenei îi conferă o bună orientare în distribuirea efectelor.
Actrită de mare talent si impact, care a făcut deseori demonstratii de virtuozitate scenică, Ecaterina Hâtu în Nicole pare, de această dată, oarecum superficială si întrucîtva aplatizată, cultivînd si echivocul si ambiguitatea cu o detasare care nu poate trece neobservată. Lucrul bun este acela că această abordare nu anticipează si nu prefigurează finalul.
Un rol pe care Raul Lucaci îl merita, este cel al lui Paul, rezolvat cu mult tact si oarecare pedanterie prin exploatarea reactiilor si a sugestiilor, chiar atunci cînd nu se află în prim plan. O interpretare pertinentă si inteligentă, pro-ducînd efecte obtinute cu o surprinzătoare economie de mij-loace.
De altfel, cei trei sînt singurii care evită stilul caricatural al abordării, alcătuind nucleul în jurul căruia gravitează spiritele agitate si excitate ale celorlalti „paraziti“ ai dragostei.
Dan Grigoras în Andre, tipul brutei „aerobice“, a reusit să imprime nimeritele reactii bovine unui personaj elocvent, înainte de toate, prin fizic, iar Dragos Ionescu a creionat un Gerard imberb, plîngăret, alert, dinamic si surescitat, confruntat cu vremelnicile chinuri din dragoste.
Părînd a-si face încălzirea, după o absentă de mai multi ani de pe scîndura scenei pietrene, Ionut Cucoară are o compozitie caricatural atitudinală nu lipsită de haz si oarecare pregnantă în respectabilul si prea plinul de responsabilitate moral-civică Maurice.
Chiar dacă ar fi făcut mai multe eforturi, Nora Covali, în des invocata Sophie, nu putea arăta mai mult decît ce a arătat (si stiti dumneavoastră ce) de-a lungul unui rol atît de meschin.
O soartă mai bună ar fi putut avea personajul interpretat de Gina Gulai, dacă atît actrita, cît si regizorul ar fi imaginat o Annie mai credibilă. Dar tinînd seama că e rolul unei „tîmpite“, socotim a fi de ajuns.
Scenografia domestică, închipuită de Ioan Murariu si mobilată de Mihai Apopei, are plasticitate si functionalitate, iar aportul vestimentar semnat de Agnes Toma si Gabriel Muraru este, în cea mai mare parte, potrivit si corect.
Un spectacol frumos, amuzant si dinamic, care a inaugurat decent festivalul pietrean si care va face, nu ne îndoim, multe săli pline în această stagiune.

Umorul
de după ochelari

Horatiu Mălăele e, nici mai mult nici mai putin decît Horatiu Mălăele. Publicul de rînd îl cunoaste si îl recunoaste din scheciurile televizate, impregnate de un umor particularizat si inconfundabil, bazat pe artificii ale intonatiei si expresiei ce i-au creat un brand încununat de prestigiul colectiv. Interesant în acest context este faptul că valorosul actor, constient de serviciile aduse spiritului filosofic gregar si de faptul că recitalul său este un bonus la un festival de gen, a simtit nevoia ca, în final, să recomande si spectacolele sale adevărate, între care se numără si relativ recentul „Măscăriciul“ de la Bulandra.
Recital improvizatoric bazat pe bagajul profesional la purtător, „one man show“-ul de sîmbătă seara a stat sub semnul sintagmei „De dragoste“, luată ca atare, luată în serios, luată în răspăr, luată, în cele din urmă, a la Horatiu Mălăele.
Trecînd cu usurintă si dezinvoltură de la Nichita Stănescu la Emil Brumaru, de la George Topîrceanu la Spiridon Popescu, de la Teodor Pîcă la Mircea Micu, de la Grigore Vieru la Adrian Păunescu, si de la toate acestea la comicul cu alură spontană si fără jaluzele, atît de drag publicului, Horatiu Mălăele a arătat, dacă mai era nevoie, datele unui mare actor în postura de „monstru“ care, nu ne îndoim, va deveni si „sacru“.

Tărîmul realitătii închipuite

Parcare arhiplină, masini luxoase si Logan-uri by Renault încă în glorie; rămăsite de aburi condensati de la festivalul vinului si vagi adieri de pastramă, pe muzică populară „de cea mai bună calitate“; pe scări, grupuri de fericiti posesori de bilete si de preafericiti detinători de invitatii; costume la două, trei sau mai multe riduri; coplesitor eclectism de toalete feminine; un oarecare iz de provincie exaltată; tunsori meticuloase si chelii impunătoare strălucind frenetic în lumina rarefiată; argint sau otel inoxidabil scînteind crud în lobul urechii stîngi; liceence mirosind a reavăn, însotite de tineri ale căror cosuri dezvăluie impudic elocventa cu care pubertatea actionează asupră-le; ici-colo, cîte un nonconformist în blugi si celular înfipt în tocul de piele, undeva, lîngă boase; într-un colt, cîtiva nenorocosi în dragoste încearcă să-si reprime accesele si, mai ales excesele de voieurism la vederea unor solduri voluptoase lunecînd unduitor; cînd si cînd, adieri penetrante de parfumuri fine amestecate cu cel de tutun si mirosul plat, vag, al portofelelor; conversatie usoară, de circumstantă; glume la care se zîmbeste cu o treime din dantură; un zîmbet larg si vast, cu întreaga proteză, pentru cineva care tocmai intră în hol; complimente primite cu entuziasm si recunostintă; priviri scurte ce încearcă să disimuleze curiozitatea si să simuleze discretia; accese zgomotoase de exaltare la vederea unei persoane cu care ai băut cîndva o vodcă; protipendada îndreptîndu-se tantosă si spirituală către lojele rezervate; babe exfoliate, îmbinînd prestanta cu decrepitudinea, pipăind fotoliile din stal; constatări implacabile asupra faptului că te strîng pantofii; cameramani de provincie cu ticuri de operatori ai lui Haneke, tăbîrcind preocupati trepi-edele; oameni ai zilei, înconjurati cu interes de plasatoare, în vreme ce careva dintre cei ai casei îi gratulează îndatoritor pentru onoarea de a le fi gazdă; ...vă rugăm să închideti telefonele mobile...