Un document aerian

O tînără jurnalistă, întîlnită (culmea!) la Biblioteca Academiei, observa că ar fi fost interesant să stim, dintr-un ziar sau de la un post TV, cine sînt autorii Raportului de monitorizare, dar mai ales cum s-au documentat în vederea redactării. Într-adevăr, dacă presa din România ar fi fost si altceva decît un soi de Monitor Oficial al Puterii, ar fi trebuit să se dea peste cap pentru a afla amănunte despre autorii documentului. Din două motive: 1) Autorii Documentului primit de elita politică din România ca un text coborît din cer cu hîrzobul nu pot rămîne în anonimatul asezămîntului de la Bruxelles. 2) Ne-am fi dat si noi seama de mecanismul prin care s-a ajuns la redactarea unui document care face să te crucesti prin osanalele înăltate DIICOT si DNA. Încîntat de observatia tinerei jurnaliste, n-am scăpat prilejul să nu-l întreb, la emisiunea „Zig-Zag cu Ion Cristoiu“, de pe Antena 3, pe ministrul Justitiei, Cătălin Predoiu, asupra celor două chestiuni: a celor care redactaseră Raportul si a mecanismului de plăsmuire. Am aflat astfel că e vorba de deplasarea în România a unei echipe de zece experti independenti, alesi de Comisarul pentru Justitie din mai multe tări ale Uniunii. Politician pînă la ultimul rid, domnul ministru a pariat public pe competenta acestor experti. Se întelegea că expertii au fost si obiectivi. Avînd în vedere că domniile lor au fost alesi de sinistrul comisar Franco Fratini, cicisbeul Monicăi Macovei, asupra obiectivitătii noi continuăm să avem unele îndoieli. Nu unele, ci toate îndoielile le exprimăm fată de competenta lor în materie de Justitie dîmboviteană. Potrivit lui Cătălin Predoiu, membrii echipei sînt experti în Justitie din tările lor. Numai că între Justitia din tările lor (Occidentale, adică) si Justitia din România e o prăpastie. O prăpastie ivită dintr-o slăbiciune: E vorba de fixarea Justitiei ca un teritoriu în sine, rupt de întreaga societate românească postdecembristă. Năravul poate fi întîlnit, în splendoarea efectelor sale, si în abordarea altor domenii importante: învătămîntul, de exemplu. Justitia, ca si Învătămîntul, de altfel, nu există în sine, asemenea unei insule pierdute în ocean. Măririle si decăderile ei sînt într-un fel si măririle si decăderile societătii autohtone, în ansamblu. Nu poate fi realizată astfel o analiză corectă si eficientă a Justitiei fără a tine cont că e vorba de Justitia din România si nu de cea din Belgia sau Germania. Tipii cu mînecute de la Bruxelles, pe lîngă ipostaza lor mizeră de oameni ai fascistului Fratini, au trecut cu vederea faptul că există slăbiciuni ale Justitiei românesti ivite din specificul evolutiei noastre postdecembriste. Raportul de monitorizare, copie de doi lei a interventiilor de pe malurile Dîmbovitei ale unor personaje care i-au tinut Monicăi Macovei ciorapii, să nu-i cadă, se năpusteste asupra prevederilor constitutionale menite a contracara folosirea procurorilor pentru hărtuirea de către Putere a adversarilor săi politici. În tările lor, asa ceva nu există. În România e însă deja o traditie.