Asistatii social, mai bine, la anu
• de pe 1 ianuarie, ratia zilnică va fi de 11 lei, fată de 7 cît este în prezent • directorii centrelor care găzduiesc asistati cu diverse handicapuri au venit cu argumente cînd au cerut majorarea • Alocatia zilnică de hrană în institutiile de asistentă socială - centre rezidentiale pentru persoane cu handicap adulte din subordinea Consiliului Judetean Neamt se majorează, începînd cu data de 1 ianuarie 2008, la 11 lei. În prezent, cheltuielile cu asigurarea hranei asistatilor sînt limitate la suma de 7 lei pe zi.
Prin sase adrese primite la Consiliul Judetean, Centrele de îngrijire si asistentă Roman, Tîrgu Neamt, Bozieni, Oslobeni, Centrul de Recuperare si Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Păstrăveni si Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuropsihică Războieni au solicitat majorarea alocatiei de hrană. „Analizînd propunerile înaintate de unitătile de îngrijire si asistentă din subordinea Consiliului Judetean, avînd în vedere majorările de pret la produsele de bază, necesitatea asigurării unui nivel minim de calorii, propun majorarea alocatiei zilnice de hrană de 11 lei pe zi de persoană, începînd cu 1 ianuarie 2008“, a declarat Vlad Marcoci, presedintele Consiliului Judetean Neamt.
În vreme ce conducerea Centrului de Îngrijire si Asistentă Roman a prezentat o situatie a evolutiei preturilor din 2005 si pînă în prezent, relevînd necesitatea majorării alocatiei zilnice, conducerea centrului de la Tîrgu Neamt a solicitat cresterea alocatiei la 14 lei pe zi de asistat, motivînd că din 2005 si pînă acum preturile alimentelor de bază s-au triplat. Nicoleta Bîrnat, directoarea Centrului de Recuperare si Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Păstrăveni, centru care găzduieste 180 de asistati, oferindu-le îngrijire medicală, educatie, echipament, cazare, ambient familial, recuperare, reabilitare si hrană a trimis la CJ, pentru a dovedi necesitatea majorării alocatiei a expus două variante de meniu - unul mai sărac, iar celălalt mai bogat. Dacă la prima variantă, micul dejun presupunea ceai, pîine, margarină si gem, la ora 10 - mere, la prînz - bors de fasole, pilaf cu carne de porc si salată de varză, la ora 16 - napolitane, iar seara cartofi gratinati cu usturoi si ceai cu pîine, în cazul meniului mai bogat, dimineata s-ar mînca ceai, pîine cu unt si ou fiert, la ora zece - mere, la prînz - bors de perisoare, tocănită de cartofi cu carne de porc si murături, la ora 16 - clătite cu gem, iar seara mămăligută cu brînză si smîntînă si ceai cu pîine. Consilierii judeteni nemteni au fost convinsi, cu aceste argumente, de necesitatea majorării alocatiei de hrană, începînd cu data de 1 ianuarie 2008, de la 7 la 11 lei pe zi de asistat.
|