Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Iulie 2007
LMMJVSD
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031     
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 21 Iulie 2007
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email
AJUTÃ-NE DOAMNE!

AJUTÃ-NE DOAMNE!

• de Sfîntul Ilie, în parohiile ortodoxe s-au înaltat rugaciuni speciale pentru venirea ploii • oficierea unor astfel de slujbe a fost recomandata de Prea Fericitul Teoctist, parintele Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române si de Mitropolitul Daniel • un enorias catolic din Sagna a scris o poezie intitulata „Rugaciune pentru ploaie“ •

De Sfîntul Ilie, în parohiile ortodoxe s-au înaltat rugaciuni speciale pentru venirea ploii, dupa ce oficierea unor astfel de slujbe a fost recomandata chiar de Prea Fericitul Teoctist, parintele Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. „Mai ales în ziua de astazi, în marea majoritate, si noi am facut rugaciuni pentru ploaie, catre Sfîntul Ilie, pentru faptul ca el este un sfînt prorooc care a invocat mila lui Dumnezeu sa se reverse asupra poporului, pentru faptul ca tot la cuvîntul sau Dumnezeu a oprit ploaia si nu a curs pe pamînt trei ani si sase luni si tot la rugaciunea lui s-a milostivit Dumnezeu asupra poporului si a venit ploaie binefacatoare. Si de aceea ne rugam mai ales de ziua Sfîntului Ilie ca el sa fie rugatorul, si ajutatorul, si sprijinitorul, ca Dumnezeu sa trimita lumii si picaturile de ploaie, dar si picaturile de har, sufletele sa rodeasca roadele duhului Sfînt, iar pamîntul sa rodeasca cele trebuitoare pentru hrana oamenilor si animalelor“, a declarat Prea Sfintitul Ioachim Bacauanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului. Preafericitul Teoticst, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a facut, în urma cu cîteva saptamîni, un apel catre toti preotii si enoriasii din parohii sa se roage pentru venirea binecuvîntatei ploi. „ÃŽncrezatori în purtarea de grija a Parintelui Ceresc, dupa cuvîntul Sfintei Scripturi: «Dîndu-le Tu lor, vor aduna, deschizînd Tu mîna Ta, toate se vor umple de bunatati» (Ps. 103, 29), adresam rugamintea ierarhilor, preotilor si credinciosilor Bisericii noastre sa înalte rugaciuni catre Bunul Dumnezeu în toate Sfintele Altare de la parohii, manastiri si schituri pentru ploaie folositoare oamenilor, vietuitoarelor si aducatoare de rod bogat pe pamînt. Sa avem nadejde ca Dumnezeu va raspunde rugaciunilor noastre dupa cuvîntul Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, care spune: «toate cîte cereti cînd va rugati, sa credeti ca le veti lua si le veti avea» (Mc. 11, 24), alungînd seceta care în aceste zile ameninta sa cuprinda tara“, a spus în cuvîntul sau Prea Fericitul parinte. Si în judetul Neamt, mai ales în zona Romanului, cea mai greu încercata de seceta fara precedent ce a pîrjolit totul în ultima perioada, reprezentantii clerului fac tot ce le sta în putinta pentru a veni, prin rugaciune, în ajutorul enoriasilor, asa cum au fost îndemnati în apelul patriarhului. „Prea Fericitul parinte Patriarh a sfatuit ca fiecare crestin si fiecare preot sa faca rugaciuni pentru ploaie, mai ales în aceasta zona a Moldovei, aflata sub aceasta calamitate a secetei. Noi ne rugam, dar nu se stie Dumnezeu pe cine asculta sau cînd ne asculta. ÃŽnsa trebuie sa ne facem datoria în fata constiintei si ne rugam în biserici, în general, pentru ca acolo se roaga mai multi si nu se stie pe cine asculta Dumnezeu, poate asculta pe un batrîn, pe un copil, pe un credincios mai evlavios, pe un preot care se roaga cu dragoste“, a mentionat Prea Sfintitul Ioachim Bacauanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului.

Procesiune pentru ploaie a maicutelor de la Varatec

O solicitare similara a avut si IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei, catre lacasurile de cult din Neamt. La Varatec, unde la începutul lunii izvoarele captarii au secat, s-a organizat si o procesiune pentru ploaie, maicutele mergînd pe jos pîna în comuna Grumazesti. Maica stareta Iosefina Giosanu a afirmat ca seceta este un semn de la Dumnezeu pentru ca sîntem plini de pacate. „ÃŽnca de la primele semne ale secetei, am început sa înaltam rugaciuni speciale pentru ploaie, din Molitfelnic. Seceta este lucrarea lui Dumnezeu. Ne trimite semne ca sîntem pacatosi si avem îndatorirea de a ne
ruga. ÃŽnainte de sarbatoarea apostolilor Petru si Pavel, la sfîrsit de iunie, am facut o procesiune pentru ploaie. Am mers pîna la Grumazesti, cu icoana facatoare de minuni a Sfintei Ana. Icoana a fost donata de domnita Safta Brîncoveanu, pe la 1886 si în timp s-a aratat ca este facatoare de minuni“, a declarat stareta manastirii. Mesajul Mitropolitului Daniel a ajuns si la Secu, unde traiul cotidian este dat peste cap de secarea unor izvoare de unde era captata apa menajera. „Sîntem mîhniti din cauza secetei care s-a abatut asupra judetului si a întregii tari, dar ne punem nadejdea în Dumnezeu. Facem rugaciuni pentru ploaie zi si noapte. Si la Sfînta Liturghie, si la Utrenie, si la Vecernie, si la Sfîntul Maslu. Rugaciuni pentru ploaie se fac în toate manastirile din judet si în toate parohiile, asa dupa cum ne-a îndemnat ÃŽnalt Prea Sfîntitul Daniel, mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Totodata, îi îndemnam si pe credinciosi sa faca rugaciuni pentru venirea ploii, sa revina la credinta si cainta, ca Dumnezeu sa se îndure de noi si sa trimita ploaie“, a declarat arhimandritul Vichentie Amariei, staretul Manastirii Secu.

Rugaciuni si poezii pentru ploaie

Biserica Ortodoxa are rugaciuni speciale pentru alungarea secetei, pentru ca Dumnezeu sa se milostiveasca sa trimita ploaie si fertilitate pe pamînt. Prin acestea este invocat Duhul Sfînt, care uneori este imaginat în Scriptura ca foc si apa. „Uneori este considerat apa vietii, alteori focul si atunci ne rugam ca Duhul Sfînt sa înroureze pamîntul si sînt rugaciuni speciale catre Duhul Sfînt, catre Sfînta Treime, catre Dumnezeu în Treime laudat, ca Dumnezeu sa se milostiveasca. Pentru ca poporul poate a gresit, poate ca cine stie cum a suparat pe Dumnezeu si nu mai trimite ploaia, pe care noi nu putem, din punct de vedere omenesc si nici din punctul de vedere al stiintei, sa o oprim si nici s-o aducem“, a mentionat PS Ioachim Bacauanul. Tot la vreme de seceta se obisnuieste, mai ales în ortodoxie, sa se scoata anumite icoane facatoare de minuni, cum este cea a Maicii Domnului, de la Trifesti, si moastele unor sfinti. „Spre exemplu, în timpul secetei care a fost în 1946, moastele Sfintei Parascheva au fost purtate pe întreg teritoriul Moldovei si pe unde mergea, în urma, asa cum se consemneaza în toate documentele, venea o ploaie binefacatoare“, a încheiat arhiereul Episcopiei Romanului. Si enoriasii romano-catolici se roaga pentru venirea ploii. „Nu este o obligatie, pentru ca fiecare preot îsi aseaza programul în functie de propriile necesitati. Eu, de exemplu, vin acuma din Ardeal si acolo a plouat foarte mult, acolo oamenii se roaga pentru roade cît mai bogate, pentru pace si liniste în casa, proorocul Ilie avînd si aceasta vocatie. La noi, preotii pot face oricînd astfel de slujbe pentru ploaie, martea, duminica, acest moment, sarbatoarea Sfîntului Ilie, fiind mai specific Bisericii Ortodoxe. Dar trebuie sa pastram regulile, sarbatorile, acestea sînt lucruri care trebuiesc respectate si pastrate, pentru ca noi ne cerem cîteodata, iata, foc, noi ne cerem, Doamne iarta-ma, asemenea momente de încercare, cu greselile si lipsurile noastre“, a declarat PS Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iasi. Si enoriasii sînt îngrijorati de cumplita arsita, un satean din Sagna, Ionel Bordea, scriind si o poezie intitulata „Rugaciune pentru ploaie“. ÃŽn versurile acesteia este invocata milostenia Tatalui Ceresc. „Mila ta din cer coboara/Bun si milostive Tata/ Si revarsa peste tara/Ploaie buna si curata/Stim ca sîntem rai, parinte/ Si-avem sufletele goale/Rautatea din cuvinte/O purtam în tribunale“, spune în stihurile sale poetul din Sagna. Dar sateanul îl roaga pe Dumnezeu sa se milostiveasca macar pentru a le fi bine copiilor, care nu au gresit si nu au nici o vina pentru rautatea celor mari. „Pentru ei, preabun Parinte/Ce au sufletul senin/Si dulceata în cuvinte/Si candoarea unui crin/Tu ai mila si-ndurare/Si revarsa peste noi/Ca o binecuvîntare/Bune si curate ploi“.

Articol afisat de 2167 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Valeriu MUSAT)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Social Stiri Social
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Politica Stiri Politica
Stiri Sanatate Stiri Sanatate
Stiri Opinii Stiri Opinii
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective