Scăderea populatiei scolare, pensionarea dascălilor cu tot cu post
• Inspectoratul Scolar a cerut efectuarea unui recensămînt al pensionabililor din sistem • din toamnă, dascălii care vor avea vîrsta pentru pensie nu vor mai încăpea la catedră • Inspectoratul Scolar a prezentat conditiile în care dascălii se vor pensiona în acest an scolar. Conform statutului cadrelor didactice care încă mai este în vigoare, lucrătorii de la catedră ies la pensie pe data de 31 august, dacă au fost prinsi în activitate la începutul anului scolar, fără a se tine cont de data nasterii, adică de împlinirea vîrstei de pensionare în acest interval. În felul acesta se evită miscările de cadre în timpul anului scolar. Pentru a se sti ce personal nu va mai fi prins în sistem de pe 15 septembrie 2008, Inspectoratul le-a solicitat directorilor să raporteze situatia pensionabililor din unitătile de învătămînt. „Trebuie precizate numele celor în cauză, specializarea, unitatea de învătămînt unde sînt titulari, data nasterii, data pensionării, gradul didactic si, pentru fiecare caz, făcute observatii. Adică trebuie precizat dacă intentionează să depună cerere pentru continuitate, ceea ce nu este de preferat. Ar mai fi niste locuri la limbă si comunicare, dar trebuie să aibă întîietate absolventii care vor să intre în sistem“, a declarat inspectorul scolar Cristian Ailinicăi.
Legal, la sfîrsitul acestui an scolar, adică pe 31 august 2008, vor avea drept de pensionare cadrele didactice femei care s-au născut în intervalul iulie 1949 - martie 1950 si bărbatii născuti între iulie 1944 - martie 1945. Pentru a putea beneficia de pensie anticipată, solicitantele trebuie să se fi născut înainte de iunie 1952, iar bărbatii cadre didactice - înainte de iunie 1947. „Toate posturile care rămîn libere după pensionarea titularilor se vacantează. Adică sînt puse la dispozitia tuturor celor interesati de a le ocupa prin concurs. Doar că de obicei unii dintre dascăli ies cu tot cu post la pensie“, a mai spus inspectorul scolar Ailincăi. Această situatie este consecinta principală a scăderii populatiei scolare, fenomen înregistrat continuu, an de an.
|