Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Ianuarie 2008
LMMJVSD
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031   
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 10 Ianuarie 2008
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email

Ghidusii cu cablurile gondolei

• Doppelmayr a întins, ieri, partial cablul circular care va purta telecabinele peste oras • curentul a fost întrerupt pe traseu din această cauză, dublat de niste fire rupte • oficialii pietreni cer scuze oamenilor pentru neplăcerile cauzate, mai ales că acestea vor continua si astăzi •

Telegondola de la Piatra Neamt are cablu. Nu îl are pe tot încă, dar marea parte a firului care va purta telecabinele pe deasupra orasului a fost montat ieri de austriecii de la Doppelmayr. Operatiunea a fost destul de complicată, dar n-a mai avut nevoie de elicopter. Însă, a provocat mici ghidusii în reteaua de alimentare cu energie electrică a zonei cuprinse între străzile Calistrat Hogas si Stefan cel Mare. Mai exact, a întrerupt curentul electric. Oficialii pietreni au anuntat din timp că acest lucru se va produce, ba si-au cerut si scuze sutelor de pietreni afectati de această neplăcere. Curentul a fost luat putin după ora 10 dimineata si urma să fie dat înapoi la ora 14. Dar, în timp ce se monta cablul telegondolei pe stîlp, s-au rupt niste fire electrice în zona Banc Post. Cam acelasi lucru s-a întîmplat si înainte de Crăciun, cînd, cu ajutorul elicopterului, au fost puse cablurile ajutătoare. Directorul societătii Perla Invest s-a ocupat personal, ieri, de această problemă, ca să nu mai dureze atît de mult ca data trecută. Dan Cîmpeanu a sunat la E-On si a mai chemat încă o firmă, cu care Perla Invest colaborează pe chestiuni electrice. „Electrica o să trimită echipele de interventie în cel mai scurt timp posibil“, zicea directorul Cîmpeanu putin după ora 14. Dispeceratul E-On-ului a anuntat că echipa sa de interventie se află într-un bloc, la o avarie, si abia după aceea va ajunge la firele căzute. A reusit cam după jumătate de oră. „Se întind cablurile groase. De fapt este un singur cablu, gros, cu circuit dus-întors. Operatiunea este realizată de furnizorul de echipamente, de Doppelmayr, cea care a subcontractat lucrarea de la Dunărea. Nu s-a încheiat, va continua si joi. În principiu, la sfîrsitul săptămînii ar putea fi începute probele, dar asta decid cei de la Doppelmayr“, a declarat Dan Cîmpeanu. Si astăzi va fi întreruptă furnizarea energiei electrice în aceeasi zonă, tot de pe la 10, pînă după-amiază. Sefii municipiului vor ca instalatia să intre în pîine în această iarnă, eventual chiar la sfîrsitul acestei luni. Telegondola de la Piatra Neamt va rula pe aproape un kilometru jumătate, cu 30 de telecabine a cîte opt locuri fiecare. Valoarea investitiei depăseste opt milioane de euro. Dan Cîmpeanu spune că pretul unei călătorii va fi aproximativ opt lei, iar investitia va fi recuperată în cîtiva ani.

Articol afisat de 2851 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Dana OSTAHIE)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective