La Petrotub a venit executorul judecătoresc
• se fac socotelile în privinta sumelor date retroactiv pentru sporul de 200% cuvenit celor care au lucrat fără repaus • unii tevari ar putea obtine cîte 20 milioane de lei • sindicatele au fost nevoite să apeleze la executorul judecătoresc, de teama „tertipurilor“ conducerii • ei asteaptă să vadă si ce normative vor primi de la conducere • salariatii vor avea parte de concedii „occidentale“ • Sindicatele de pe platforma întreprinderii „ArcelorMittal“ Roman au fost nevoite să apeleze la executorul judecătoresc, de teama unor „tertipuri“ ale conducerii privind punerea în aplicare a unei sentinte definitive, care poate aduce în buzunarele fiecărui tevar, în medie, circa 20 milioane de lei vechi. Este vorba despre decizia instantei la procesul intentat de Sindicatul Liber „Petrotub“ si Sindicatul „Romantub“ pentru acordarea sporurilor de 200% pentru sistarea repausului săptămînal. Astfel, 2.130 de actuali si fosti salariati de la „ArcelorMittal“ urmează să încaseze sume frumusele, debutul perioadei de calcul retroactiv fiind data de 1 septembrie 2004. „Am avut motive întemeiate să credem că reprezentantii conducerii nu vor calcula asa cum trebuie sumele cuvenite oamenilor pentru că au muncit continuu. Am fost nevoiti să apelăm la executorul judecătoresc, ce a venit în fabrică si a explicat celor de la contabilitate cum trebuie procedat. Pînă în prezent, nu au fost definitivate listele, întrucît sînt foarte multe calcule de făcut. În primul rînd, perioada este una lungă si, în plus, trebuie determinate si impozitele aferente. Am transmis inclusiv oamenilor în sectii că se lucrează si este normal să avem putină răbdare“, a declarat Gheorghe Ciobanu, liderul Sindicatului Liber „Petrotub“. Acesta a mai opinat că membrii formatiunii pe care o reprezintă si colegii de la celelalte grupări, inclusiv tevarii care nu s-au înscris în sindicate, vor încasa sume consistente. „Un calcul simplu ne face să ne dăm seama că sînt în joc sume de 15-20 milioane de lei vechi, în medie, pentru fiecare salariat. Desigur, vor fi si oameni care vor lua mai putin, poate chiar cinci milioane, dar si din cei care vor încasa binisor peste medie. «Bătaia mare» a fost la ore suplimentare pe la sfîrsitul lui 2005 si începutul lui 2006. Deocamdată, asteptăm să fim înstiintati cînd vor fi virati banii“, a mai precizat Gheorghe Ciobanu.
Între timp, în prezent, în fabrica de tevi începe să se resimtă recentul val de plecări voluntare. Sindicalistii au declarat că patronatul lucrează la noile normative pentru tevari. „Asteptăm să fim si noi consultati în această privintă, deoarece este mai putină fortă de muncă pe aceleasi fluxuri. Totusi, trebuie să mentionez că avem si vesti bune din partea conducerii. În primul rînd, luna această vor avea loc promovări, conform contractului negociat, prin discutii la fiecare post din fabrică. De asemenea, am fost înstiintati că vom avea parte de concedii ca în vest, în sensul că atunci cînd sînt făcute revizii, de firmele care au luat serviciile externalizate, toată lumea din acel sector stă acasă“, a mai precizat liderul Sindicatului Liber Petrotub. Pînă la ora închiderii editiei, punctul de vedere al conducerii societătii referitor la aspectele semnalate de sindicalisti nu a putut fi consemnat.
|