 “Sustinerea artei si culturii se face, în primul rînd, din bani publici“
• despre manageriatul artistic, banii publici si festivaluri celebre • interviu realizat cu Ioan Holender, directorul Operei de Stat din Viena • Viena reprezinta unul din locurile cele mai reprezentative în istoria culturii europene si, în speta, muzicale. Leaganul si tarîmul fertil al clasicismului muzical este copios reprezentat în istoria spiritualitatii umane prin personalitati coplesitoare. Tinuta aristocratica a capitalei austriece se reflecta, dincolo de rafinamentul arhitectural mostenit din înfloritoarele epoci de dominatie imperiala - fascinant melanj de arhitectura baroca si Art Nouveau marginind Dunarea albastra - în nu mai putin rafinata viata culturala si artistica ce continua o traditie onoranta. Wiener staatsoper este, în acest context, unul din punctele fierbinti ale freamatului sonor vienez. Mai mult, lucru magulitor pentru români, de ani buni celebrul templu al artei lirice e condus de catre compatriotul nostru banatean, Ioan Holender. Acum o luna, managerul vienez, onorînd calitatea de Presedinte de onoare al Festivalului muzical din cadrul celei de a XXXVI-a editii a „Vacantelor Muzicale la Piatra Neamt“, s-a aflat timp de patru zile pe meleagurile nemtene pe care le-a vazut pentru prima data. Constrîns într-o oarecare masura de criza de timp si avid de a cunoaste cît mai multe din frumusetile judetului, dar si bine escortat de catre organizatorii care au avut grija a-l tine departe de muritorii de rînd, Ioan Holender s-a simtit dator - onorant gest - sa includa în programul „concediului“ pietrean un dialog cu publicul, prilejuit de lansarea pietreana a cartii sale autobiografice, si o întîlnire de saizeci de minute cu presa locala.
Notele de mai jos, structurate în ceea ce ar fi putut fi un inedit interviu, reprezinta secvente adaptate din pomenita întîlnire si din scurtele abordari reusite în momentele cînd „vigilenta“ amfitrionilor îl despovara de statutul de trofeu captiv al dramuitorilor de bani publici. Despre care bani, de altfel, domnia sa a vorbit cu sîrg.
„Am vazut zimbrii...“
Reporter: Stimate domnule Ioan Holender, cum se face de va aflati pe meleagurile nemtene?
Ioan Holender: Am auzit de aceste Vacante muzicale de la doua personalitati: de la Ludovic Spiess, care ne-a parasit mult prea devreme, precum stiti cu totii si cu care am fost prieten de-o viata întreaga, si de la doamna Coca Botez, cu care m-am întîlnit cu prilejul aniversarii a saizeci de ani de fiintare a Operei din Timisoara. Ea este înca o persoana pe care o apreciez foarte mult. Astfel se face ca am acceptat functia asta onorifica si din patru pîna în opt iulie am putut sa ma aflu aici. Pîna la 1 iulie eu am fost la Paris, în juriul concursului de canto al lui Domingo. Ar trebui sa se încerce asa ceva si în România. Este unul dintre concursurile de canto de cea mai buna calitate din lume. În primul rînd pentrui ca au bani foarte multi si din aceasta cauza îi fac publicitate foarte mare si, pe urma, conditiile sînt, într-adevar, cu totul iesite din comun. Cîntaretii din toata lumea trimit înregistrari video. Anul acesta au fost 762 de trimiteri. O mica comisie, de trei persoane, alege, în final, patruzeci de cîntareti. Acestora li se asigura absolut totul, pe toata durata concursului, inclusiv drumul, în orasul în care se tine concursul. Anul acesta, la Paris, care nu e un oras foarte ieftin, au fost patruzeci de cîntareti, printre care si doi români, carora li s-a platit totul pîna la finala, indiferent daca au trecut sau nu de fazele intermediare. Juriul este de mare calitate - ma rog, nu pentru ca am fost eu -, format din directori activi ai marilor teatre de opera. Nu profesori de canto, nu fosti cîntareti celebri, ci numai directori functionari. Anul viitor, acest concurs se va face la Quebec, în Canada. Si tarile respective, si primariile sînt interesate în a-i ospitaliza, pentru ca si ei primesc partea lor de reclama din asta. Iar Domingo, care cunoaste multi cîntareti din România, cu toate ca a avut o experienta neplacuta cu ocazia unui concert la Bucuresti, ar putea avea în vedere si o eventuala editie bucuresteana; înainte sau dupa editia din 2010 care va avea loc la Viena.
Rep.: Ce ati vazut în Neamt?
I.H.: Ce am vazut aici? Am vazut zimbri, am vazut niste manastiri extraordinare de care nu am stiut, pentru ca în Occident lumea stie numai de manastirile astea pictate din nordul tarii. Nici macar Agapia, Neamt sau astea mai mici nu sînt cunoscute. M-a însotit un domn de mare cultura si civilizatie care se cheama... domnul Bunghez. Ieri, chiar pe ploaie, am fost la Bicaz si la Lacu Rosu si intentionez sa urc pe Ceahlau. Si poate la anul am sa vin din nou la aceste Vacante muzicale care sînt un lucru bun. Sistemul de a alege participantii prin propunerile profesorilor scolilor respective îl gasesc a fi bun, ca si durata, de altfel. Pentru ca acele cursuri de doua-trei zile pe care le dau unii artisti nu aduc nimic nou.
Statul si banii
Rep.: Numele Ioan Holender din punct de vedere managerial, a întrecut acelasi nume din punct de vedere interpretativ.
I.H.: Da, asa este. Oricum, sper.
Rep.: Si legat de lucrul acesta, de aceasta afirmatie pe care cred ca nu o suspectati de insidiozitate...
I.H.: Nu, nu, nu.
Rep.: ... vreau sa va întreb ce presupune manageriatul unei institutii artistice de talia Operei de Stat din Viena? Va întreb asta, pentru ca sînteti unul din cei mai cunoscuti directori ai teatrului liric vienez, de-a lungul unei perioade pe care, cred, nu a depasit-o nimeni. Unde cînta multi dintre cei mai buni solisti ai lumii, unde exista anumite rigori privitoare la alcatuirea repertoriului, unde exista bani... Sa nu spuneti ca nu exista!
I.H.: Exista bani, dar, sa stiti, nu o sa auziti niciodata vreun director al vreunei institutii de cultura care sa spuna ca are bani destui. Totdeauna se spune ca avem prea putini bani.
Rep.: Chiar si dumneavoastra.
I.H.: Da, chiar si noi. ÃŽn special la Viena, pentru ca în 1999 noi am devenit... cum se spune asta? o societate comerciala. Guvernul austriac ne-a dat o totala independenta si directoriala mult mai mare decît a fost, si un buget fix. Si noi, din 1999 si pîna acum avem acelasi buget. Care, practic, a devenit de la an la an tot mai mic, pentru ca lucrurile se scumpesc, ca si oamenii. „Luati sponsori“ ni s-a spus. „Faceti ce puteti!“. Sponsorii sînt o parte importanta, dar niciodata - si asta trebuie sa v-o spun si voua, cu toate ca ar trebui sa auda politicienii din România - nu poti sa întretii o institutie de cultura cu sponsori. Asta e o idee complet gresita, eronata, aproape tîmpita, pe care o au unii la noi în tara. Totdeauna baza trebuie sa ti-o dea statul - eu zic acum statul - dar statul, Guvernul, Primaria, judetul, cine-o fi, este doar cel care împarte banii luati de la oamenii care traiesc în tara. Sustinerea artei si culturii se face, în primul rînd, din bani publici. Pentru ca o facem pentru public. Eu sînt si presedinte si director administrativ al Festivalului Enescu si în editia asta si la cea din 2009. Luam de la oameni, dar trebuie sa si dam. Festivalul Enescu, o spun cu toata convingerea, desi la Bucuresti nu prea le place sa auda asta, îl facem în primul rînd pentru oamenii care traiesc în tara asta. Festival international. Bine. La noi toate-s internationale acuma. Dar este facut pentru oamenii care traiesc aici, ca sa le dai o calitate superioara în perioada aceasta, ca sa le dai ceva ce în cursul anului nu au posibilitatea sa asculte.
Sponsori... si sponsori
Si, în plus, avem si sponsori... si sponsori. De pilda, Vacantele muzicale au o serie întreaga de sponsori care fac... e foarte bine ca fac, dar baza este orasul. La Opera din Viena noi avem cam cinci la suta sponsori. E vorba de constructorul japonez de automobile „Toyota“, care da cam un milion de euro pe stagiune. Un milion de euro este foarte mult, dar el reprezinta un procent infim. Apoi sponsorizarea nu este asa... ca unul cerseste si celalalt îi da ceva. Sponsorului îi redai ceva. ÃŽi dai faima noastra, îi faci publicitate, presa scrie despre el. Cazinoul National al Austriei este unul din cei mai mari sponsori din arta interpretativa austriaca. Bineînteles acolo sînt foarte multi bani; pentru ca acolo pierzi mai mult decît cîstigi. Ca sa-si faca un renume mai pozitiv - pentru ca, în fond, un cazinou nu este ceva prea pozitiv - ei sustin institutiile de arta care produc o marfa spirituala, ca sa zic asa. Daca ma întrebati cum e dupa saisprezece ani ca unul venit din România - iar renumele tarii noastre nu este cel mai bun în Austria - nu mîncam noi lebede, dar ziarele au scris asta. Simpatia pentru mine nu e foarte mare în Austria. Nationalismul austriac e putin mai accentuat decît cel din alte tari. O anumita antipatie si o anumita distanta fata de straini o au toti. Cît priveste actul artistic, oricum am întoarce-o, daca nu e de calitate, lumea nu vine. Si daca lumea nu vine îti scad încasarile. Iata, pîna si eu stiam ca la Piatra Neamt exista un teatru deosebit. ÃŽn itinerariul turistic al României, facut de o firma foarte serioasa si tradus în patruzeci de limbi, este mentionat, alaturi de manastiri si teatrul de aici. Ca o mai fi bun, ca nu o mai fi, dar se stie acest lucru. Renumele, negativ sau pozitiv, al unui om, ca si al unei institutii de arta, niciodata nu vine din pura întîmplare.
ÃŽntre Salzburg si Bayreuth
Rep.: Este adevarat ca festivalul de la Salzburg cuprinde toate manifestarile muzicale de-a lungul unui an?
I.H.: Da de unde? La Salzburg festivalul dureaza cinci saptamîni. Vara, în acest oras de o frumusete baroca, se tine un festival de muzica si de teatru, dar în special de muzica, ce dateaza din 1924, între cele doua razboaie, initiat printre altii de Richard Strauss si marele regizor Reinhardt.
Rep.: Cel care spunea ca „Dumnezeu a creat lumea, dar omul a creat o a doua lume, arta“.
I.H.: Da, si avea dreptate. Celebru a devenit prin prima montare a lui „Faust“ de Goethe si, dupa aceea, prin anii îndelungati în care Herbert von Karajan a condus festivalul de muzica, cu Filarmonica din Viena si orchestra noastra. Sînt doua sali de spectacole, Festspielhaus , care gazduiesc manifestarile muzicale. Este cel mai scump festival din lume, pentru ca Salzburgul - asta am spus-o odata într-un ziar si nu a placut tuturora, dar e adevarat - este locul cel mai potrivit si cam singurul în Europa unde într-un timp foarte scurt, oamenii foarte bogati au posibilitatea de a cheltui bani foarte multi, cu scuza sau cu motivatia ca sînt consumatori de arta. Aici intra micile amanunte mondene: ca au dat pentru o noapte la hotel opt sute de euro, ca au mîncat un mic dejun de 200 de euro, au vazut un spectacol de opera, si-au facut datoria. Eu nu ma duc la Salzburg nici ca sa manînc, nici ca sa stau scump; eu ma duc ca sa consum arta. Este o întîlnire a celor mai bogati, în special din Germania. Este un festival nemtesc. Dar cel mai pur festival este înca cel de la Bayreuth. (VA URMA)
|
Autentificare
