Un gest de revoltã moralã
Curioasã lumea asta a intelectualilor dîmboviteni.
Cîtã vreme Emil Constantinescu, locatar al Cotrocenilor, le putea oferi bani, privilegii, burse, l-au lustruit cu condeile fãcute limbi, pînã ajunsese bietul om de era mai ceva ca o decoratie de tinichea.
Cînd s-au convins cã profesorul n-are de gînd sã-i miluiascã, dar mai ales sã fie o pãpusã în mîinile lor nãtînge, s-au apucat sã-l înjure.
Iar dupã ce Emil Constantinescu a început sã se manifeste ca un adversar ferm al nãbãdãiosului Traian Bãsescu, intelectualii dispusi, prin gena balcanicã, sã devinã tulusi ai noului Jupîn, l-au înjurat si mai tare.
Dacã mai era nevoie de o dovadã a acestei mizerii înspãimîntãtoare a intelectualilor români, reactiile dupã întîmplarea de sîmbãtã din Piata Universitãtii ne-o pune la dispozitie din belsug.
Joi, 26 septembrie 2007, la taifasul amabil, aranjat pe TVR de pterodactila Rodica Culcer, Traian Bãsescu a anuntat cã sîmbãtã va merge în Piata Universitãtii pentru a-si îndeplini o fãgãduialã de la Referendum:
Cea de a da natiunii un Raport trimestrial.
Nu stim dacã Traian Bãsescu, angajînd în seara Referendumului o astfel de fãgãduialã, a actionat, ca de obicei, sub puterea primului impuls sau a dat expresie unei premeditãri.
Nestiute sînt cãile Domnului!
Nestiute sînt si motivele actiunilor lui Traian Bãsescu.
Sigur e însã cã alegerea Pietii Universitãtii drept spatiu pentru o actiune gen Fidel Castro capãtã o semnificatie aparte.
În mentalul colectiv post-decembrist, Piata Universitãtii a devenit un spatiu simbolic.
Cel al luptei deznãdãjduite al unei minoritãti împotriva comunismului travestit în vesminte democratice.
Asa cum am scris si la vremea respectivã, supãrînd rãu puterea FSN-istã dominatoare, cei din Piata Universitãtii, strînsi searã de searã în scuarul din fata Arhitecturii, dãdeau glas nelinistii unei întregi societãti cã puterea instalatã în decembrie 1989 voia doar sã mimeze democratia.
Sef de stat fiind, Traian Bãsescu se putea adresa natiunii, pentru a-i raporta ce-a fãcut si ce-a dres, de unde i-ar fi dorit inima.
De la Palatul Cotroceni, dintr-un studio TV, dintr-un local, ba chiar si dintr-un butoi, asemenea vestitului Diogene:
Alesese Piata Universitãtii pentru valoarea de simbol a acesteia.
Convocînd trimestrial aici o consultare popularã, domnul presedinte tinea sã-si asume ipostaza de continuator al luptei din Piata Universitãtii.
Chiar dacã nu în scuarul din fata Arhitecturii, ci pe pajistea din fata Teatrului National, chiar dacã, adresîndu-se nu unei multimi venite spontan, ci unor insi cãrati pînã aici de masinãria PD, Traian Bãsescu avea sã fie nu presedintele României, ci arhanghelul luptei împotriva comunismului, luptãtorul neînfricat pentru democratie.
Era, neîndoielnic, o smecherie politicianistã.
ÃŽmpotriva acestei smecherii s-a ridicat Emil Constantinescu.
Si, în loc sã-l aplaude pentru acest gest de revoltã moralã, intelectualii îl înjurã.
|
Autentificare
