„Am primit si un premiu pentru bucata asta“
• interviu cu Stefan Tarara Reporter: O evolutie de exceptie Ă®n debutul manifestarii estivale pietrene, datorata, Ă®n mare parte, unui interpret care, surprinzator, Ă®n ciuda vĂ®rstei relativ fragede, a dovedit, pe lĂ®nga o tehnica ce aspira la desavĂ®rsire, pe lĂ®nga un sunet clar, coerent si extrem de just, o Ă®ntelegere matura a discursului deloc facil propus de un muzician de geniu. Mai mult, se pare ca radacinile pe linie materna ale dumneavoastra sĂ®nt magulitoare pentru locuitorii acestor tinuturi nemtene.
Stefan Tarara: Da, asa este. Mama mea s-a nascut la Roman, a studiat la Bacau si apoi s-a dus la Bucuresti. Parintii mei sînt muzicieni. Mama face canto si pian, iar tata este violonist. De altfel, din acest motiv am si început sa studiez cu el vioara.
Rep.: Dincolo de faptul ca este un concert romantic autentic - tema primei parti putînd fi considerata, iertata ne fie comparatia, drept un slagar al muzicii simfonice - de ce ati ales tocmai re majorul lui Ceaikovski? E o afinitate speciala sau, pur si simplu, el era pregatit acum?
S.T.: Si una si alta. Bine, pregatit era, de fapt, Beethoven.
Rep.: O alta constructie magistrala.
S.T.: Asa este. Îl voi cînta în China peste trei saptamîni.
Rep.: ĂŽi invidiez pe chinezi. Un alt concert romantic scris de un clasic.
S.T.: Exact asa este. Ati intuit foarte bine. Sînt de aceeasi parere.
Rep.: Unul dintre cele mai frumoase concerte care s-au scris vreodata.
S.T.: Si unul din cele mai grele.
Rep.: Care e mai greu: Beethoven sau Ceaikovski?
S.T.: Eu cred ca Beethoven. Cel putin pentru mine.
Rep.: Din punct de vedere tehnic sau ca expresie?
S.T.: E un concert deschis... întelegeti ce vreau sa spun, si intonatia se aude total. Fiecare nota. Nu poti gresi. Apoi, daca nu-i oferi fiorul acela romantic, poate parea plat.
Rep.: Primul moment cu adevarat impresionant al concertului a fost cadenza primei parti. E cea originala, nu-i asa?
S.T.: Da, e cea scrisa de Ceaikovski.
Rep.: Atu-urile dumneavoastra, propuse Ă®nca de atunci, au fost legate de tehnicitate si de curatenia exemplara a sunetului. Chiar Ă®mi propusesem sa va caut, cum se spune pe româneste, „nod Ă®n papura“. Nu a fost cazul.
S.T.: Multumesc mult!
Rep.: Ati mai adus un argument în plus în impresionantul bis. O recitire Paganini.
S.T.: Da, este o versiune prescurtata. Nu se putea altfel ca bis.
Rep.: Am înteles ca ati prescurtat cele sapte variatiuni, ad hoc.
S.T.: ...
Rep.: În clipa aceea. Instantaneu. Pentru acea împrejurare.
S.T.: Da. Asa este. Maestrul Balan Ă®mi spunea: „Trei minute!“ Si am recurs la...
Rep.: ... o mica improvizatie. Cum ati reusit? Cum ati putut oferi un compendiu atît de impreionant al unei lucrari integre, fara sa sufere în nici un fel? Era pregatita aceasta forma?
S.T.: Oarecum. ĂŽn linii mari.
Rep.: Si totusi cum se poate? Cum ati facut?
S.T.: Sa va spun? Am primit si un premiu pentru bucata asta.
Rep.: Pentru felul cum ati prescurtat-o?
S.T.: Nu. Ha, ha... Am cîntat cu legaturile logice introducerea, tema, variatiunea a cincea si a saptea.
Rep.: Extraordinar! Spuneti ceva care sa placa si publicului nemtean, dincolo de satisfactia artistica pe care, nu ma îndoiesc, a resimtit-o.
S.T.: Multumesc foarte mult celor de aici, care m-au primit cu multa caldura, dupa cum s-a vazut, si publicului care s-a dovedit a fi unul avizat.
|