Pãmîntul fãgãduintei
• familia Ababei, din cãtunul Rãzesi, trãieste la limita subzistentei, cu doar 1,5 milioane de lei • pãmîntul putin pe care-l detine este neroditor • „Dacã dã Domnu', mai avem ce mînca!“, a afirmat Titi Ababei, capul familiei • Mioara si Titi Ababei, împreunã cu doi copii minori, trãiesc departe de lumea civilizatã, în cãtunul Rãzesi, satul Bãneasa, singurele mijloace de întretinere fiind un petec de pãmînt si 1,5 milioane de lei, ajutorul social. Pentru a ajunge în cãtunul Rãzesi, denumire cu rezonantã istoricã si trimiteri în vremea lui Stefan cel Mare si Sfînt, trebuie sã faci sport extrem. Drumul de pãmînt din satul Iucsa si pînã la Rãzesi este presãrat cu numeroase suisuri si sleauri adînci lãsate de rotile carelor care s-au încumetat sã mai circule prin zonã. Trîmbele de praf se învãlmãsesc în urma masinii care abia urcã „gîfîind“ un fel de drum al Golgotei. Ajuns la Rãzesi, nu poti decît sã vezi rãzletite cinci cãsute din vãlãtuci de lut, acoperite cu plãci de azbociment. Singura binefacere a civilizatiei este curentul electric, care însã nu le tine de foame oamenilor din zonã. Pãmînt este cît vezi cu ochii, pînã la poala pãdurii, însã este un teren lutos, bun mai degrabã pentru oale si chirpici, decît pentru agriculturã. Sotii Ababei, oameni la 45 si respectiv 40 de ani, se luptã cu sãrãcia de ani buni, fãrã sã rãzbatã în vreun fel. Cu un accent neaos moldovenesc, Titi Ababei, ne-a dezvãluit cã oricît ai munci, tot nu obtii nimic, decît ceva, acolo, sã-ti duci traiul de pe o zi pe alta. I-am gãsit pe adulti, în „crucea amiezii“, lucrînd în grãdina din spatele cãsutei sãrãcãcioase. Ca oamenii gospodari, au semãnat zarzavaturi, fasole si cartofi. „Sperãm ca Dumnezeu sã dea la timp ploaie si vreme bunã sã avem la varã si la toamnã o recoltã bunã, sã avem ce pune pe masã. La noi, baza este mãmãliga alãturi de cartofi, fasole si, din cînd în cînd, cîte un ou, o pasãre. ÃŽn fiecare an, crestem cîte un godac, sã avem jumãri, sã te mai poti tine pe picioare. ÃŽn rest, vara bors de fasole sau de barabule, acrit cu vreo mînã de corcoduse sau bardace verzi. Pîine mai cumpãrãm, din cînd în cînd, dacã avem cu ce, de la magazinul mixt, din Bãneasa“, a povestit capului familiei, Titi Ababei. S-au cãsãtorit din dragoste, „douã nevoi“, dupã cum a spus capul familiei. Au muncit, si-au ridicat o cãsutã si Dumnezeu i-a blagoslovit cu patru copii. Doi dintre ei sînt acum mari si cãsãtoriti, la casele lor, Robert, unul dintre bãieti, locuind în apropiere. Acasã, acum, au rãmas doar doi minori, care urmeazã cursurile scolii din Bãneasa. „E greu sã-i porti prin scoli, însã mãcar ei sã aibã o viatã mai bunã. Aici la noi, o zi începe de la ora patru dimineata, cu fãcutul focului, pregãtirea lãturilor pentru purcel, a grãuntelor pentru orãtãnii si apoi cu alte trebi. ÃŽn fiecare lunã, trebuie sã muncim la santuri, podete sau la scoalã pentru a face cele 72 de ore. Altfel nu primesti cei 1,5 milioane de lei. Alãturi de banii acestia, mai sînt si alocatiile celor mici. Mai plãtesti lumina, taxe si impozite, la primãrie, pe casã si pãmînt. Mai trebuie sã ai în casã ulei, zahãr. Cînd sîntem chemati la vecini, mai mergem si lucrãm cu ziua, sã mai cîstigãm un ban în plus“, a spus Mioara Ababei. ÃŽn casã, nu strãluceste totul de curãtenie, însã este o oarecare ordine. „Cînd nu te astepti la musafiri, nu mai te trage «ata» sã faci curat. Dacã plouã, umbli doar cu încãltãri de cauciuc, glodul se prinde de picioare si greu mai scapi de el. ÃŽn afarã de cei 40 ari de grãdinã, mai avem ceva pãmînt mai la vale, însã nu scoatem mare lucru de pe el. L-am da bucurosi, însã cine sã-ti cumpere un teren asa de rãu. Viata noastrã, aici la tarã, este asa cum este si ne rugãm la Dumnezeu sã vinã zile mai bune“, a mai spus gînditoare femeia. Despre aderarea României la U.E., sotii Ababei nu prea au de ce sã fie încîntati. „Credeti cã o sã vinã europenii pînã aici la Rãzesi? Aici nu vine nimeni, cu lunile. A mai fost domnul primar de cîteva ori, în rest te vezi doar cu vecinii. Greu e cînd te îmbolnãvesti, nu poti sã te duci la medicul din Bozieni pentru cã este departe, mergi vreo sapte-opt kilometri pe jos. E mai aproape la Valea Ursului, însã nu sîntem trecuti pe listele medicului de acolo. Ca sã ajungi la oras îti trebuie o grãmadã de bani. Asa cã mori cu zile aici“, a mai spus Mioara Ababei.
Ajutoarele de la primãrie, un strop într-un ocean
Doinel Grumezescu, primarul comunei Bozieni a precizat cã oameni din Bãneasa o duc greu din cauza calitãtii proaste a pãmîntului, însã majoritatea gospodarilor cresc animale, transformînd o parte din terenul agricol în fînete. „Se ajunge mai greu la Bãneasa, dar va fi initiat un proiect pentru reabilitarea drumului Iucsa-Bãneasa si vom încerca sã creãm conditii mai bune de circulat. Am balastat portiuni din acest drum, însã apele pluviale au mãturat totul si au lãsat pãmîntul gol. Familia Ababei este o familie muncitoare, dar, din nefericire, sãrãcia nu-i prea ajutã sã iasã la luminã. Primesc ajutor social, însã banii sînt putini, iar nevoile mari. Din nefericire, mai sînt si alte familii care o duc destul de greu în comuna Bozieni. ÃŽn plan social va fi necesar sã ne reorganizãm si sã gãsim solutii mai bune pentru ca oamenii din comunã aflati în impas sã trãiascã un pic mai bine“, a declarat primarul Doinel Grumezescu. Acesta a mentionat cã în satul Bãneasa a fost ridicatã o bisericã, neterminatã din lipsã de fonduri si a fost amenajat si un cimitir. „Pentru ca oamenii din zonã sã poatã merge la bisericã pentru rînduielile religioase, cu ajutorul enoriasilor si a unor sponsori generosi, s-a ridicat o bisericã în Bãneasa. Mai sînt însã multe de fãcut la acest lãcas sfînt, tencuiala exterioarã, pictura interioarã, dotarea cu odoare sfinte si multe altele. Important este cã oamenii au totusi unde se închina si asculta slujbele tinute de preot, fãrã a se mai deplasa în alte sate. De asemenea, pe un teren cumpãrat de sãteni a fost amenajat un cimitir. ÃŽn acest fel, gospodarii nu mai umblã cu mortii prin alte parohii pentru a-i înmormînta“, a încheiat primarul Doinel Grumezescu.
|
Autentificare
