„Merge banda!“

Din ultima aparitie televizatĂŁ a NoricĂŁi Nicolai, vicepresedinte liberal al Senatului si personaj central (dacĂŁ nu personaj central este chiar Traian BĂŁsescu!) ĂŽn scandalul uite ministrul Justitiei, nu e ministrul Justitiei, dincolo de informatiile legate de speta de acum douĂŁ decenii de la Oltenita, unde lucrurile par a fi clare, am aflat un lucru cutremurĂŁtor. Norica Nicolai a scĂŁpat pe post o informatie a cĂŁrei sursĂŁ era un ĂŽnalt procuror din România. Procurorii nu-si mai fac meseria cu mijloacele clasice ale calificĂŁrii lor, ci cu ajutorul ĂŽnregistrĂŁrilor. 70 la sutĂŁ din munca oamenilor care pot decide ĂŽn Justitie arestarea unui individ se face pe reteta „merge banda“. Bietii procurori riscĂŁ sĂŁ se descalifice ĂŽn conditiile ĂŽn care, ascultĂŽnd tot ce pĂŁlĂŁvrĂŁgeste poporul român, tot le picĂŁ ceva. Vorbeste omul cu nevasta, ĂŽi telefoneazĂŁ amantei, stĂŁ la taifas, la miezul noptii, bine dispus dupĂŁ un chef, cu un amic, turuie vrute si nevrute. Cernute bine, palavrele lasĂŁ ĂŽn sita vigilentilor responsabili cu cĂŁtusele si informatii care ar putea sĂŁ-i intereseze. DacĂŁ nu pe ei, pe adversarii politici sau de afaceri ai ĂŽmpricinatilor. Si iatĂŁ cum o „tintĂŁ luminoasĂŁ“ a aspiratiilor noastre pentru visata iesire din comunism, aceea de a nu mai avea microfoane ĂŽn pereti, ĂŽn asternut, ĂŽn cĂŁptuseala pufoaicei, s-a dus dracului. Fireste cĂŁ cele mai multe dintre aceste interceptĂŁri sĂŽnt fĂŁptuite ilegal. Ce sĂŁ ne mai plictisim si formalizĂŁm cu aprobĂŁri de la judecĂŁtori, cu prostii. „Merge banda!“ si, odatĂŁ cu ea, uruie din toate ĂŽncheieturile cĂŁruta dezmembratĂŁ a democratiei românesti.
Mama a murit cu obsesia cã are În peretii odãii În care dormea microfoanele securitãtii. Degeaba am Încercat s-o conving cã securitatea a murit, cã oamenii sÎnt În sfÎrsit liberi, cã putem omite opinii cum ne taie capul fãrã sã fim anchetati În beciurile bãietilor cu ochi albastri. Mama nu m-a crezut. Apucase din plin vremurile În care bunicul, chiabur si dusman al poporului, era urmãrit de masina neagrã, trãise (am trãit si eu În copilãrie) Într-o casã cu sigilii pe usi pentru cã bietul tata n-avea bani sã plãteascã impozitele pe terenurile mostenite de la bunicul. Din satul meu au fost promovati, imediat dupã instaurarea regimului adus de sovietici, cÎtiva cetãteni vÎnjosi, cu patru clase, ofiteri de securitate. Circula vorba cã unii au fost fãcuti direct, pentru devotamentul cu care au cãrat la Canal vÎrfurile satelor (popi, Învãtãtori, oameni cu ceva avere) direct colonei. Fireste, mai Încolo, exigentele au crescut iar securistii, cel putin cei pentru spionajul extern, erau recrutati dintre tipii scoliti, unii chiar sefi de promotii. Au fost alte vremuri. Trãiam, dupã toate rigorile lui, În comunism. Ce se ÎntÎmplã Însã acum? SÎnt statistici care indicã faptul cã România are una dintre cele mai mari densitãti de lucrãtori ai serviciilor secrete la numãrul populatiei. Dacã ne gÎndim cã vreo trei-patru milioane de conationali lucreazã prin strãinãtãturi, cã alte sute de mii s-au stabilit definitiv afarã, rezultã cã pe cap de locuitor rãmas În RomÎnia apasã mai multe chipie si uniforme cu galoanele pitite. Ne-am ajuns!
Dincolo de tonul glumet-amar al ĂŽnsemnĂŁrilor mele, un lucru rĂŁmĂŽne cutremurĂŁtor si el trebuie sĂŁ trezeascĂŁ din letargie institutiile statului democratic, dacĂŁ ele mai sĂŽnt, dacĂŁ ele mai trĂŁiesc, dacĂŁ ele mai functioneazĂŁ. În loc sĂŁ doarmĂŁ cu „curul pe cĂŁmesĂŁ“, parlamentarii nostri ar trebui sĂŁ actioneze ferm si neĂŽntĂŽrziat ĂŽn apĂŁrarea democratiei. Vrem sĂŁ stim, avem dreptul sĂŁ stim cine si ĂŽn numele cui confiscĂŁ libertatea, atĂŽt de crunt dobĂŽnditĂŁ, cu vĂŁrsĂŁri de sĂŽnge, a românilor. Statul politienesc nu e o glumĂŁ. L-am trĂŁit pĂŽnĂŁ ieri. SĂŁ nu ne bazĂŁm pe amĂŁnuntul cĂŁ sĂŽntem antrenati pentru orice fĂŁrĂŁdelege, cĂŁ vom supravietui si acestei mizerii.